Încălcare flagrantă a Constituţiei şi a drepturilor omului!

Tocmai în trecuta şi frumoasa lună mai, „când rozele-nfl oresc” şi auzeam, peste timp, îndemnul lui Macedonski: „Veniţi, privighetoarea cântă”, guvernanţii noştri ne-au rezervat cea mai mare „surpriză” din perioada interbelică şi de la Al Doilea Război Mondial încoace, cea a curbelor de sacrifi ciu: diminuarea pensiilor cu 15 la sută şi a salariilor bugetarilor cu 25 la sută. O lovitură zdravănă de bâtă în moalele capului românului, tot mai apăsat, tot mai batjocorit!
Printre tertipurile cinice şi sinistre ale premierului Emil Boc, cel mai slab şi nenorocit premier din perioada postdecembristă, devenit un papagal jalnic în mâna vicleanului Traian Băsescu, mai zilele trecute s-a mai strecurat unul. Un alt porumbel negru a zburat din gura lui: suprainterpretarea abuzivă a textului articolului 53 din Legea fundamentală - Constituţia României. O altă gafă monumentală din cele multe comise de Emil Boc în perioada de când se află în fruntea Guvernului!
Sub ghilotina timpului, apropiind România de 31 mai, ziua declanşării grevei generale, călcând prin străchini, ca de obicei, gafând lamentabil şi interpretând nefericit textul constituţional, cu totul aiurea, pe lângă gard, pe lângă drum, fapta de care s-ar ruşina până şi un student din anul al doilea la Ştiinţe Juridice, invoca, drept tema-argument, pentru tâmpenia pusă de el şi ai lui la cale, articolul 53. Ce spune articolul invocat? În primul rând, el prevede restrângerea exercitării, în anumite situaţii, a unor drepturi sau a unor libertăţi. Chiar să nu fi observat, tocmai un prim-ministru cu doctorat în Drept Constituţional, o precizare atât de clară? Dacă-i aşa, e grav! Şi penibil, în acelaşi timp! Tocmai de aceea trebuie să-i mai amintim o dată ce prevede articolul 53: „(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fi e proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fi e aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii”.
Deci, prevederi cât se poate de precise, de clare, interpretate de Emil Boc, de Traian Băsescu şi de întreaga camarilă afl ată la putere, cum şi cât doresc ei. Încât trebuie să-l întrebăm pe Emil Boc, conducându-ne după logica simplă şi bunul-simţ ale românului. Bun-simţ pe care el (şi ai lui) l-au pierdut demult! Aşadar, dacă suntem, într-adevăr, într-o „societate democratică”, cum prevede textul articolului constituţional, îl întrebăm: au fost diminuate salariile bugetarilor cu 25 la sută şi pensiile cu 15 la sută pentru „apărarea securităţii naţionale”? Erau, cumva, în pericol, „ordinea”, „sănătatea” sau „morala publică”? Erau ameninţate drepturile şi libertăţile românilor? Este război? Au fost cutremure? Suntem ameninţaţi de acte de terorism? Am trecut prin dezastre şi sinistre „deosebit de grave”? Vai de capul premierului! Deocamdată, cel mai mare şi ameninţător terorist este chiar Guvernul Boc IV! O precizare. Pentru starea în care a ajuns România, vinovaţi sunt nu doar actualii guvernanţi, ci şi cei dinainte. Numai că aşa răi, atât de departe de interesele ţării, ca ăştia, n-au mai fost! Ignoranţi, aroganţi, încăpăţânaţi, incompetenţi!
Referitor la alineatul 2, îl mai întrebăm pe Emil Boc: chiar a fost necesară această „restrângere” a unor drepturi? Este ea „proporţională” cu situaţia, cu împrejurările care au determinat-o? Apoi, textul constituţional prevede, cât se poate de clar, că măsura trebuie aplicată „nediscriminatoriu”! Cum să fi e înţeleasă această precizare? Pentru că una-i să iei 15 la sută dintr-o pensie de şapte milioane de lei (vechi) sau 25 la sută dintr-un salariu de zece milioane, şi cam cu totul altceva-i să aplici aceleaşi procentaje secretarilor de stat, directorilor din preajma ministrului Adriean Videanu (de la Romgaz, să zicem!), cu salarii de peste 200- 300 de milioane de lei (vechi) sau din ministerul năşit de Vasile Blaga. Şi cam cu totul alta-i povestea când o pensie de 250 de milioane de lei (vechi) este diminuată cu 15 la sută! Altă gaşcă-n altă traistă! Oare, prin măsurile luate, total anapoda, nu se aduce „atingere existenţei dreptului sau libertăţii cetăţeanului”?
Şi când te gândeşti ce ne mai abureau guvernanţii de azi, în campania electorală, cu: „Nu ne vom atinge de pensii şi salarii”! Cum ne dădeau garanţii, imediat ce au pus mâna pe putere, domnii Traian Băsescu şi Emil Boc, că „nu vor fi diminuate pensiile şi salariile nici măcar cu un leu!”. Iar ce fac ei azi se vede, şi încă prea bine! Încalcă, fără pic de tresărire, fără ruşine, legile votate de Parlament, promulgate chiar de preşedintele Traian Băsescu, călcând în picioare promisiunile lor electorale. Şi, ca şi cum nu ar fi de ajuns, încalcă chiar Legea fundamentală - Constituţia României! Doamne, cât de jos s-a ajuns în această „desăvârşită cârdăşie”, cum se exprima un coleg de breaslă! De la sloganul „Să trăiţi bine!”, al şmecherului Băsescu, la „Să trăiţi rău!” în România - în totalul dispreţ al dreptei, azi, când şomerii tind să depăşească milionul -, prin plevuşca de măsuri de doi bani, evaziunea fi scală, economia subterană înfloresc de la o zi la alta. Iar guvernanţii aplică cele mai stupide măsuri împotriva propriului popor, fără regrete, fără urmă de remuşcări!
Să ne întoarcem la invocatul articol 53! O penibilă găselniţă, care va fi folosită, sigur, în caz că problema pensiilor şi a salariilor va ajunge (şi va ajunge!) la Curtea Constituţională. Deci, ne mai întrebăm o dată: de ce a apelat Emil Boc la penibilul „argument”? Pentru că FMI (care ne-a pus jugul după gât!) a cerut garanţii ferme că legile (privind salariile şi pensiile) nu vor cădea la Curtea Constituţională.
Iar pentru a le fi pe plac, penibilii guvernanţi români nu se dau înlături de la nicio nerozie! Chiar nu şi-au dat seama guvernanţii jalnici în ce cofă au căzut prin măsura lor necugetată? Invocarea articolului 53 este o mizerie, prin care ei singuri recunosc faptul, cu efect de bumerang, că azi există dezastrul economic! În decembrie 1989, subminarea economiei naţionale, invocată atunci, fără argumente, a fost pedepsită cu moartea. Ce au făcut şi fac guvernanţii de ieri şi de azi? Nu au subminat, oare, prin incapacitatea lor, economia naţională? Nu ei îi condamnă la foame, la subzistenţă, pe pensionari? Oamenii aceştia au muncit, au cotizat, lună de lună, pentru ca să aibă o pensie şi linişte la bătrâneţe! Oare cine a dus la această situaţie? Vinovaţi sunt cei care au provocat dezastrul şi au dus la înfometarea românilor. În acest caz, singura cale este „soluţia Ceauşescu”?!
Referitoare la acest aspect, al invocării articolului 53, interesante sunt luările de poziţie ale unor jurişti de renume. Prof. univ. dr. Gheorghe Iancu considera că „e un articol pe baza căruia se poate ajunge la dictatură!”. Avocatul Gheorghe Pipera, profesor de drept constituţional, conchide: „Statul Român actual reia una dintre practicile comuniste, aceea de a expropria cetăţenii. Dreptul la pensie şi dreptul la salariu sunt asimilate dreptului de proprietate”. Un interesant punct de vedere, în acest sens, are şi senatorul Gyorgy Frunda, care, reiterând ideea, situează pensiile şi salariile „drept de proprietate”. Adică, mai altfel şi pe înţelesul tuturor: e ca şi cum ţi-ai construi o casă. Nimeni nu are dreptul să ţi-o naţionalizeze! Ce fac azi guvernanţii anului 2010 este similar cu pornirile politrucilor din „obsedantul deceniu”, când i-au luat ţăranului, într-o colectivizare forţată, vaca, oaia, calul, căruţa, pământul! Ce fac ei, azi, tot naţionalizare (a pensiilor) se numeşte! Chiar experţi ai CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) consideră că invocata criză economică „nu-i un motiv ca statul să nu-şi respecte obligaţiile. (...) Criza economică nu e dezastru, nu e calamitate naturală”. Referirea se făcea la Letonia, ai cărei guvernanţi au comis acelaşi păcat, pierzând, fără drept de apel, la CEDO.
„Ceauşescu, cel ciuruit de gloanţe la zidul cazărmii din Târgovişte, a lăsat în vistieria României, după ce a plătit, până la ultimul cent, toate datoriile ţării, două miliarde şi opt sute de milioane de dolari, valută frumuşică pe timpul acela. Voi ce lăsaţi?” - îi întreba un român pe guvernanţii de azi. Ce lasă? O ţară datornică, vândută până-n temelii. Cu asta o să vă lăudaţi? Veţi rămâne de pomină în istorie! Să te mai miri că - aşa cum pomenea o moderatoare a unei televiziuni - pensionarul ia ultimul ou din frigiderul gol şi-l ia la ţintă, pe sticla „tembelizorului”, pe Traian Băsescu?
S-a ajuns, din păcate, ca un popor întreg să plătească azi eşecurile, greşelile, gafele şi şmecheriile guvernanţilor, care (după o sintagmă a poetului Adrian Păunescu) au avut drept scop „cultura dezastrului”. Ei folosesc, inconştient, iresponsabil, articolul 53, drept ghilotină pentru români. Ce va urma? Liderul PSD, Victor Ponta, anunţa că, dacă acţiunea guvernului nu va fi stopată, prin moţiunea de cenzură, în Parlament, prin toate formele de manifestare într-o democraţie, se va adresa Curţii Constituţionale. Tot mai multe sunt vocile care susţin că Guvernul Boc se clatină. Iar Traian Băsescu (după cum îl ştim!) este în stare de următorul scenariu machiavelic, pe care tot el s-ar putea să-l aplice. În Parlament, Guvernul Boc îşi va asuma răspunderea pe pachetul de legi. Apoi, după un timp, îl arată cu degetul, îl face răspunzător pentru dezastru (deşi el, Traian Băsescu, a anunţat nerozia!) şi-l dă afară! Nu el şi ai lui şi-au asumat răspunderea?! Pe la noi, acum, când suntem pe cale de a ieşi din Europa, totul este posibil într-o realitate tristă, a zilelor negre şi a nesiguranţei unui român care, supărat pentru vremurile grele în care a fost adus, invoca fi nalul unei poezii a lui George Coşbuc: „Când nu vom mai putea răbda, / Când foamea ne va răscula, /… nu veţi scăpa / Nici în mormânt!”.