Imnul Naţional al României

Imnul Naţional al României. Este unul dintre simbolurile noastre naţionale, cu care am trecut prin momentele cruciale ale istoriei zbuciumate a Poporului Român. Cu el pe buze au luptat pentru libertate tinerii revoluţionari români în 1848; cu el pe buze s-au jertfit ostaşii eroi în Războiul de Independenţă, ca şi în Primul şi cel de Al Doilea Război Mondial. „Deşteaptă-te, române!” a devenit simbolul victoriei revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989, care a pus capăt regimului ceauşist, dictatorial şi a reinstaurat statul de drept şi adevărata democraţie în România. Era, deci, normal ca atunci, în entuziasmul general care a cuprins societatea românească, Parlamentul României să voteze o lege prin care acest minunat cântec patriotic, scris de poetul Andrei Mureşanu, care are titlul „Un răsunet”, să devină Imnul Naţional al României. Mai mult, din 1998, ziua de 29 iulie a devenit Ziua Imnului Naţional. Nouă, românilor, mai ales nouă românilor covăsneni şi harghiteni, ne este dragă această zi, după cum ne este drag şi Imnul Naţional al României.
Din 1989 au trecut, însă, aproape 20 de ani. Lucrurile, între timp, s-au mai schimbat. Datorită acestor schimbări sociale a fost nevoie chiar şi de schimbarea Constituţiei. De aceea, poate ar fi cazul să procedăm şi la schimbarea Imnului Naţional al României. Nu pentru că nu ne-ar fi drag ,,Deşteaptă-te, române!”, ori versurile sale nu le-am avea la inimă. Ar fi, însă, bine să nu uităm că nicio ţară din Europa, cel puţin, nu are un imn naţional care să fie compus din 11 strofe. Iar „ciuntirea” adoptată, ca variantă scurtă, respectiv cele patru strofe, reduc valoarea intrinsecă a poeziei, pentru că nu spun tot ceea ce a vrut să spună poetul, la 1848, atunci când a creat-o, sub impulsul avântului revoluţionar al vremii.
Nu am fi noi singura ţară europeană care să-şi fi schimbat imnul naţional. Fără nicio legătură cu asemenea precedente, cred că ar fi timpul să se iniţieze un Proiect de Lege pentru schimbarea Imnului Naţional al României, cu un text care ar exprima mai profund starea de spirit a Poporului nostru. În acelaşi timp, să fie şi în concordanţă cu noile realităţi ale României contemporane, membră a marii familii europene, evidenţiind mai pregnant viitorul nostru european. În acest sens, mă gândesc, de exemplu, la „Cântecul Tricolorului”, creat de Ciprian Porumbescu.
Acest cântec, respectiv melodia lui, după cum bine se ştie, a mai fost imn naţional al epocii ceauşiste. Pe vechea melodie a lui Ciprian Porumbescu au fost înşirate atunci, la comanda dictatorului comunist, nişte „cuvinte goale ce din coadă au să sune” (Eminescu).
Nu cumva să-şi închipuie cineva că aş fi un nostalgic al epocii comuniste. Nici vorbă de aşa ceva. Dar acest minunat cântec, care ne-a însoţit de-a lungul vremii, alături de alte multe asemenea creaţii poetice şi muzicale, face parte din patrimoniul nostru spiritual, iar versurile sale originale sunt de o neasemuită frumuseţe şi cu o încărcătură patriotică deosebită.
Sunt convins că mulţi dintre noi, cei peste care au nins iernile multor ani, şi care am păstrat în adâncul fiinţei noastre, nu nostalgia comunismului totalitar, ci cea a anilor copilăriei, nu le-au uitat. Totuşi, le reamintesc, cu speranţa că ele vor stârni interesul vreunuia dintre cei care sunt investiţi azi cu puteri decizionale, care ar îmbrăţişa, eventual, ideile cuprinse în rândurile de mai sus:

Cântecul Tricolorului

Trei culori cunosc pe lume
Ce le ştiu ca sfânt odor,
Sunt culori de-un vechi renume
Amintind de-un brav popor.

Cât pe cer şi cât pe lume,
Vor fi aste trei culori
Vom avea un falnic nume
Şi un falnic viitor.

Roşu-i focul vitejiei
Jertfele ce-n veci nu pier
Galben, aurul câmpiei,
Şi albastru-al nostru cer.

Multe secole luptară
Bravi şi ne-nfricaţi eroi,
Liberi să trăim în ţară
Ziditori ai lumii noi.