ÎNTOARCERI ÎN TIMP, PENTRU ADUCERI ŞI LUARE AMINTE!

Pentru că se apropie, cu paşi tot mai repezi, alegerile prezidenţiale din noiembrie, iar nebunia vertijului în care sunt cuprinşi liderii politici şi partidele lor este tot mai evidentă, gândul m-a purtat spre luna noiembrie a anului 1996, când avea loc turul al doilea pentru desemnarea preşedintelui României. Scriam atunci că „pe segmentul fi nal al celui de-al doilea tur de scrutin al bătăliei pentru jilăul prezidenţial din Dealul Cotrocenilor, cu domnul Emil Constantinescu, domnul Ion Iliescu, secondat de Adrian Năstase, care- i susţinea campania electorală, dovedeau o înduioşătoare şi emoţionantă preocupare faţă de soarta Transilvaniei”.
Atunci, răstindu-se, în stilul arhicunoscut, la candidatul Emil Constantinescu, îi aduceau acestuia grave şi îndreptăţite acuze, supăraţi că a luat în braţe UDMR, dovedit adversar neînduplecat al Constituţiei, al statului naţional, unitar şi indivizibil! Toate bune, ziceam atunci, dar de ce abia în campania electorală, când fl acăra lumânării a ajuns la degete? Aşadar, de ce abia atunci? - mă întrebam. Să fi pus domnul Iliescu chiar totul pe seama amneziei, încât, între adulările şi huiduielile de la Alba-Iulia, să nu-şi mai amintească apelurile insistente ale Vetrei Româneşti, ale PUNR, din 20 martie 1990, că trebuia să vină la Târgu-Mureş, atunci când atrăgeam atenţia că, o „minilovitură de stat”, în capul unor „găgăuzi” locali, urma să ducă la o altă Regiune Autonomă Maghiară, de un tip aparte? Chiar nu-şi dădea seama că atunci se lovea, de fapt, în integritatea României? Chiar să uităm noi, mureşenii, că, în seara aceea de 20 martie, la „Telejurnalul” de la ora 19, ne făcea vinovaţi, pentru cele întâmplate, pe noi, românii, deşi noi eram cei jigniţi şi umiliţi în propria ţară? Atunci Transilvania, de care doar în campania electorală l-a cuprins o dragoste subită, nu exista? Sau exista doar grija pentru Suto Andras?
Venind la Târgu-Mureş abia după un an şi două luni, i-am reproşat întârzierea, fără niciun ocol. Atunci când noi trăgeam clopotele de alarmă prin Ardeal, domnii Iliescu şi Năstase se făceau că nu văd şi nu aud nimic! Ecoul suferinţelor românilor ardeleni, din păcate, niciodată n-a trecut apa Dâmboviţei! Păcat! Orbi şi surzi s-au dovedit şi în faţa Raportului Harghita - Covasna („Har-Cov”), cu crimele abominabile comise acolo, la Zetea, Dealu şi Cristuru-Secuiesc, împotriva românilor, în decembrie 1989. Indiferenţi au rămas şi în faţa altui raport, cel în legătură cu sângeroasele ciocniri interetnice de la Târgu-Mureş, din 20 martie 1990! Oare, atunci, Transilvania nu exista? De ea şi-au adus aminte doar în campania electorală?!
Atunci când, în Camera Deputaţilor, se dezbătea Legea Învăţământului, când acel capitol 12 ridica valurile de protest ale struţo-cămilei, stârnind furtuna UDMR, ţin minte că domnul Dan Marţian, vicepreşedinte pe atunci al Camerei Deputaţilor, ne apostrofa pe noi, parlamentarii PUNR, împungându-ne cu degetul în piept, deoarece nu eram de acord cu privilegiile udemeriste, etichetându-ne ca fi ind... neeuropeni! Oare, atunci, Transilvania nu exista?
Atunci când luam apărarea drepturilor românilor alungaţi din judeţele Harghita şi Covasna, nu noi aveam dreptate în faţa domnului Adrian Năstase, ci deputaţii Borbely Laszlo şi Asztalos Ferenc, pe care-i ţinea în braţe, subsemnatului tăindu-i microfonul de la tribuna Camerei Deputaţilor, împiedicându- mă să-mi închei intervenţia, atunci când, în numele adevărului, spuneam lucrurilor pe faţă!
Atunci când, apărând demnitatea Neamului, propuneam sancţiuni pentru cei care nesocotesc şi batjocoresc Tricolorul, Imnul de Stat şi limba ofi cială, româna, noi eram luaţi peste picior de capii PDSR de atunci, cei care au încălcat, grosolan, Protocolul cu PUNR, considerându-ne „naţionalişti- extremişti”, jignindu-ne miniştrii şi prefecţii. Oare atunci Transilvania nu exista?
Chiar uită „cumva, domnul Ion Iliescu, cum ne mai beştelea, pe noi, cei din delegaţia mureşeană a PUNR, la întâlnirea de la Cotroceni, din 29 august 1996, când ateul declarat nu ştia nici măcar că acea zi este marcată cu roşu în calendar: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”? Ne dădea peste nas că refuzam să fi m de acord cu semnarea Tratatului româno-ungar! Oare Transilvania, a cărei linişte o doream, nu exista?
Însuşindu-şi ideea naţională, pentru un capital electoral, bineînţeles, domnul Adrian Năstase, în enormul său orgoliu şi în nemăsurata lui aroganţă („boală” a mai multor lideri PSD!), brusc uita atunci că „ciupea” tocmai din piatra fundamentală a doctrinei şi a Programului PUNR?!
Cine crede că Emil Constantinescu se lăsa atunci, în acea campanie electorală, mai prejos se înşeală amarnic. În privinţa ideii naţionale n-a excelat nici el prin sinceritate! Încerca atunci să ne convingă că are în faţă nişte naivi, iar dacă dumnealui nu iese preşedinte, România se prăpădeşte! Pe vremea aceea, după ce de sub mantaua domnului Petre Roman au ieşit atâţia „gigikenţi” şi „iskandarani”, avându-l tovarăş pe Triţă Făniţă (vi-l mai amintiţi?), ne promitea că va scăpa România de caracatiţa de tip românesc. Ce a făcut cel mai slab preşedinte postdecembrist al României s-a văzut! De fapt, pe deputaţii CDR îi durea în cot, şi de Constituţie, şi de Legea Învăţământului, şi de Legea 18, şi de cea a arborării drapelului şi a intonării Imnului de Stat al României. Oare, atunci, Transilvania nu exista?
Cei cărora le aminteam, mereu, că se urmăreşte, în Ardeal, o altă Regiune Autonomă Maghiară, sub chipul hâd al visului numit Ţinut Secuiesc, autonomie teritorială pe criterii etnice, al ruperii şi federalizării României, nu ne scoteau din „naţionalişti” şi „extremişti”! Iar udemeriştii erau cei mai cei „europeni”! Singurul scop CDR-ist al luării puterii, odată cu imnurile regaliste, era răzbunarea absurdă, schimbarea Constituţiei, plătirea poliţelor. Se făceau calcule şi promisiuni, se dădeau sfaturi. Totul, pentru pumnul de voturi din al doilea tur de scrutin. Abia atunci, în campania electorală, şi-au amintit ei de Transilvania, că suferinţele ei există! Abia atunci îşi puneau, drept insignă, ideea naţională! Până atunci Transilvania nu exista?
Tocmai de aceea, celor care candidează, în anul 2009, la preşedinţie le-am amintit, prin aceste rânduri, greşeli dintr-un trecut nu prea îndepărtat. Se apropie alegerile prezidenţiale şi trebuie să le amintim să nu repete greşelile celor de dinaintea lor. Constatăm că tocmai domnii Iliescu şi Constantinescu - pe care îi întrebam: când au fost ei sinceri? - atacă, vehement, candidatura la un alt mandat al preşedintelui Traian Băsescu. Obişnuiţi mereu să vadă paiul din ochiul altora, nu şi bârna din cel propriu, uită, amândoi, de toate cele mai sus prezentate! Suntem siguri că, măcar de data aceasta, românii ardeleni, care ştiu că drepturile unei minorităţi nu pot fi altele decât cele cuprinse în Legea fundamentală - Constituţia -, convinşi că, în aceste vremuri, preferabili ar fi , în Dealul Cotrocenilor, un Vlad Ţepeş sau un Ion Antonescu, vor vota, ca preşedinte, doar pe acela care se va detaşa clar, public, de pretenţiile absurde ale UDMR şi ale iredentismului unguresc, de strategia diversionistă, de caracterul duplicitar şi antinaţional al struţo-cămilei. Mai clar: de autonomia teritorială, pe criterii etnice, a Ţinutului Secuiesc, de satisfacerea pretenţiei la cea de-a doua limbă ofi cială în stat - maghiara -, de participările la guvernare ale UDMR, de numirea de prefecţi maghiari prin Harghita şi Covasna, prin alte judeţe! Românii ardeleni nu vor accepta, credem, alte compromisuri când este vorba despre Transilvania! Integritatea statală nu poate fi obiect de tranzacţie. Pentru că ceea ce odată a fost câştigat cu sânge nu se negociază cu cerneală!