Istoria este, totuși, o știinţă!

Cu bunăvoinţa domnului Doru Decebal Feldiorean, public două scrisori pe care le-am trimis, în urmă cu cinci ani, preşedintelui uneia dintre organizaţiile românilor din SUA, ţară unde unii ajunseseră să se creadă singurii apărători ai românismului, aruncând asupra noastră, cei care trăiam în România, acuze nemeritate. În plus, datorită puţinelor cunoştinţe istorice pe care le aveau, scriau articole, şi chiar volume întregi, pline de afi rmaţii nesusţinute arhivistic. Public aceste scrisori în „Condeiul ardelean” (în ediţia prezentă şi în cea de săptămâna viitoare), pentru că astfel de tendinţe sunt şi astăzi, iar ele ne aduc majore deservicii.

Stimate Domnule George Duma,

Am primit scrisoarea Domniei-voastre din 24 iunie 2006, pentru care Vă mulţumesc. Îmi solicitaţi un răspuns. Iată-l.
În ultimii ani, o mulţime de oameni s-au proclamat specialişti în domeniul Istoriei românilor. Şi, au umplut librăriile cu producţiile lor: cărţi pline cu greşeli, cu exagerări, cu interpretări de-a dreptul fanteziste. Oameni care, dacă găsesc un document într-o arhivă, imediat îi dau crezare pe deplin, fără a-l mai corobora cu alte surse. Prin astfel de producţii se aduc deservicii istoriografi ei româneşti în ansamblu şi se aduc deservicii susţinerii cauzei româneşti în lume. Pentru că o teză greşită, o exagerare sau numai un limbaj pamfl etar într-o carte care se vrea serioasă, pot provoca pierderea credibilităţii opiniei publice în toate cărţile avându-i ca autori pe români. O astfel de carte o lăudaţi Domnia-voastră în scrisoarea ce-mi trimiteţi. Editura „Vremea” s-a specializat în asemenea cărţi. Despre autorul „operei” nu pot spune că am auzit vreodată. Dar după cum scrie, conform citatelor date în recenzia Domniei-voastre, pot crede că are bune intenţii, dar nu şi cunoştinţele istorice necesare pentru a susţine o cauză dreaptă. Să vă dau numai câteva exemple. Numărul de 6.813 români omorâţi de unguri în intervalul 1940-1944 nu poate fi demonstrat. Se ştie sigur că, în intervalul septembrie 1940-august 1944, au fost omorâţi 999 români; alţii au fost omorâţi în următoarele trei luni (de exemplu, la Aita-Seacă între 20 şi 100) - dar nu s-a putut face un calcul. Cifra de 500.000 de refugiaţi români din Transilvania de Nord-Est în timpul ocupaţiei horthyste nu se susţine prin niciun document arhivistic. Cele mai multe surse indică maximum 300.000. „La începutul anului 1944, Germania a încercat să convingă Ungaria să dea Nordul Transilvaniei înapoi României.” Nu e adevărat! Din contră, nici măcar după aplicarea Planului Margareta de ocupare a Ungariei în martie 1944, Germania nu a acceptat retrocedarea Transilvaniei de Nord-Est, deşi atunci stăpânea efectiv Ungaria şi ar fi putut impune o atare soluţie. Cererea lui Ion Antonescu în acest sens a fost respinsă. „În 1944 şi 1945, MADOSZ a făcut o alianţă cu Partidul Comunist.” Nu a fost nicio alianţă, deoarece MADOSZ era o creaţie a Partidului Comunist; nu era aliat cu acesta, ci făcea parte din el. Ş.a.m.d. În fi nalul prezentării elogioase pe care i-o faceţi volumului domnului Aurel S. Marinescu, ne anunţaţi că autorul invită istoricii să-şi aducă o contribuţie la evidenţierea, pe baza cercetării arhivelor, a activităţii şovine maghiare în Transilvania după al doilea război mondial. Însăşi această „invitaţie” demonstrează faptul că domnul Marinescu nici nu este istoric, şi nici măcar nu şi-a îndeplinit minima îndatorire, înainte de a porni la scrierea unei cărţi de istorie, de a verifi ca ce s-a mai scris în acest domeniu. Dacă s-ar fi dus pe la bibliotecă, ar fi putut afl a că istoricii adevăraţi, şi fără „invitaţia” Domniei-sale, au cercetat arhivele şi au scris, mult, despre tema pusă în discuţie. În ceea ce mă priveşte, îi recomand o carte a mea: Transilvania de Nord-Est. 1944-1952 (450 pagini, apariţie 2005). Ca şi alte cărţi ale mele acoperind intervalul 1940-1952.
Constat, de altfel, Domnule Duma, că despre multele cărţi publicate de mine, după îndelungi ani petrecuţi în arhive, nu aveţi niciun cuvânt. Poate pentru că sunt sobre şi fără formule pamfl etare. Vă rog să primiţi, stimate Domnule Duma, expresia consideraţiei mele.