Imoralitatea în şcoala românească

Iată că în acest secol gălăgios şi pornografic, în România pătrunde o racilă socială, un morb malign, care este libertinajul sexual, degradant şi umilitor ce invadează şcolile, cuprinzând elevii şi profesorii deopotrivă. Libertinajul sexual şi alte forme perverse ale sexualităţii bolnave lasă cicatrici adânci în sufletul tânărului român, şi de ce nu, loveşte în ereditatea şi în viitoarea lui familie. Ispita este la tot pasul, iar tânărul elev descoperă pe sticla televizorului o lume vastă şi neliniştită, dominată de instincte primare, pasiuni, pofte şi dorinţe sexuale în trupurile despuiate de femei „siliconate” şi bărbaţi „macho” cu pieptul dezgolit şi tegumente pline de tatuaje „cool”. Urmărind aceste programe cu patimă, urmează foarte uşor apoi capitularea voinţei şi orbirea raţiunii. Şi aşa zi de zi, noapte de noapte, aceste imagini i se par normale tânărului român, care crede că aceste lucruri reprezintă succesul în viaţă. Ei bine, s-a ajun întracolo încât, la ora actuală, 90 la sută din tineri cad în păcat, păcat ce le alterează şi degradează sufletul, recuperarea fiind aproape imposibilă, cu multă suferinţă şi lacrimi.
Vedem ce se întâmplă în şcolile din ţara noastră începând cu Liceul „Jean Monnet” din Bucureşti şi sfârşind cu un altul, de aiurea: profesori care au raporturi sexuale cu elevi, elevi şi eleve îndrăgostiţi de profesori, îmbrăcăminte aproape „nudă”, agresiuni în şcoală şi în afara ei, consum de alcool şi droguri, sinucideri. Imoralitatea a ajuns, deopotrivă, la elevi şi profesori.
Profesorul, prin natura meseriei lui, este în contact permanent cu elevii de ambele sexe. Ispita de natură sexuală nu are, deci, cum să lipsească, mai ales când în faţa lui apar la tot pasul elevele îmbrăcate, zic ele sexy, noi spunem neruşinat de provocator. Aşadar, profesorii pot fi făptaşi şi victime deopotrivă. Adesea se întâmplă, însă, ca ei să fie victime, mai ales dacă sunt tineri şi frumoşi, moment în care li se aduc acuzaţii false din partea elevilor. Motivele liceenilor sunt multiple: fantezii tinereşti, dragoste, gelozie, dorinţă de răzbunare, ambiţia de a se impune ca „vedete” ale şcolii etc.. Datoria profesorului este, totuşi, să facă totul pentru ca aceste acuzaţii să nu fie alimentate de niciun gest al său, cât de mic, de dragoste trupească arătată elevului. Sunt câteva reguli de aur care feresc profesorul de astfel de acţiuni: să nu rămână niciodată singur cu elevul în clasă, să nu se aşeze niciodată în bancă cu elevul, să nu pună niciodată mâna pe umărul, mâna, mijlocul sau fesele elevului, să nu atingă niciodată corpul elevului dezbrăcat la ora de sport, să nu fie niciodată singur cu elevul în dormitoare sau hoteluri unde sunt cazaţi pentru o excursie şcolară ş.a..
Pe lângă imoralitatea profesorului, care vedem că se discută pe toate ecranele televizoarelor, ar trebui să se vorbească şi despre imoralitatea elevilor, o crudă realitate trecută cu vederea de părinţi.
Ne putem aştepta la încălcări ale moralităţii la şcoală şi la copiii de până la 10 ani. Jocurile şi acţiunile care imită comportamentul sexual al părinţilor, precum şi prezentările verbale sau grafice pe teme de intimitate acuză indirect părinţii, care nu-i supraveghează suficient pe aceşti copii. După vârsta de 10 ani, ne vom lovi din nou de reprezentaţii verbale şi grafice pornografice, acţiuni de brutalitate asupra organelor sexuale, atât la fete cât şi la băieţi. După 14 ani, la elevi avem o abundenţă de raporturi heterosexuale cu acordul ambilor parteneri, pe fondul consumului de alcool sau droguri (etnobotanice). Elevele de liceu care au „amanţi” bogaţi şi mai în vârstă există, aceasta este o realitate care nu poate fi negată. O problemă specială o constituie elevele de şcoală gravide. În prezent, s-a ajuns să se raporteze mamele adolescente încă din şcoala gimnazială, iar numărul lor este unul foarte mare. Acestea sunt fapte, nu science fiction. Educaţia sexuală în şcoli este o datorie, dar nu poate rezolva toate problemele complexe ale tinerilor elevi. Sunt necesare impulsuri familiale, sociale, judicioase şi corecte pentru a vindeca tânăra generaţie. Aş vrea să menţionez faptul că părinţii au un rol hotărâtor în acest triunghi la care se adaugă profesorul şi elevul.
Atenţie părinţi şi profesori, exemplul personal va face din dumneavoastră o pârghie indiscutabilă, necesară pentru a trece cu succes prin momentele din ce în ce mai dramatice ale vieţii tinerei generaţii!