Horea Uioreanu: „Statul Român plăteşte zeci de milioane de euro penalizări pentru autostrada Transilvania”


Actualitatea ardeleană - Cluj

Deputatul PNL Horea Uioreanu susţine că Statul Român plăteşte zeci de milioane de euro pentru nerespectarea termenelor prevăzute în contractul cu Bechtel, referitor la autostrada Transilvania (foto).
Liberalul clujean a declarat, luni (13 iunie 2011 - n.n.), într-o conferinţă de presă, că potrivit datelor sale, pe care le-a obţinut din interiorul companiei americane, penalizările respective se adaugă datoriilor curente pe care Statul Român le are către Bechtel. „Sursele care mi-au furnizat o serie de materiale spun că e vorba de pierderi de zeci de milioane de euro numai pentru întreruperea lucrărilor. Şi aici nu ne referim la lucrări neplătite de către Statul Român către firma constructoare - acestea sunt în valoare de 111 milioane de euro -, ci la alte zeci de milioane de euro datorate neutilizării echipamentelor, degradării lucrărilor efectuate, întârzierilor de plată la lucrările efectuate. Am dat numai trei din multiplele penalizări pe care Statul Român le plăteşte pentru diferite încălcări ale contractului cu Bechtel”, a precizat deputatul clujean.
Horea Uioreanu a mai spus că acest lucru dovedeşte, încă o dată, că autostrada Transilvania nu este o prioritate pentru Guvernul Boc şi pentru PDL.
El a dat ca sigur faptul că în acest an nu se va mai lucra deloc la autostradă, aşa cum spune că nu s-a lucrat de şapte luni, adăugând că Bechtel şi-a relocat deja o parte a utilajelor în Kosovo.

Premierul Emil Boc a afirmat, pe 8 iunie, la Cluj, că lucrările la autostradă vor continua şi că nu ştie nimic de faptul că Bechtel şi-ar reloca utilajele.
„Autostrada Transilvania merge mai departe. În acest moment, aştept finalizarea negocierilor între companie şi Ministerul Transporturilor cu privire la standardele de cost şi preţ. România are acum standarde de cost pe care nu le-a avut în trecut şi trebuie să se finalizeze negocierile cu privire la preţul pe kilometrul de autostradă, preţ care trebuie să fie adaptat la ceea ce poate România şi la standardele noastre de cost, care ţin cont de ceea ce se lucrează în Europa şi în lume”, spunea Emil Boc.

Categorie: