„Grigore Vieru la Topliţa”


O manifestare de excepţie:
Autor: 

prof. Vasile Stancu

Vineri, 12 februarie, în eleganta sală a Consiliului Municipal Topliţa (foto), a avut loc o manifestare de excepţie. Aniversarea a 75 de ani de la naştere şi comemorarea, la un an de la plecarea dintre noi, a celui care a fost marele poet român, Grigore Vieru, Cetăţean de Onoare al urbei de pe Mureş. „A fost prima oară, îşi amintea poetul prin 2003, la o întâlnire cu profesorul Ilie Şandru, când un oraş din România mi-a acordat acest titlu, care, pentru mine, a însemnat, alături de cel de membru al Academiei Române, mai mult decât Premiul Nobel! Şi de atunci, cred că, prin oraşul Topliţa, am devenit Cetăţean de Onoare al ţării mele, România! Pe care o iubesc atât de mult încât cu dorul ei în sufl et mă voi duce în mormânt. Iar topliţenilor mei dragi, pe care-i iubesc şi îi stimez mult, le doresc tot binele din lume, multe şi frumoase împliniri...!”. Iată de ce dragostea cu care îl răsplătesc topliţenii, amintindu-şi de el în fiecare an.
Organizată sub auspiciile Primăriei Topliţa, prin implicarea materială şi personală a ediluluişef, inginerul Stelu Platon, şi a adjunctului său Valentin Simon, a Bibliotecii Municipale, condusă cu talent şi modestie de un intelectual conştient de valoarea sa, directoarea Viorica Macrina Lazăr, şi a omului căutător permanent al fi orului poetic şi al celui patriotic, indispensabil oricăror manifestări cultural-spirituale topliţene, profesorul de literatură română şi publicistul Ilie Şandru, manifestarea s-a constituit într-un regal de simţire poetică, patriotică şi muzicală, la care au contribuit şi tinerii învăţăcei ai Liceului Teoretic „O. C. Tăslăuanu”, conduşi de inimoasa profesoară de muzică Maria Cojocaru. Apreciind tematica activităţii şi seriozitatea organizatorilor, au răspuns invitaţiilor adresate oaspeţi, atât din judeţul Harghita, domnul Mircea Duşa, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, cât şi din judeţele Mureş şi Covasna: scriitorii şi publiciştii din presa scrisă şi audio Lazăr Lădariu, Dimitrie Poptămaş, Valentin Marica, din Târgu-Mureş, şi dr. Ioan Lăcătuşu, av. Ioan Solomon şi subsemnatul, din Sfântu-Gheorghe, care au susţinut comunicări privind opera „poetului divin al neamului nostru”, „român de meserie”, vorbind, cu emoţie, şi despre clipele de neuitat trăite împreună cu poetul la Chişinău sau Sfântu-Gheorghe, la Topliţa sau Reghin, la Târgu-Mureş sau Alba-Iulia. Un moment distinct l-a constituit lansarea cărţii dedicate poetului, intitulată „Alb de duminică” sau „Grigore Vieru în evocările scriitorilor din Târgu-Mureş”, constituită sub forma unui documentar literar de senior-editorul Studioului Regional de Radio Târgu-Mureş, Valentin Marica, apărută la Editura „Cezara Codruţa Marica”, din Târgu-Mureş, în urmă cu câteva zile. Acest omagiu adus maestrului poeziei, cuprinde 23 de creaţii literare, din care 9 în versuri şi 14 în proză, ieşite de sub pana scriitorilor mureşeni: Mariana Cristescu, Nicolae Băciuţ, Valentin Marica, Lolita Dobroiu Chirileu, Ilie Şandru, Mioara Kozak, Codruţa Băciuţ, Lazăr Lădariu, Dimitrie Poptămaş, Emilia Dobrean Marica, Melinte Şerban, Petre Curticăpean şi Mihai Suciu. Ultima creaţie, intitulată „Transilvania”, scrisă de Grigore Vieru, la Târgu-Mureş, în 1991, este un imn de iubire, închinat fraţilor săi ardeleni, familiei şi ţarinei lor străvechi, oamenilor pe care i-a cunoscut la Târgu-Mureş.

Aici se păstrează în toate
Urmele lui Dumnezeu,
Aici fratele pururi e frate
La uşor şi la greu. ...

Aici e familia sfântă,
Neuitaţi cei din mormânt,
Aici de iubire se cântă
Şi totu-i legământ.

Transilvania, Transilvania,
Vatră caldă, luminoasă,
Ca litania, ca litania
De străveche şi frumoasă.

Cartea este însoţită de CD-ul „Alb de duminică”, pe care este înregistrată excelenta emisiune a Studioului Regional de Radio Târgu-Mureş, transmisă în ziua morţii poetului, 18 ianuarie 2009, realizată de Valentin Marica. Sunt redate reportaje şi interviuri cu Grigore Vieru, aprecieri critice ale scriitorilor Adrian Popescu (Cluj), Mihai Cimpoi (Chişinău) şi Vasile Tărâţeanu, eseul radiofonic „Cum să vorbim despre moartea lui Grigore Vieru”, dedicaţii lirice.
În final, ţin să mulţumesc organizatorilor, mediatorului şi oratorilor pentru măiestria dovedită în crearea climatul intelectual şi de intensă trăire spirituală, pe care mi le-au dăruit, timp de două ore, vinerea trecută.

Categorie:

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <br>

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.