Istorie şi etnomuzicologie. Cercetări asupra folclorului muzical realizate în momente istorice semnificative pentru estul şi sud-estul Transilvaniei (III)

Cercetări etnomuzicologice în perioada interbelică (I)

După un deceniu de la izbucnirea conflagraţiei mondiale şi la câţiva ani după constituirea României Mari, cel mai important etnomuzicolog român, Constantin Brăiloiu, avea să-şi lege destinul ştiinţific (şi al metodologiei studierii folclorului muzical) de o întâlnire providenţială avută cu Bela Bartok în 18 octombrie 1924, zi care este considerată ca având „consecinţe deosebit de benefice” pentru istoria etnomuzicologiei româneşti. La acea dată compozitorul maghiar a sosit la Bucureşti, la invitaţia Societăţii Compozitorilor Români, a cărei membru era, pentru a susţine un recital de pian şi un concert, fiind cazat la tânărul compozitor Brăiloiu, secretarul SCR (Emilia Comişel şi Francisc Laszlo, 2006, Constantin Brăiloiu, partizan al etnomuzicologiei fără frontiere. 36 de documente inedite privind colaborarea ştiinţifică a savantului român cu confraţii maghiari, Cluj-Napoca, Eikon, p. 13). Efectele acestei vizite de patru zile aveau să se manifeste curând în activitatea lui Brăiloiu, care „a început să se manifeste din ce în ce mai activ ca muzician cu dublă vocaţie, compozitor-folclorist (ajungând în curând ca cea de-a doua să predomine, şi în cele din urmă să o elimine pe prima)”; în cel mai scurt timp, Brăiloiu, în calitate de secretar al Societăţii, avea să includă în programul acesteia „culegerea şi tipărirea muzicii populare” (Comişel şi Laszlo, 2006, p. 14). În 1925, SCR a organizat primul concurs de culegeri folclorice, iar în 1928 au fost puse bazele Arhivei de Folklore a Societăţii Compozitorilor Români, pe care Brăiloiu a coordonat-o până la plecarea sa definitivă din ţară.
În perioada interbelică, au existat două direcţii importante ale cercetării, culegerii, arhivării şi cercetării folclorului muzical. Prima, iniţiată de Constantin Brăiloiu, a gravitat în jurul Arhivei de Folklore a SCR şi a beneficiat de metodologia de cercetare pe care cercetătorul român a conceput-o şi a rafinat-o prin colaborarea cu profesorul Dimitri Gusti. A doua orientare îi aparţine lui George Breazul, care a organizat şi coordonat Arhiva Fonogramică a Ministerului Instrucţiei, Cultelor şi Artelor (înfiinţată la 15 martie 1927), prin care au avut loc campanii (atât concertate, instituţionale, cât şi personale) de cercetare şi culegere în mai multe regiuni ale României Mari, inclusiv în estul şi sud-estul Transilvaniei. Colaboratorii celor două instituţii au luat parte activă la cercetările şcolii sociologice de la Bucureşti şi au făcut parte din echipe interdisciplinare mixte, compuse nu doar din muzicieni, ci şi din folclorişti: Ilarion Cocişiu, Harry Brauner, Emilia Comişel, Mihai Pop, Ioan R. Nicola, Tiberiu Alexandru etc. (colaboratori şi apropiaţi ai lui Constantin Brăiloiu) sau Tiberiu Brediceanu, Sabin V. Drăgoi, Alexandru Zirra, Gheorghe Fira ş.a. (colaboratori şi apropiaţi ai lui George Breazul).
În 1931, Brăiloiu avea să publice binecunoscutul său studiu privind culegerea şi arhivarea folclorului muzical românesc, ca o primă sinteză a eforturilor metodologice ale predecesorilor şi contemporanilor săi, Dimitrie Georgescu Kiriac şi Bela Bartok (Constantin Brăiloiu, 1931, Arhiva de folklore a Societăţii Compozitorilor Români. Schiţa unei metode de folklore muzical, în Boabe de grâu, II (4), p. 204-219). Metoda lui Constantin Brăiloiu sintetiza, concretiza şi concentra, sub aspect etnomuzicologic, toată experienţa câştigată de el în urma colaborărilor cu profesorul Dimitrie Gusti şi cu şcoala sociologică de la Bucureşti, creată de acesta. Metodologia lui Constantin Brăiloiu a reprezentat o noutate în epocă, tocmai datorită faptului că a propus un model de abordare integrată a cercetării, de la prima etapă a acesteia, al cărei scop era culegerea, arhivarea, studierea şi clasificarea materialului în conformitate cu criteriile ştiinţifice enunţate, şi până la elaborarea unor studii comparative, cu scopul de a distinge elementele originale şi proprii unei anumite culturi tradiţionale etnice. Dincolo de scopul, asumat iniţial de Constantin Brăiloiu şi dezvoltat ulterior de continuatorii direcţiei de cercetare etnomuzicologică pe care acesta a impus-o, de a surprinde stilul şi repertoriile muzicale dintr-o societate anumită şi de a le integra în cadrul unor studii complexe, interdisciplinare, trebuie să observăm, în subsidiar, importanţa momentului istoric ales pentru acţiunea propriu-zisă de cercetare şi de culegere a materialului folcloric de pe teren, moment determinat de imperativele de stringentă actualitate pentru Regatul României Mari.
Vom prezenta, în numărul viitor al „Condeiului ardelean”, unele dintre cele mai importante culegeri şi cercetări, realizate de colaboratorii celor două arhive în sud-estul Transilvaniei, în perioada interbelică. Marea lor majoritate se păstrează, în prezent, la Arhiva Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, din Bucureşti, şi la Institutul Arhiva de Folclor a Academiei Române din Cluj-Napoca. Prezentarea lor sintetică şi analitică a fost făcută, pe larg, în lucrarea noastră din 2013 (Constantin Secară, 2013, Situaţia actuală a folclorului muzical în comunităţile româneşti din zona arcului intracarpatic - valoare identitară a spiritualităţii româneşti, în contextul multietnic şi multicultural european contemporan [The Current Situation of Musical Folklore in the Romanian Communities within the Arch of the Carpathian Mountains - the Identity Value of the Romanian Spirituality, in the Multiethnic and Multicultural Context of Contemporary Europe], Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Colecţia Aula Magna).

Categorie: