La Roşia Montană, peştele cel mare - Compania canadiană „Gabriel Resources” nu renunţă la aşa momeală: 300 tone de aur şi 1.600 tone de argint

Motto: „... fiecare loc de pe Pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi un dram de iubire ca s-o înţelegi” (Nicolae Iorga)

Inginerul geolog Aurel Sîntimbrean a lucrat în Munţii Apuseni timp de 36 de ani, din care la Roşia Montană 30, ocupând decenii de-a rândul importante funcţii de conducere tehnice în minerit. Ca şi în profesia de inginer geolog, profesionalismul, seriozitatea, patriotismul sănătos, iubirea de Ţară şi oameni, l-au caracterizat şi în alte activităţi cărora s-a dedicat: ca scriitor are 10 cărţi tipărite, dintre care „Aurul şi argintul Roşiei Montane” a ajuns la a 3-a ediţie. Este publicist la numeroase ziare şi reviste; consultant ştiinţific; realizator al Muzeului Mineritului din Roşia Montană; în viaţa civică, socială şi bisericească a comunei natale, Sântimbru (judeţul Alba), s-a implicat constructiv şi benefic. A fost evidenţiat în decursul vieţii cu numeroase distincţii, medalii şi diplome, la nivel central şi local. Este participant activ la acţiunile Fundaţiei Culturale „Roşia Montană” şi ale Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea Mea”.
(www.taraiancului.ro)

Roşia Montană este o localitate frumoasă din Munţii Apuseni, deosebit de importantă din punct de vedere geologic, minier, cultural, istoric, turistic şi economic. La suprafaţă şi în subteran se află cel mai mare zăcământ auro-argentifer din România şi din Europa, cu o gamă largă de alte elemente valoroase, cum ar fi arseniu, titan, molibden, vanadiu, crom, cobalt, galiu, feldspat.
Mineritul, ocupaţie multimilenară, se pierde în cenuşiul epocii fierului, când scito-agatârşii şi geto-dacii, primii locuitori ai acestor meleaguri, extrăgeau aurul şi argintul din zăcământ şi prundişul râurilor Mureş, Arieş, Criş ş.a..
După cucerirea Daciei de Imperiul Roman (106-275 d.Hr.), exploatarea zăcământului s-a intensificat prin perfecţionarea şi introducerea de noi tehnologii de lucru. Din perioada daco-romană s-au păstrat până în zilele noastre vestigii deosebit de importante pentru istoria noastră naţională.
Cele mai spectaculoase descoperiri, făcute între anii 1786-1855, sunt celebrele tăbliţe cerate dacice. Au fost găsite 50 de piese, din care au fost recuperate 25, scrise în perioada 131-167 d.Hr.. Din conţinutul tăbliţei XVIII, datată 6 februarie 131 d.Hr., descoperită în 1854 în galeria Ohaba - Sfântul Simion de pe versantul sudic al muntelui Cârnic, se cunoaşte pentru prima dată toponimul localităţii Roşia Montană de Alburnus Maior. Este cea mai veche localitate atestată documentar din Ţară. Privitor la tăbliţele cerate dacice, profesorul Ioan Baltariu, în „Tripticele din Transilvania”, afirmă că sunt „actul de naştere al Poporului Român”.
Până la mijlocul secolului al XVIII-lea, mineritul aurifer în Roşia Montană a fost practicat de asociaţii particulare. În data de 17 iunie 1846, se constituie prima Întreprindere minieră de stat din Roşia Montană, sub numele de „Galeria Regală Sfânta Cruce din Orlea”. De la această dată, exploatarea zăcământului se face în paralel de către asociaţiile particulare şi de stat, până la naţionalizarea din 11 iunie 1948, când toate minele au trecut în proprietatea statului. Se organizează Exploatarea Minieră Roşia Montană, care preia toate proprietăţile. Producţia de minereu şi metale creşte de la an la an. De la o producţie de 60 de mii tone minereu şi metale, se ajunge, în 1990, la 500 de mii tone anual, valorificând aurul, argintul, sulful şi, periodic, metale rare şi disperse. Au fost asigurate permanent peste 1.200 locuri de muncă. Exploatarea minieră, după 55 de ani de activitate se închide în anul 2005, cu toate că avea rezerve de minereu care asigurau producţia pe 50 de ani. Este închisă fără niciun studiu de fezabilitate. În procesul de producţie nu s-a folosit niciodată cianură.
Începând cu anul 1995, la Roşia Montană apar investitorii străini, aşa-zişii „salvatori ai mineritului” - Compania canadiană „Gabriel Resources” prin Roşia Montană Gold Corporation (RMGC). Pe teritoriul Roşiei Montane, primul pas îl face, în anul 1995, cu un proiect de explorare a nisipurilor aurifere şi de caolin din iazul de decantare existent la Gura Roşiei, unde sunt depozitate circa 15 milioane de tone, rezultate de la prelucrarea minereului în uzină. Au executat un număr însemnat de foraje care le-au furnizat informaţii utile privind valoarea depozitului şi sursa de unde provine zăcământul auro-argentifer. Scopul proiectului rămâne necunoscut. Se discută fără certitudine că s-au extras şi trimis în Australia 80 de tone material din decantor şi zăcământ, inclusiv carote cu aur nativ, fără să fie cunoscut modul de transport, scopul şi rezultatul eventualei cercetări. Acest prim pas este o tentativă neloială de a obţine, în condiţii avantajoase, licenţa de concesiune a perimetrului minier.
Pasul următor îl face, începând cu anul 1997, deplasându-se spre Est cu 6 km, în Roşia Montană, la zăcământul auro-argentifer. Aici concesionează, pe timp de 20 de ani, perimetrul minier, obţinând pe o sumă modică de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale (ANRM), documentaţia geologico-minieră a zăcământului Roşia Montană, realizată timp de 40 de ani de specialiştii români.
În perioada 1997-2004, compania execută lucrări de cercetare (foraje, probări geologice) prin care pune în evidenţă 218 milioane de tone minereu, din care estimează că se pot valorifica 300 tone de aur şi 1.600 tone de argint. Proiectul minier prevede exploatarea minereului în patru cariere de suprafaţă: Cetate, Cârnic, Orlea, Jig-Văidoaia. Perioada de construcţie a minei a fost estimată la 2-3 ani, exploatarea propriu-zisă la 15 ani şi închiderea minei la 2 ani, în total 21-22 de ani de activitate a RMGC în Roşia Montană. Minereul ar fi prelucrat prin cianuraţie, cu un consum de 0,8 kg cianură pe tona de minereu (nu de concentrat). Pe Valea Cornei se va construi un iaz de decantare cu suprafaţa de 600 hectare pentru depozitarea a 200 milioane de tone de steril contaminate cu cianură. Acest iaz are la bază un dig din anrocamente cu înălţimea de 185 de metri, la 4-5 km amonte de oraşul Abrud. Investiţia ar asigura 1.200 locuri de muncă în faza de construcţie (2-3 ani) şi 550 în faza operaţională, de exploatare. Majoritatea locurilor de muncă vor fi ocupate cu personal din afara localităţii şi a zonei, de personal cu înaltă calificare. Vor fi afectate în jur de 2.000 de persoane, 8 biserici, cimitire, grădiniţe, şcoli, construcţii social-administrative, monumente istorice etc..
În această perioadă, RMGC a cumpărat mai multe proprietăţi, determinând prin sumele fabuloase oferite ca circa 80% din populaţia Roşiei Montane şi a Cornei să-şi vândă bunurile agonisite într-o viaţă şi să plece în alte localităţi. Pentru cei mai mulţi s-a construit, la periferia oraşului Alba-Iulia, cartierul „Recea”. Banii, ochiul dracului, au luat minţile oamenilor. Populaţia s-a învrăjbit, au apărut neînţelegeri chiar în sânul familiilor. O derută generală, o nouă tragedie a aurului, la care instituţiile locale, judeţene şi centrale au rămas pasive.
Privitor la modul de a obţine aprobarea proiectului minier sunt multe suspiciuni de corupţie de la nivel local şi până la cel central, inclusiv fostul preşedinte al statului. Pentru susţinerea proiectului, societatea canadiană a făcut o propagandă agresivă şi inegală la radio, televiziune şi în presă, cheltuind sume fabuloase. A împărţit bani cu nemiluita unor primării, şcoli, biserici, mănăstiri, persoane fizice. A plimbat în străinătate persoane cu funcţii de decizie. Un mare număr de jurnalişti au fost duşi în Noua Zeelandă.
Din partea statului se constată o crasă nepăsare faţă de această mare avuţie naţională - aurul şi argintul, faţă de existenţa noastră multimilenară pe aceste plaiuri, faţă de acest patrimoniu geologic, minier, cultural, istoric, economic, de valoare naţională şi universală.
După o scurtă perioadă de linişte, când credeam că proiectul Roşia Montană este o problemă închisă definitiv, citesc în presă şi aud la televizor că „Gabriel Resources” - Roşia Montană Gold Corporation dă România în judecată la Curtea de Arbitraj de la Washington, prin care solicită Statului Român, în caz că proiectul Roşia Montană nu va fi aprobat, o despăgubire de 4 miliarde de dolari. Şantaj curat. Statul Român ar trebui să ceară o listă care să fie făcută publică, cu dolarii cheltuiţi pe fiecare obiectiv, pentru ca poporul să-şi dea seama de ce se cer aceste despăgubiri şi cine se fac vinovaţi de un eventual dezastru. Nu ar fi lipsit de interes ca DNA să investigheze special „Afacerea Roşia Montană”, afacere comentată documentat în lucrarea jurnalistului Mihai Goţiu. Sunt argumente suficiente şi o susţinere naţională şi internaţională pentru a nu ceda şantajului, presiunilor, pentru a nu aproba proiectul Roşia Montană aşa cum a fost elaborat de către RMGC şi a nu plăti sumele exorbitante pretinse în mod nejustificat.
De ce nu trebuie aprobat proiectul minier Roşia Montană al RMGC? Pentru că nu asigură o dezvoltare durabilă. În situaţia când s-ar aproba, la sfârşitul perioadei de 21-22 de ani, vom fi mai săraci cu cel puţin 300 tone de aur şi 1.600 tone de argint, cu două localităţi multimilenare, Roşia Montană şi Corna, şterse de pe suprafaţa pământului, o populaţie dezmembrată şi risipită în cele patru zări, moştenirea unui gropan uriaş cu diametre variabile şi adâncimi de până la 450 metri, invadat de bălării, apă şi mâluri, cu aspect apocaliptic şi un iaz de decantare cu cianuri, care va fi multe secole un pericol iminent pentru oraşul Abrud şi localităţile de pe Valea Arieşului. Totodată, vom pierde un valoros patrimoniu cultural-istoric şi un mediu natural mirific.
România, în cazul aprobării proiectului, se poate confrunta cu riscuri financiare şi ecologice (incapacitatea de plată a RMGC, închiderea minei înainte de termen, speculaţii bursiere), poluarea pânzei freatice, ruperea barajului de la decantorul de steril Corna, alunecări de teren, dezastre.
Zăcământul auro-argentifer trebuie să rămână un bun naţional, un depozit bancar natural şi, sigur, de care să se bucure şi urmaşii urmaşilor noştri, extrăgând aur şi argint, eventual şi alte metale, atunci când este nevoie şi vom avea tehnologii performante nepoluante.
Roşia Montană trebuie regândită şi reproiectată ca un centru turistic, comercial, cultural, istoric, având ca tematică aurul, cuplat cu un parc arheologic. Surse de inspiraţie: „Satul aurului” din Tankavaara, Laponia, Finlanda; mina romană Las Médulas din Spania, pusă sub protecţia UNESCO. Alte posibilităţi viabile ar fi agroturismul şi turismul cultural cuplat cu cel naţional, reorganizarea şi regândirea gospodăriei ţărăneşti, cursuri şi seminarii pentru instruirea localnicilor şi acordarea de burse pentru studenţii din zonă în economie, turism etc.. Toate acestea nu se pot realiza fără interesul şi sprijinul Statului Român.
Reputatul geolog prof. dr. Gheorghe Popescu afirmă: „Din străvechime până acum, din Carpaţii României s-au extras 2.070 de tone de aur, lucru care ne plasează pe locul cinci în lume, după Africa de Sud, Canada, Statele Unite şi Australia”. În anii 2005-2006, toate minele metalifere au fost închise fără nicio justificare, degradându-se toate construcţiile de la suprafaţă şi din subteran, după care România nu mai produce niciun gram de aur.
După cum se observă din graficul alăturat, de aurul extras în decursul celor peste 2000 de ani, cel mai puţin a beneficiat Poporul Român. Şi în continuare vrem să avem aceeaşi situaţie? Ar fi o mare greşeală.

O veste bună ar fi că în sediment am mai avea o cantitate de trei ori mai mare decât s-a exploatat până acum, adică vreo 6.000 tone. În privinţa Roşiei Montane şi a potenţialului geologo-minier al zăcămintelor ce se concesionează, specialiştii români nu sunt consultaţi, nu-i întreabă nimeni nimic. Redevenţele stabilite sunt în prezent în defavoarea Ţării noastre.
Marele istoric Nicolae Iorga, în lucrarea „Orizonturile mele. O viaţă de om, aşa cum a fost”, afirmă: „... fiecare loc de pe Pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi un dram de iubire ca s-o înţelegi”. Cazul Roşia Montană trebuie gândit în litera sfatului lui Nicolae Iorga, să tragem bine cu urechea la istoria multimilenară a localităţii şi să ne apropiem cu înţelegere şi cu un dram de iubire de acest patrimoniu geologic, minier, cultural, turistic, istoric şi economic, de a nu permite nimănui să-l distrugă şi să aducă atingere fiinţei noastre naţionale.
ing. Aurel Sîntimbrean
(comuna Sântimbru, judeţul Alba)
Fundaţia Culturală „Roşia Montană”, consultant ştiinţific,
Asociaţia „Ţara Iancului - Iubirea Mea”, membru de onoare