IPS Ioan, în mijlocul credincioşilor din Sărmaş-Platoneşti

Duminică, 23 mai a.c., cea de a opta duminică după Sfi ntele Paşti, cea a Rusaliilor, care este şi sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, Înaltpreasfi nţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, s-a afl at în mijlocul credincioşilor din satul Platoneşti, judeţul Harghita.
Aici, după ofi cierea Sfi ntei Liturghii, IPS Ioan, însoţit de părintele Dumitru Apostol, protopopul Topliţei, şi de un sobor de preoţi de la bisericile din zonă, a binecuvântat şi sfinţit „ţarina”, adică pământul Ţării. „Să dea Dumnezeu - a spus IPS Ioan - să fi e binecuvântate toate holdele României, de la Nistru până la Tisa şi de la Hotin până la Mare! Să binecuvânteze Dumnezeu munţii noştri Carpaţi, care ne-au fost casă şi adăpost în vremuri grele, în decursul istoriei!”
Acest străvechi obicei, de sfi nţire a pământului, nu se face întâmplător în această zi de duminică, cea de a opta după Sfi ntele Paşti, dar şi cea de a 50-a de după Înviere. Atunci, Duhul Sfânt s-a pogorât asupra Apostolilor, aducându-le acestora „lumină, râvnă şi toate harurile dumnezeieşti”. Abia de atunci aceştia au fost capabili să săvârşească minuni, astfel că mulţimile, ascultându- i, au îmbrăţişat dreapta credinţă creştină. Prima dintre acestea a fost chiar în acea zi, când după predica Sfântului Petru, peste trei mii de oameni au îmbrăţişat creştinismul. În cuvântul de învăţătură rostit, IPS Ioan a arătat că pogorârea Sfântului Duh nu a fost o întâmplare. Duhul lui Dumnezeu nu a fost străin de lume până la Cincizecime. Pogorârea Duhului Sfânt a fost prevăzută cu sute de ani înainte de venirea Mântuitorului pe pământ. Mai întâi a fost vestită chiar de Dumnezeu, prin proorocul Ioil, apoi prin gura Sfântului Ioan Botezătorul, precum şi prin cuvintele lui Iisus, rostite în faţa Apostolilor, la Cina cea de Taină.
Sfântul Duh a coborât atunci asupra Apostolilor sub forma unor limbi de foc, aducându-le darul vorbirii. „Din cer, fără veste, a venit vuiet ca de vijelie (…) şi s-a umplut toată casa unde şedeau ei (Apostolii) şi s-au arătat, împărţite, nişte limbi de foc şi deasupra fi ecăruia dintre ei s-a oprit câte una şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum Duhul le dădea ca să vorbească” (Faptele Apostolilor 2, 14-40).
Şi astfel - a spus IPS Ioan - Apostolii au început să grăiască în alte limbi. Binecuvântat să fi e Dumnezeu că prin Sfântul Duh a binecuvântat şi a sfi nţit şi graiul nostru, al românilor. Iar graiul nostru nu l-a binecuvântat Dumnezeu ieri, ori alaltăieri, ci de 2000 de ani strămoşii noştri s-au rugat şi l-au preamărit pe Dumnezeu în această limbă. Iată câtă dăruire a primit poporul nostru românesc, că încă de la naşterea sa i-a fost binecuvântat graiul!
Pogorârea Sfântului Duh nu a încetat odată cu ziua Cincizecimii, ci se prelungeşte neîncetat prin lucrarea Bisericii lui Hristos şi asupra credincioşilor atunci când sunt adunaţi în biserică, asemenea Apostolilor adunaţi în jurul Mântuitorului. Sfântul Duh coboară permanent asupra noastră, dar cu condiţia ca să vorbim şi noi o altă limbă, cea plăcută lui Dumnezeu. Adică să vorbim în graiul românesc al strămoşilor noştri, însă folosind cuvintele binecuvântate de Duhul Sfânt, fără răutăţi, fără patimi, fără înjurături, fără a batjocori.
Duhul Sfânt a pogorât, deci, pe pământ nu numai pentru a le aduce harul dumnezeiesc Apostolilor, ci pentru a fi şi un sfi nţitor şi mângâitor şi pentru Apostoli, dar şi pentru oameni. Mântuitorul le-a spus Apostolilor săi că vor avea de înfruntat multe necazuri, asemenea tuturor oamenilor. Tocmai de aceea, Dumnezeu a trimis Duhul Sfânt în lume să ne ocrotească şi să ne mângâie atunci când trecem prin grele încercări. Tocmai de aceea, Duhul Sfânt a rămas pentru totdeauna prezent şi viu în Biserica lui Hristos.