Lectură în premieră a poemului „Exodul”, cu poetul braşovean Daniel Drăgan

Cronică literară

Sub egida Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român - Despărţământul ASTRA Covasna-Harghita, pe 6 februarie 2014, după-amiaza, la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu-Gheorghe, câţiva privilegiaţi am avut şansa de a participa la un eveniment literar unic în analele acestei instituţii, cât şi a tuturor participanţilor: lectura, în premieră, a poemului „Exodul”, scris de poetul Daniel Drăgan, membru al Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Braşov, care a folosit pentru inspiraţie scrierile arăceanului Romulus Cioflec.
Poate, dintre toţi participanţii, cel mai plastic s-a referit la acest eveniment cultural profesoara Maria Stoica, de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, care a evidenţiat rolul poetului de talent în a produce asemenea momente de trăire spirituală, de mare încărcătură lirică, remarcând: „La Braşov, nu am avut ocazia de a fi prezentă la lansarea cărţilor domnului Daniel Drăgan, dar, totuşi, de la distanţă, le-am citit şi preţuit... fie că era vorba de antologiile de texte din literatura română şi universală apărute la Editura Astra, pe care dumnealui o coordona, fie că erau romanele proprii (nu puţine!), care ne-au „transportat” în spaţiul fascinant al ţinutului numit Arania. Fiind invitată la diverse reuniuni culturale braşovene, organizate de cele mai multe ori la Centrul Cultural „Reduta”, îmi atrăgeau întotdeauna atenţia comentariile de o inteligenţă cuceritoare pe care le făcea un domn distins, aflat undeva mai departe în sală, înconjurat de un grup de literaţi. Discuţiile iniţiate aveau rolul de a-mi crea sentimentul acela extraordinar că trăiesc într-o atmosferă culturală autentică. Şi-mi era dor de limbajul acela, care punea cuvântul în idee şi ideea în demonstraţie fără a uza de nimic ostentativ... făcea parte din formaţia intelectuală a vorbitorului, care-şi fundamenta discursul pe o logică impecabilă, agrementându-l cu o limbă română literară minunată. Asistând la acel dialog, în spirit livresc şi bogat impregnat neologic, dar plin de firesc, fiindcă indica o situare constantă în discursul erudit, aveam o extraordinară senzaţie de bine, ca pe vremea când urmăream seratele muzicale prezentate de Iosif Sava, ca pe vremea când doamna profesor academician Zoe Dumitrescu Buşulenga mai era invitată la emisiunile de televiziune. Redescopeream încântată atmosfera aceea de cultură adevărată, temeinică, adunată dintr-o istorie de mii de ani a literaturii universale care a strâns în curgerea ei culturi diverse, literatura română neavând nimic mai prejos decât altele. Şi, mă bucuram că am putut fi prezentă în asemenea momente privilegiate care mă ajutau să-mi redescopăr propria fiinţă, urzită din asemenea acumulări spirituale. Aşa mă simt şi astăzi. În cadrul acesta alcătuit din cărturarii covăsneni, recunosc imaginea scriitorului Daniel Drăgan pe care l-am îndrăgit încă din anii când urmăream interesată discuţiile purtate de dumnealui cu confraţii braşoveni. Apare de fiecare dată la fel, cu bascul acesta, pus uşor ştrengăreşte, într-o parte, cu alura aceasta juvenilă, justificată de altfel, pentru că spiritul scriitorului este permanent tânăr şi are o vigoare deosebită”. Da, într-o asemenea atmosferă culturală a început şi s-a desfăşurat întâlnirea poetului cu invitaţii săi astrişti din Despărţământul Covasna-Harghita.
În deschidere, poetul a ţinut să sublinieze scopul întâlnirii pe care a provocat-o: „Am solicitat îngăduinţa să facem o lectură amicală, colegială, a unui draft, a unui poem însăilat, un poem la care lucrez. Este dus de la a la z, dar mai am încă de lucru, ceea ce se cheamă să lucrez pe manuscris. Şi am vrut să citesc acest poem în faza aceasta, aproape finală, dar nu finală. Mă bucur că aţi venit mai mulţi decât speram, dar aceeaşi speranţă o am să veniţi şi la lansare. Nu este spectacol, ci o lectură colegială. Poemul se numeşte Exodul şi are un motto: Noi, mai bătrâni, ne-am întors zdraveni, după ce am bătut toate hotarele lumii şi am îndurat câte am îndurat! Drumul încă nu şi s-a gătat, boreasă. Fieştecare şi-l are însemnat mai dinainte, pe seama şi pe măsura lui, adică pe măsura sufletului... Că toate-s croite pe măsura sufletului (citat preluat din romanul Pe urmele destinului - o goană de jur de sine însuşi, de Romulus Cioflec, vol. II, Editura „Romulus Cioflec”, Bucureşti, 1943, p. 370). Vreau să mai spun că poemul meu nu vorbeşte direct de familia Cioflec, ci este dedicat familiei Cioflec şi este inspirat din drama transilvănenilor care au trecut munţii refugiindu-se în Moldova, când însăşi Armata Română se retrăgea în Moldova, când însăşi monarhia se refugiase la Iaşi. Şi de acolo au trebuit să treacă în Rusia. În timpul revoluţiei bolşevice fiind împinşi spre Urali, spre Siberia, bieţii oameni au revenit după câţiva ani acasă, făcând ocol Pământului. Deci, a fost această dramă, acest episod, această epopee a transilvănenilor. Din acest fapt istoric m-am inspirat eu şi scriitorul Cioflec, el având şi avantajul că în bejenie au fost membrii familiei lui”.
O oră şi douăzeci şi cinci de minute de „epopee transilvană”, descrisă prin vers cu măiestrie poetică, a unui tablou al suferinţelor umane realizat cu penelul cuvântului rimat şi ritmat, de fugă continuă prin pulberile drumurilor de toate felurile, dar şi de voinţa nestrămutată a întoarcerii acasă cu orice preţ. Şi a urmat mai mult de o oră de alocuţiuni al căror conţinut mă străduiesc să-l reproduc:
Prof. dr. Luminiţa Cornea, preşedintele Despărţământului ASTRA Covasna-Harghita, cea dintâi care a îndrăznit să realizeze „trecerea de la lumea poemului la lumea noastră”, a arătat că „pentru noi este o premieră să audiem un poem iar, pentru mine, o experienţă extraordinară. Vă felicit pentru lectura deosebită, molcomă, dar care a reuşit să transmită sentimente prin modulaţia vocii. Eu m-am transpus în lumea inspirată de drama familiei Cioflec. Mă bucură faptul că v-a plăcut citatul redat pe programul întâlnirii noastre, folosindu-l ca motto al poemului dumneavoastră... Titlul Exodul duce cu gândul la altceva, la o tragedie, la o dramă, pe când, ceea ce am remarcat eu, în primul rând, este tonalitatea optimistă realizată prin mai multe simboluri, prin mai multe lumini ale soarelui şi ale sufletului, prin acea legătură permanentă cu Araciul, sau acel cui, piron, care e un fel de talisman dacic, fapt care mi-a plăcut extraordinar de mult. Mă bucur că dumneavoastră aţi intrat în dinastia Cioflec. Traseul poemului este traseul parcurs de familia Cioflec în refugiul său. Repet, este un poem optimist pentru că trimiterile, după mine, sunt toate optimiste, inclusiv rugăciunile pe care, de-a lungul poemului, le-aţi presărat, fără a acuza divinitatea de ceva. Poemul sub nicio formă nu lasă urma suferinţei. Suntem onoraţi că ne-aţi ales să ne citiţi în premieră poemul Exodul”.
Prof. Ligia Dalila Ghinea, secretarul general al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş: „Aş începe prin a vă transmite bucuria mea. Personal, astăzi, chiar trăiesc un eveniment. Pentru prima dată asistăm la o asemenea întâlnire, în care se citeşte în premieră un poem. Astfel, trebuie să felicităm, înaintea apariţiei cărţii, pe autorul acestui poem pentru că realmente va trebui să fie publicat. Ziua de astăzi e o bucurie pentru că am mai primit un dar şi fac o extrapolare, fără să vă supăraţi. Am lucrat recent la un volum şi l-am primit în dar acum, deci este o zi specială. Pentru prima dată citim un poem, pentru prima oară primesc o ediţie a operelor complete îngrijită de mine, o ediţie foarte frumoasă. Felicitări domnului Drăgan pentru poem şi autorului volumului de opere complete despre care vorbeam, domnul Simota, care este prezent astăzi alături de noi. Poemul domnului Drăgan mi se pare de o complexitate deosebită. L-am citit atunci când m-a rugat să ne întâlnim şi mărturisesc că are, într-adevăr, substanţă. Concentrează foarte multă experienţă a unei colectivităţi, dar şi experienţă personală, pentru că sunt aici, realmente, pagini dramatice, pagini de tragedie, de suferinţă, din care noi trebuie să învăţăm ceva. Ideea genială a domnului Drăgan este, pe lângă ce a spus Luminiţa Cornea, că s-a inspirat din romanele lui Cioflec, din activităţile noastre, să zicem aşa, în care ne-am întâlnit şi am punctat aspectele operei lui Cioflec, dar mie mi se pare genială ideea pentru că ne învaţă că prin suferinţă putem merge mai departe şi că trebuie să învăţăm ca istoria să nu se repete. De fapt, cred că acesta este scopul acestui poem, care trebuie să apară: pentru ca noi să învăţăm din ceea ce s-a întâmplat, ca istoria să nu se mai repete şi nici destinele acestor oameni, care au suferit, care au fost ciopârţiţi, mutilaţi şi sufleteşte, dar şi fizic - aşa cum este personajul primarul Matvei. Iată, noi avem speranţa că totul va fi bine, tonul este optimist, ca în final, când înţelegem că de fapt trebuie să învingem toate greutăţile, să mergem mai departe şi să ne reîntoarcem acolo de unde am plecat în exodul acesta, în pribegie. E frumoasă ideea, e un memento al suferinţelor, alternând momentele de epopee, tonul de epopee, ritmul de epopee, cu paginile acelea de respiro, cu frumoasele descrieri, chiar lirice, aş zice, uneori, cu tonul ludic utilizat la un moment dat, cum ar fi secvenţa aceea cu pescarul. De fapt, asta înseamnă că oamenii îşi doresc să se întoarcă la viaţa obişnuită, să uite de toate tragediile acestea. Şi cred că toţi trebuie să redevenim oameni şi să nu uităm niciodată că asta trebuie să fim în primul rând, oameni. Îmi place, de asemenea, că punctează domnul Drăgan ideea aceasta de Transilvania şi de transilvan, adesea utilizând cuvintele acestea, şi nu Ardeal, pentru că punctează de fapt originea latină a noastră, să nu uităm cine suntem şi de unde venim. Sunt foarte multe lucruri care-mi plac, şi erudiţia autorului şi faptul că înserează felii de viaţă din experienţa unor epoci anterioare. Mă şi amuză la un moment dat faptul că dacă nu ştii ruseşte, sau ungureşte, poate că nici nu ai putea să citeşti corect poemul, dar care denotă de fapt toate epocile prin care am trecut şi care ne-au marcat într-un fel sau altul. Iată că suntem cam aceiaşi, aceiaşi care nu am reuşit să învăţăm din ceea ce s-a întâmplat în trecut, care nu reuşim să ajungem la liman întotdeauna, atâţia câţi pornim. Atunci poemul acesta ar putea să fie un model şi-n acest sens, că e bine să plecăm şi să ne întoarcem, şi mai mulţi dacă se poate, nicidecum mai puţini. Şi încă un lucru care-mi place. Ideea aceasta de speranţă, speranţă care nu trebuie să ne părăsească niciodată. Eu cred că ceea ce v-am spus reprezintă realmente motive pentru ca acest poem să nu rămână în manuscris şi să vadă, într-adevăr, tiparul. Încă odată mulţumiri pentru ce aţi făcut astăzi şi pentru faptul că ne ridicaţi la un nivel la care altfel nici nu am ştiut că putem ajunge, nivel de altfel care a fost punctat chiar de invitaţii noştri de la alte activităţi”.
Prof. Maria Stoica: „După ce am citit proza scrisă, sau editată de dumneavoastră, cum este şi volumul „Cărămida cu mâner”, care împrumută un titlu de roman scris de dramaturgul şi poetul Darie Magheru din Săcele, scriitorul celebrat în zonă, fiindcă orice grupare literară îşi coagulează spiritele revendicându-se dintr-o personalitate locală, am înţeles amploarea mişcării literare braşovene care adună un număr impresionant de autori consacraţi. Unul dintre ei sunteţi dumneavoastră, cunoscut mie, până mai deunăzi, mai ales ca prozator. Trecerea aceasta de la proză la poezie s-a făcut în mod firesc, dumneavoastră având o vocaţie epică indiscutabilă. În poemul „Exodul”, prezentat în premieră astăzi, regăsim cu siguranţă datele structurale şi de conţinut ale epicului, prezent şi în poemul „Epopeea poetului Neum”, prezentat la Centrul Ecleziastic de Documentare în noiembrie 2013. Ca şi în precedentul volum de poezie, în „Exodul” dumneavoastră aţi reuşit să realizaţi un traiect narativ, implicând protagoniştii într-un periplu epopeic a cărui temă o constituie drama refugiului românilor din Transilvania în Siberia. Totul se încheagă aici într-o poveste, povestea exodului, într-un melanj de ritmuri poetice, adaptate şi ele la conţinutul poeziei care exprimă o gamă diversă de sentimente, respectând parcă rigorile esteticii clasiciste, de care nu cred că sunteţi străin... Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit, este acest laitmotiv al drumului, drumul care se face nu de plăcere, nu este un voiaj determinat de dorinţa de a călători şi a cunoaşte locuri şi oameni noi, ci este o plecare forţată dintr-o ţară cucerită, într-o călătorie a cărei destinaţie este în mod fatal şi dureros resimţită de protagonişti. Este extraordinar de pregnantă imaginea plecării, de mare expresivitate plastică, ce mă duce cu gândul la celebra frescă a lui Rafael, „Incendiul din Borgo”, în care descrie incendierea Troiei; este vorba de aceeaşi imagine care amestecă realitatea, realismul cu suprarealismul, o picturalitate deosebită a acestor scene care descriu, de fapt, drame umane majore. Ca şi în „Eneida” lui Vergiliu, naratorul, înzestrat cu vocaţie lirică, eu aşa l-aş numi, priveşte lumea prin care călătoreşte şi adună toate datele realităţii ţesând o imagine credibilă şi veridică a acelor timpuri care nu au fost deloc uşoare. Este, în poemul dumneavoastră, o identificare cu psihologia naratorului - copil ale cărui sentimente sunt descrise cu o extraordinară sensibilitate, o fluenţă deosebită a versului. Ce mi-a plăcut mie? Descrierea plecării în pribegie ca şi a reîntoarcerii în satul Araci, toate sunt puse sub semnul eposului, al epopeii. „Eneida şi Odiseea” laolaltă, căci poemul descrie plecarea forţată a transilvanilor în Sibirsk, pusă sub semnul epopeii vergiliene, şi întoarcerea la Araci, văzută ca o călătorie spre centrul fiinţei eroilor, ca în epopeea homerică. Araci devine o Ithaca transilvană şi imaginea satului, a casei părinteşti constituie substanţa de mare lirism din poem. Poemul poate fi structurat în trei părţi: plecarea în pribegie, timpul petrecut în Siberia, întoarcerea la Araci. Nu întâmplător, pribegii transilvani se reîntorc acasă călătorind cu un vas turcesc, numit „Timpul”. În centrul poemului, ca sursă generatoare de lirism, este imaginea casei din Araci de care se leagă dorurile şi trăirile protagoniştilor. Un poem epic îmbrăcat în haina lirismului, aceasta este esenţa poemului pe care ni l-a citit astăzi scriitorul Daniel Drăgan, care face cinste oricărei reuniuni culturale, punând sub protectoratul literaturii valoroase teme inspirate din realitatea noastră socială şi istorică. Îi mulţumesc autorului, le mulţumesc celor prezenţi că am putut fi prezenţi la un asemenea eveniment cultural”.
Poetul Ionel Simota: „Personal mi-aţi oferit o mare bucurie. Am asistat la un moment extraordinar pe care ni l-aţi oferit cu emoţie cu tot. Abia când emoţia a răbufnit am înţeles de ce este atât de frumos acest poem şi de ce este aşa de frumos aşezat. Cred că aţi făcut astăzi un demers care, după câte ştiu eu, nu a mai fost făcut de nimeni în literatura română. Cred că sunt şi foarte puţini capabili să-l facă, pentru că, în fond, toată lectura aceasta de astăzi cuprinde nu numai momentele unei perindări până la urmă destul de tragice, dar ne şi trimite la cel mai frumos capitol şi cel mai important din istoria noastră, şi anume istoria acestei părţi numită de dumneavoastră Transilvania, unde suferinţele au biruit până la urmă şi au reuşit să scoată familii întregi la liman, pur şi simplu datorită speranţei care nu a murit niciodată. Ne-aţi plimbat atât de frumos încât n-am avut voie să clipesc. Privind rima, despre care se discuta mai înainte, eu spun că este mai mult a sufletului decât prinsă într-un canon de literatură. Rima este dirijată de curgerea scrisului şi punctată - pe ici, pe acolo - exact unde trebuie subliniind ideea esenţială. E o rimă pe care eu am văzut-o foarte puţin practicată, un tip de scris foarte puţin practicat de către marii autori, pentru că trebuie să stăpâneşti foarte bine cursivitatea scrierii ca să poţi să-ţi permiţi acest joc minunat, cu ideea în primul rând, şi ulterior cu rima. Ne-aţi plimbat atât de frumos în toată călătoria aceasta. Pe drept am înţeles-o mai mult ca pe o aventură decât ca pe o tragedie, deşi există partea tragică a acestui poem. Şi, gândeam în momentele în care ascultam, cât de important este să participi la asemenea momente, să auzi autorul spunându-ţi povestea, să-i percepi emoţia, să-i percepi respiraţia în timp ce îşi citeşte opera. Cred că acestea mă fac să fiu foarte bucuros că astăzi sunt la Sfântu-Gheorghe, să ne întâlnim şi să vă ascult la acest minunat moment. Vă felicit! Vă felicit şi vă doresc multă sănătate pentru a mai da multe asemenea lucruri frumoase!”.
Scriitorul Ştefan Danciu: „Referitor la dinastia Cioflec, consider că poemul domnului Daniel Drăgan este un omagiu la superlativ pentru personalităţile sale. Poetul a realizat o simbioză admirabilă între poetic şi epic, şi culmea, a rămas loc şi pentru ceva umor. Prima tentaţie e să spun că este un roman în versuri, dar e mai mult decât atât, e în primul rând un poem care are un fir epic. În timp ce ascultam poemul dumneavoastră, mi-a venit o idee. Vă rog să nu o luaţi nici măcar ca o sugestie, ci ca o mărturisire. Personal, mi-ar fi plăcut ca în acest poem să existe ca un fel de laitmotiv, ca un fel de refren ca să vulgarizez puţin, care să revină în anumite momente, ceva referitor poate la drum, poate la plecare, poate... O asemenea revenire ar da o notă în plus, nu de poetic, ci de emoţie pentru cel ce ascultă. Felicitări, domnule Drăgan!”.
Au mai luat cuvântul dr. Ioan Lăcătuşu, prof. Vasile Stancu, Constantin Bărbuceanu şi Cătălin Vlădărean, care au subliniat şi alte valenţe ale poetului şi poemului său „Exodul”. În finalul întâlnirii, poetul Daniel Drăgan a ţinut să mulţumească organizatorilor, iar participanţilor la întâlnire le-a făcut următoarea mărturisire: „Pentru voi toţi vreau să vă spun că m-am simţit într-unul dintre momentele mele cele mai frumoase din ultimii ani. M-am simţit între foarte dragi prieteni, pentru că am comunicat şi comunic cu voi pe nişte unde foarte, foarte omeneşti şi frumoase. Mulţumesc!”.
Şi noi vă mulţumim, maestre, pentru frumoasa, emoţionanta şi de neuitata întâlnire cu poemul „Exodul”, dăruit de dumneavoastră într-o după-amiază de februarie!