Istorie şi etnomuzicologie. Cercetări asupra folclorului muzical realizate în momente istorice semnificative pentru estul şi sud-estul Transilvaniei (IV)

Cercetări etnomuzicologice în perioada interbelică (II)

În noiembrie 1927, Tiberiu Brediceanu a realizat prima culegere cu fonograful, atestată şi arhivată, în judeţul Trei Scaune. Era o perioadă intensă de identificare şi clasificare a elementului românesc din această zonă, care fusese supus deznaţionalizării forţate în perioada dualismului austro-ungar. În acelaşi timp, cercetările întreprinse aici răspundeau comandamentelor metodologice impuse de Arhiva Fonogramică, dar se încadrau şi în cadrele unui proces mai amplu de renaştere a vieţii naţionale româneşti din ţinuturile secuizate, prin implicarea directă şi eficientă a Statului Român în asigurarea cadrului legislativ şi logistic atât de necesar românilor trăitori în fostele scaune secuieşti. Culegerea lui Brediceanu, întreprinsă iniţial la Târgu-Secuiesc, a cuprins un număr de doar opt piese, înregistrate de la trei informatori (Maria şi Matei Jurebiţă, T. Frînculescu). În acest context, credem că ea relevă aspectul unei evaluări preliminare, dacă nu chiar rodul unei întâmplări, în care cei trei (originari din Voineşti, Covasna) au ajuns la Târgu-Secuiesc, fiind înregistraţi de Brediceanu.
Între parametrii altor coordonate se situează înregistrările realizate de Aurel Borşianu, în lunile august şi septembrie 1929, pe Valea superioară a Mureşului, în comune precum Deda, Morăreni, Dumbrava, Monor, Gledin, dar şi la Hodac şi Solovăstru, pe Valea Gurghiului, campanie concertată, când au fost înregistrate nu mai puţin de 179 piese muzicale, vocale şi instrumentale, din genuri diverse, reţinând atenţia înregistrările datorate violonistului Victor Radu (în vârstă de 32 ani la data culegerii), unul dintre cei mai reprezentativi şi longevivi interpreţi ai folclorului muzical instrumental din această zonă.
Tiberiu Brediceanu avea să se întoarcă în judeţul Trei Scaune în anul 1930, realizând în staţiunea Vâlcele, aflată în sudul Munţilor Baraolt, o înregistrare de o zi (25 mai 1930), prin care a arhivat 13 piese vocale şi instrumentale (melodii de joc), culese de la doi informatori: primul anonim şi al doilea violonistul Alexandru Bucşa. Brediceanu avea să revină la Vâlcele în ajunul Crăciunului din anul 1938, atunci când a înregistrat 10 colinde şi cântece de stea, performate în special de ţiganii din această comună, al căror repertoriu de excelentă calitate etnologică fusese consemnat în remarcabila monografie folclorică a lui I.G. Bibicescu (1893, 1970. Poezii populare din Transilvania, culese şi adnotate de... Bucureşti: Imprimeria Statului; reeditare îngrijită de Maria Croicu, prefaţă de I.C. Chiţimia, Bucureşti, Editura Minerva).
Din 1933 avem culegerea de la Vâlcele şi Araci, realizată de Ioan R. Nicola. Interesul lui Nicola faţă de folclorul românesc din sud-estul Transilvaniei se relevă încă din acei ani pe când viitorul etnomuzicolog de prestigiu era un tânăr student, colaborator în cadrul Arhivei de Folklore a Societăţii Compozitorilor Români. Aici, sub îndrumarea lui Constantin Brăiloiu, avea să-şi însuşească, între anii 1931-1936, tehnica şi metodologia culegerilor de folclor, realizând înregistrări cu fonograful în diverse zone ale ţării: Poiana-Sibiului (1932), Ocna-Sibiului (1934), Pucioasa - Dâmboviţa (1934). Între aceste culegeri, ne reţine atenţia documentarea pe care Nicola a făcut-o la Vâlcele şi Araci în zilele de 3-5 august 1933. Muzicologul Constantin Catrina menţiona că tânărul folclorist a fost ajutat în demersul său de învăţătorul M. Iordache, dirijor al corului Asociaţiei Cadrelor Didactice din Trei Scaune, şi de revizorul şcolar Ilarie Aleman din Sfântu-Gheorghe, cu care se şi înrudea îndeaproape (Nicolae Bucur; Constantin Catrina, 2012, Tezaur de etnografie şi folclor în judeţele Covasna şi Harghita, Sfântu-Gheorghe, Editura Eurocarpatica, p. 160). Roadele acestei prime cercetări de teren sunt concretizate în 15 piese din genuri şi specii folclorice diferite: balada „Gruia lui Novac”, un cântec, patru colinde şi nouă melodii instrumentale de joc. Oare tânărul Nicola a fost îndrumat înspre această zonă chiar de Brăiloiu, care cunoştea culegerea pe care compozitorul Tiberiu Brediceanu o făcuse la Vâlcele în anul 1930 (şi care avea să revină aici cinci ani mai târziu, în 1938)? Sau de Brediceanu însuşi, faţă de care avea o mare consideraţie? Nu ştim. Cert este că, din pasiunea cercetărilor ulterioare ale profesorului clujean, observăm că acest prim contact cu realităţile multietnice şi multiculturale din Trei Scaune a constituit un imbold hotărâtor pentru ca el să continue, în deceniile următoare, investigaţiile asupra folclorului românesc din zona Arcului Intracarpatic.
Din anul 1935 datează culegerea lui Achim Stoia, păstrată, de asemenea, în Arhiva Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantion Brăiloiu” din Capitală. Rămasă până în prezent inedită, ea face parte dintr-o cercetare mai amplă, realizată de Achim Stoia în calitate de colaborator al Arhivei de Folkore a SCR. Cercetarea a cuprins mai multe localităţi din perimetrul judeţului (interbelic) Târnava Mică: satul Şoimuşul-Mare (aparţinând comunei Săcel) şi comunele Laslăul-Român şi Zagăr. Lista celor 37 de piese culese de Achim Stoia reflectă o nebănuită diversitate repertorială şi de gen existentă în anul 1935 în Şoimuşul-Mare: doine, cântece religioase, bocete şi verşuri de mort, cântece, precum şi o largă paletă de melodii de joc (Constantin Secară, Situaţia actuală a folclorului muzical în comunităţile româneşti din zona arcului intracarpatic - valoare identitară a spiritualităţii româneşti, în contextul multietnic şi multicultural european contemporan. Bucureşti, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Colecţia Aula Magna, 2013, p. 164). Remarcăm prezenţa fluierului ca instrument muzical preponderent, folosit de toţi informatorii instrumentişti. Culegerea este importantă mai ales din perspectiva comparată a prezenţei unei comunităţi româneşti cu puternică individualitate identitară şi expresivă, trăitoare în „inima secuimii” din zona colinară a Podişului Târnavelor, comunitate astăzi dispărută.
Din această perioadă datează şi impozantul volum de colinde realizat sub îngrijirea lui Sabin V. Drăgoi (303 colinde cu text şi melodie culese şi notate de Sabin V. Drăgoi. Craiova, Scrisul Românesc), considerat de George Breazul drept „o lucrare de o covârşitoare însemnătate ştiinţifică şi artistică” (George Breazul, 1932, „Arhiva fonogramică”, în Boabe de grâu, III, 8, p. 321-347, p. 346). Colindele (culese din comunele judeţelor interbelice Timiş, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Târnava Mică, Târnava Mare, Făgăraş, Braşov, Trei Scaune şi Cojocna) sunt prezentate, în această lucrare, într-o formă analitică, fiecare piesă fiind însoţită de o analiză sumară şi de precizarea variantelor melodice înrudite, întâlnite la alte colinde din aceeaşi clasă. Formaţia de compozitor a lui Drăgoi l-a determinat să prefaţeze volumul printr-un Studiu introductiv asupra colindelor (din punct de vedere muzical) (p. XIV-XXXXX), în care sunt relevate cele mai importante şi caracteristice aspecte muzicale, privind: metrul, ritmul, melodia, ambitusul, forma, variantele, tempoul, ornamentica, tipurile de cadenţe, relaţia dintre melodie şi text, tipurile de interpretare, întregite cu un glosar de termeni regionali.
Începutul celui de Al Doilea Război Mondial şi evenimentele anului 1940 au dus la sistarea tuturor proiectelor referitoare la cercetările din zonele estului şi sud-estului Transilvaniei. Anul 1940 a adus pentru comunităţile şi instituţiile româneşti din zonă grele încercări, suferinţe şi tragedii de neimaginat. Printre primele măsuri luate de administraţia ungară au fost: interzicerea limbii române, înlocuirea denumirilor româneşti cu cele maghiare, confiscarea averilor, arhivelor şi bibliotecilor parohiale, izgonirea preoţilor români, profesorilor, militarilor, dărâmarea sau profanarea bisericilor, devastarea instituţiilor româneşti. Atrocităţile comise de noile autorităţi ungare, insultele, injuriile, bătăile, actele de degradare a demnităţii umane, înfometările, persecuţiile de tot felul, maltratările, schingiuirile, omorurile, măcelurile, deportările şi internările în lagăre de muncă forţată s-au abătut nu numai asupra elitelor şi bărbaţilor, ci şi asupra femeilor, copiilor şi bătrânilor, lipsiţi de apărare. La acestea se adaugă schingiuiri şi bătăi în masă, sate româneşti devastate şi crimele oribile din localităţile Breţcu, Mărtănuş, Pachia, Imper, Zăbala, Belin, Aita-Seacă ş.a., cu toate constituind o adevărată epurare etnică rasială.

Categorie: