INCITATUS REDIVIVUS!

După ce, mai ieri, alaltăieri, presa de limbă maghiară din România se întrecea în a-i ridica osanale lui Traian Băsescu (foto), fiind alături de el cu prilejul referendumului, acum aceeaşi presă a schimbat... macazul, fiind gata să-l pună la zid pe „marinarul” care a îndrăznit să spună ceea ce a spus la Izvorul-Mureşului despre autonomia secuiască, despre limba maghiară, dar mai ales despre Tokes Laszlo, căruia i-a contestat şi dreptul de a fi cetăţean român!
„Marinarul” a confundat Miercurea- Ciuc şi Izvorul-Mureşului cu Călăraşiul, sau poate cu Constanţa! Cum a îndrăznit?! A uitat că se afla pe pământul secuiesc, nu în România! Să fie el sănătos, autonomia secuiască a existat şi există, „iar noi tot aici locuim şi tot aici vrem să muncim şi de acum înainte”. Aşa l-a asigurat pe „marinar” Magyari Lajos în „Szekely hirmondo”, nr. 155, din 16 august 2013. (Eu îl asigur pe autor să stea liniştit, la Sfântu-Gheorghe, fiindcă nimeni nu are vreo intenţie să-i mute în altă parte. Stau bine acolo, în mijlocul Ţării, unde pot să fiarbă în suc propriu!)
În continuare, Magyari Lajos se arată mirat de acuzele pe care „marinarul” i le-a adus lui Tokes Laszlo. În definitiv, de ce nu ar fi avut dreptul să ceară Ungariei să-şi asume protectoratul asupra maghiarilor transilvani?! „Nu văd ce este revoltător în această problemă, pentru că România de mult dădăceşte un stat azi încă independent, Moldova.”
Nu ştiu ce o fi înţelegând autorul articolului prin termenul „dădăceşte” (verbul „a dădăci”), dar îl asigur că nu este deloc sinonim cu asumarea protectoratului (protectorat, s.n. - formă de dependenţă politică a unui stat faţă de altul). Deci, chiar dacă România îşi permite „să dădăcească” Moldova, nu şi-a permis niciodată să aibă pretenţia unui protectorat asupra vreunui stat independent. Asta chiar în condiţiile în care Republica Moldova este considerat cel de-al doilea stat românesc din Europa. Există oare vreo similitudine de ordin politic şi etnic între Republica Moldova şi Transilvania? În niciun caz. Republica Moldova este un stat suveran, independent, de sine stătător, câtă vreme Transilvania este parte componentă a unui stat naţional, unitar şi suveran. Atunci cum îşi poate permite Tokes Laszlo să ceară Ungariei să-şi asume protectoratul asupra ei? Prin spusele sale, Tokes a atentat la suveranitatea Statului Român! Mai poate fi el cetăţean român? Ba mai mult, mai are dreptul să poarte cel mai înalt Ordin al Ţării - „Steaua României”?! Cine i l-a dat? Nu cumva chiar Băsescu? Iar dacă România „dădăceşte” Moldova, o face pentru cei peste 2,6 milioane de români basarabeni, care înseamnă 78,41 la sută din populaţia Ţării, câtă vreme, cei 1.224.937 de unguri nu reprezintă decât 18,9 la sută din populaţia Transilvaniei, faţă de cei 4.816.895 (74,4 la sută) de români transilvăneni. Atunci pentru cine cere popa Tokes protectoratul Budapestei? Să-l ceară când toate aceste date se vor inversa... Iar asta s-ar putea întâmpla doar „când o face plopul pere şi răchita micşunele”! Adică, niciodată!
Cu toate acestea, extremiştii unguri continuă să viseze cai verzi pe pereţi. Ei trăiesc cu iluzia că Transilvania, de nu va fi chiar parte componentă a Ungariei, măcar sub un protectorat al acesteia să fie. Motiv pentru care caută mereu sprijinitori. De aproape un veac, ei umblă cu jalba în proţap pe la toate curţile europene şi nu numai; bat pe la toate porţile, doar, doar vor găsi pe cineva care să le asculte balivernele şi minciunile. Şi mai găsesc asemenea sprijinitori. Recent, l-au găsit pe un anume Andrea Cartney, profesor la Universitatea Sapienza din Roma, „cercetător al istoriei est-europene”. Invitat în România, el a acordat un interviu publicaţiei „Haromszek”, nr. 6.958, din 3 august 2013, semnat de Farkas Reka.
M-am crucit de-a dreptul când am citit spusele sale, gândindu-mă şi la faptul că este „un cercetător al istoriei est-europene”. Ce o cercetând el oare? Fiindcă, din ceea ce afirmă, se pare că nu ştie absolut nimic despre această istorie. Ori, spre a nu-şi supăra interlocutoarea, a vrut să-i cânte acesteia „în strună”, cum se spune. Altfel, un istoric, cadru universitar, nu poate face asemenea gafe impardonabile. Iată ce spune, la un moment dat: „După ce Kosovo a devenit independent, Ungaria a rămas singura ţară din Europa în care nu a fost soluţionată situaţia părţilor de naţiune ajunse minoritate”.
Este limpede că domnul universitar a vrut să spună cu totul altceva, o minciună despre ungurii ajunşi minoritari în ţările din jur, mai ales în România, unde sunt, desigur, discriminaţi. Fără să-şi dea seama, el a spus un mare adevăr! Anume că în Ungaria nu a fost soluţionată situaţia „părţilor de naţiune ajunse minoritate”! De, se mai întâmplă ca uneori gura mincinosului, adevăr să rostească”!
Dumnealui nu se opreşte, însă, aici. La o întrebare: dacă pământul secuiesc are vreo şansă la autonomie?, Andrea Cartney bate câmpii, dovedind cât de puţin ştie despre ceea ce vorbeşte. La un moment dat se referă la situaţia etnică a oraşului Târgu- Mureş, afirmând că acesta este mai aproape de Cluj-Napoca, decât de Miercurea-Ciuc, fiindcă oraşul „a fost, practic, românizat”. Eu îl pot asigura că niciodată Târgu-Mureşul nu va semăna cu Miercurea-Ciuc, etnic vorbind, şi nici cu Cluj-Napoca, fiindcă sunt diferite condiţiile social-istorice şi demografice ale oraşelor respective. Oraşul Miercurea-Ciuc nu va fi niciodată românizat fiindcă de jur-împrejurul său se află aşezări rurale locuite aproape numai de secui- maghiari, iar acestea au fost, sunt şi vor rămâne un izvor nesecat din care oraşul îşi va împrospăta şi completa permanent populaţia. Acelaşi proces s-a întâmplat şi se va întâmpla şi cu oraşele Cluj-Napoca şi Târgu- Mureş, ca de altfel cu toate oraşele din România.
Despre situaţia demografică a celor două oraşe am scris într-un articol, în urmă cu aproape două decenii, inclus apoi în volumul „Sub cumpăna veacului” (Editura „Petru Maior”, Târgu-Mureş, 1995), răspunzând unui individ, Toth Sandor, transfug, adăpostit la Budapesta, de unde şi-a permis să lanseze tot felul de mizerii la adresa României, „uitând” că aici s-a născut şi s-a format ca om (Este vorba despre volumul „Quo vadis, Romanie?”).
Între altele, Toth Sandor vorbeşte despre „nesăbuita colonizare a oraşelor din Transilvania”: „Planul românizării oraşelor din Transilvania a avut consecinţe grave”. El dă exemplul oraşului Cluj-Napoca, unde „în urmă cu treizeci-treizeci şi cinci de ani doi din trei locuitori ai Clujului erau maghiari (2/3 din populaţie), în schimb astăzi din cinci clujeni doar unul este maghiar (1/5 din populaţie), fără ca numărul maghiarilor să se modifice: 60-65 de mii erau şi atunci şi sunt şi acum. Schimbarea stă doar în faptul că în urmă cu treizeci-treizeci şi cinci de ani oraşul avea 100 de mii de locuitori, iar astăzi are 300 de mii”. Fără să-şi dea seama, Toth Sandor recunoaşte că acel „genocid” românesc împotriva ungurilor transilvăneni nu a existat, fiind doar o invenţie bolnăvicioasă a sa. Dacă în urmă cu 30-35 de ani numărul ungurilor din oraş era la fel ca cel de azi, atunci unde este teribila campanie de românizare a ungurilor din România? În mod voit, „sociologul” Toth Sandor abordează problema în mod fals. Fiindcă, toată lumea ştie că multe oraşe ale Transilvaniei aveau cândva o populaţie majoritară de etnie maghiară, dar nu pentru că numărul ungurilor din Transilvania a fost mai mare decât al românilor. Se cunoaşte faptul că acestora din urmă, secole de-a rândul le-a fost interzisă stabilirea în oraşe, aceasta fiind permisă numai celor care se declarau unguri şi îmbrăţişau una dintre „religiile recepte”. Un fenomen pe care Toth Sandor îl „uită” este cel al colectivizării satelor, în urma căruia ţăranii tineri au plecat în masă spre oraşe, angajându-se în industrie. Oraşul Cluj-Npoca, fiind înconjurat de o mulţime de sate cu populaţie românească, populaţia oraşului a crescut pe seama noilor veniţi, ajungându-se la 300 de mii. Aşa s-a întâmplat că acum raportul dintre locuitorii de etnie maghiară şi cei de etnie română să ajungă 1/5 în favoarea celor din urmă. Sociolog fiind, Toth Sandor ar fi putut analiza şi situaţia etnică a oraşului Târgu-Mureş, însă nu a făcut-o fiindcă nu i-ar fi servit scopului urmărit: demonstrarea „genocidului” românesc îndreptat împotriva ungurilor!
Dacă ar fi făcut-o, ar fi văzut că acelaşi proces de creştere a populaţiei l-a cunoscut şi oraşul Târgu-Mureş. Numai că acesta fiind înconjurat de sate locuite de o populaţie mixtă, români şi maghiari, cam în proporţie egală, în aceeaşi proporţie a crescut şi populaţia oraşului. Singurul scop al lui Toth Sandor a fost acela de a lansa un fals grosolan: „deznaţionalizarea maghiarilor, prin nesăbuite colonizări ale oraşelor din Transilvania”.

Categorie: