Întru aducere aminte (II)

O altă metodă „civilizatoare” folosită de autorităţile horthystofasciste a fost aceea a trecerilor forţate de la ortodocşi la romanocatolici, reformaţi şi unitarieni. Potrivit Raportului Consulatului General al României la Cluj nr. 5110 / 13 septembrie 1941, până la acea dată, în Secuime „sate întregi au fost trecute în mod forţat la alte confesiuni”. Sunt menţionate: Aita-Seacă - 98 de familii; Biborţeni - 89; Porumbenii-Mari - 191; Băcel - 605; Baraolt - 265; Bicsad - 1491; Căpeni - 217; Comolău - 212; Micfalău - 1528; Cernatul de Jos - 201; Aita-Mare 257; Aita-Medie - 423; Băţanii- Mari - 468; Chichiş - 545; Lisnău - 548; Ozun - 778; Sfântu-Gheorghe - 219.
Aceste treceri făcute sub presiune au continuat şi în anii următori, credincioşii ortodocşi fi ind ameninţaţi că, dacă nu trec la confesiunile maghiare, vor fi trecuţi peste graniţă şi li se va confi sca averea. Lucru întâmplat, spre exemplu, la Poiana-Sărată, localitate ce făcea parte din judeţul Trei Scaune, unde, în noaptea de 15/ 16 octombrie 1940, au fost expulzaţi 678 de români, sau la Valea-Mare 393 de români siliţi să plece în câteva ore şi fără a lua nimic din averea lor. Bisericile ortodoxe au fost dărâmate, pângărite, icoanele, cărţile de cult, odăjdiile, mobilierul arse, numeroase cruci din cimitire sfărâmate de cete de levenţi huligani afl aţi, de cele mai multe ori, în stare de ebrietate. Românii erau frecvent bătuţi, maltrataţi ori schingiuiţi, aşa cum au păţit Damian Zinca din Remetea- Ciuc, Nicolae Dandu, Toader Paloşan din Bicazul Ardelean, Ion Martin din Topliţa, Ioan Condrea din Zăbala, Radu Ilion din Lisnău, Ion Popica şi Victor Macovei din Zagon, Dumitru şi Constantin Caricadur din Valea-Mare, şi încă mulţi alţii. După ce au intrat în Breţcu, în aclamaţiile halucinante ale localnicilor maghiari, trupele de ocupaţie au organizat o mare adunare populară la care au fost siliţi să participe toţi românii cărora li s-a spus că de acum legea o fac ei, ungurii. La 13 septembrie 1940, un căpitan de honvezi dispune arestarea lui Nicolae Boldea şi a fi ului acestuia, Nicolae. În noaptea de 13/14 septembrie 1940, au fost devastate de cete de maghiari localnici însoţiţi de soldaţi, gospodăriile a vreo 30 de români care au fost goniţi din casele lor. Tânăra Aurica Manea a fost schingiuită şi violată de jandarmii horthyşti sub privirile tatălui său. La 14 septembrie, este arestat şi fi ul cel mic al lui Nicolae Boldea, Ion, care la postul de jandarmi a fost bătut şi torturat alături de tatăl şi fratele său de către jandarmi şi câţiva localnici maghiari vecini. După două zile, însoţit de şase soldaţi şi un sublocotenent, cel mic, Ion, este dus acasă, unde sora lui Maria este nevoită să le dea alimente şi haine pentru că cei trei vor fi expulzaţi în România. Duşi în vârful Moghioruşului, la vreo 300 de metri de DN11, au fost puşi să-şi sape groapa, au fost împuşcaţi, aruncaţi în groapă şi s-a pus peste ei var nestins. Abominabilă Crimă! În 1941, a venit ca preot paroh în Breţcu, părintele Toma Sămărtean, cel care în perioada cedării Ardealului a slujit prin toate parohiile din zona Târgului Secuiesc, Covasnei şi până la Întorsura-Buzăului şi Odorheiu-Secuiesc, deoarece parohiile ortodoxe au fost văduvite de preoţi şi biserici, preot de la care am afl at, ca succesor, multe din cele ce nu s-au spus sau scris despre acele vremuri de chin şi jale pentru români. În curtea bisericii din Breţcu a fost ridicată o cruce comemorativă a celor trei martiri din familia Boldea, dar osemintele lor numai Bunul Dumnezeu ştie unde s-au făcut ţărână. Cei care încă mai trăiesc prin ţări străine şi au avut curajul a veni nestânjeniţi în ţară după 1989, cine ştie de ce şi-au amintit din cele petrecute atunci. Eu ştiu că mi-am amintit în aceste zile de Nicolae Boldea şi fi ii săi, martiri pentru mine alături de cei de la Ip, Treznea, Moisei, Huedin etc., oameni paşnici care au avut doar vina de a fi români şi ortodocşi.
Dumnezeu să-i odihnească!