IPS Ioan a târnosit Biserica Parohiei Topliţa III - Vale

Proaspăt sfinţitul lăcaş de cult are Hramul „Înălţarea Domnului” - „Înălţatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor Tăi cu făgăduinţa Sfântului Duh; încredinţându-se ei prin binecuvântare că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii” (Troparul Înălţării Domnului)
Duminică, 9 octombrie 2011, un eveniment deosebit a avut loc în viaţa spirituală a Parohiei Topliţa III - Vale şi, de ce nu, a întregului municipiu harghitean de la poalele Călimanilor: târnosirea Bisericii cu Hramul „Înălţarea Domnului” de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan Selejan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei.
Ideea înfiinţării Parohiei Topliţa III - Vale a venit în urmă cu mai bine de un deceniu şi jumătate, iar ea s-a transformat în realitate la 29 martie 1996, când paroh a fost numit părintele Constantin Cojocaru, de loc din Suceava. Atunci, practic a fost rearondată Parohia Topliţa I, unde paroh era părintele Ilie Pintea, trecut la Domnul în anul 2004, care şi-a exprimat bucuria naşterii unei noi parohii, Topliţa III - Vale, gândindu-se la numeroşii credincioşi care aveau de mers până la biserica din centru între 5 şi 8 km. Odată înfiinţată parohia, la 1 mai 1998 s-au demarat lucrările la noua biserică, căreia i s-a fixat Hramul în cinstea sărbătorii „Înălţarea Domnului”, în legătură cu Monumentul- Mausoleu ridicat, pe DN 15 la intrare în Topliţa dinspre Borsec, în memoria sutelor de ostaşi români căzuţi pe aceste locuri în primul război mondial. Hotărârea edificării acestui lăcaş de cult a venit din partea IPS Ioan, care şi-a manifestat dorinţa ca ostaşii ce au înroşit Muntele Runcu Mare să aibă şi un lăcaş de pomenire.
Proiectul Bisericii „Înălţarea Domnului” a fost elaborat de arhitectul Petru Mosescu din Iaşi şi pus gratuit la dispoziţia Parohiei Topliţa III - Vale. Biserica are formă de navă, cu o arhitectură înaltă şi zveltă. Este prevăzută cu două turle - una pe naos şi una pe pridvor, care găzduieşte toaca şi cele două clopote. Lucrările s-au desfăşurat sub conducerea maistrului Ştefan Haidu, din Topliţa. Între anii 2003-2007 s-a realizat frumoasa pictură în frescă, de către pictorul Ovidiu Preutescu din Bucureşti, la recomandarea IPS Ioan. În perioada 1996-2008, toate aceste lucrări, şi multe altele, s-au desfăşurat, cum spuneam, cu efortul şi osteneala părintelui Constantin Cojocaru, dar şi a cântăreţului bisericesc Constantin Pop, cu sprijinul membrilor Consiliului Parohial şi al credincioşilor parohiei. Începând din 21 mai 2008, paroh a fost instalat părintele Adrian Nicolae Stoian , om al locului, care a venit în această misiune pentru a întregi lucrarea demarată cu mulţi ani înainte. La evenimentul de pe frumoasa Vale a Topliţei au participat numeroşi credincioşi din parohie, din oraş şi din zonă, care l-au întâmpinat pe Înaltpreasfinţitul Ioan, alături de soborul de preoţi şi de părintele Dumitru Apostol, protopop de Topliţa, în costume populare româneşti, cu pâine şi sare, în timp ce stindardele tricolore fluturau măreţe în vânt, în ciuda vremii răcoroase, de toamnă târzie. Toţi cei prezenţi au intrat în sfântul lăcaş în urma ierarhului, pentru a rosti o rugăciune. S-a ieşit apoi spre a fi înconjurată biserica, care a fost stropită cu aghiasmă şi sfinţită cu Sfântul şi Marele Mir. S-a trecut, după aceea, l-a sfinţirea Sfintei Mese, în piciorul căreia s-au băgat părticele de Sfinte Moaşte. La Sfânta Liturghie, în timpul căreia Înaltpreasfinţitul i-a acordat părintelui Constantin Cojocaru rangul onorific de sachelar, au fost prezente şi oficialităţile, Mircea Duşa, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, şi Stelu Platon, primarul municipiului Topliţa.
În cuvântul său de învăţătură, Vlădica Ioan a mulţumit Domnului pentru toate bunătăţile ce le revarsă asupra noastră, dar, în mod deosebit, pentru edificarea acestui sfânt lăcaş, care „începând de astăzi, iubiţi credincioşi, nu mai este al meu, sau al părintelui Constantin, sau al părintelui Adrian, sau al oricăruia dintre dumneavoastră, ci este al lui Dumnezeu. Când fiecare dintre noi se luptă să lase copilului lui o casă, este frumos şi normal, dar supraomenesc este atunci când îi zidim o casă lui Dumnezeu”.