În locul războiului privind drapelele,

Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 7.121, 17.02.2014

Prefectul şi justiţia au distrus din nou o iniţiativă care vizează exprimarea opiniei comunităţii maghiare de pe Pământul Secuiesc. De această dată a fost declarată ilegală hotărârea autoguvernării judeţene privind organizarea referendumului în cadrul căreia cei care trăiesc aici ar fi urmat să fie întrebaţi în legătură cu crearea regiunii de dezvoltare a Pământului Secuiesc.
Abia dacă reprezintă o surpriză faptul că prefectul s-a adresat de îndată contenciosului administrativ, dar nu ne miră nici sentinţa adoptată în prima instanţă. În ultimii ani ne-am putut obişnui cu faptul că în România, Pământul Secuiesc beneficiază de un statut aparte. Aici sunt valabile cu totul alte legi în comparaţie cu alte părţi ale ţării şi ceea ce este permis în alte părţi, aici la noi este interzis.
Nu ne putem exprima opinia prin intermediul unuia din instrumentele fundamentale ale democraţiei, şi anume referendumul. Drapelul nostru nu poate flutura şi chiar şi inscripţia de Kozseghaza deranjează ochii prefecţilor români. Suntem implicaţi într-un război al simbolurilor şi în permanenţă trebuie să fim într-o poziţie de apărare. Răspunsul nostru nu este nici prea ferm, nici prea înţelept, şi nici măcar unitar. Ştiam din start că încercarea privind organizarea referendumului va fi obstrucţionată şi totuşi în proiect nu a figurat o regiune a Pământului Secuiesc, înzestrată cu atribuţii administrative. Noi am ales din start varianta cu compromis. Purtăm polemici, ne codim, dăm înapoi - şi nici măcar nu observăm că jucăm jocul puterii de la Bucureşti.
În timp ce irosim toate energiile noastre pentru lupta dusă în spaţiul simbolic, uităm să acordăm atenţie autoorganizării noastre: irosim valorile noastre naturale, nu ne străduim să înfiinţăm organizaţii civile şi profesionale, nu ne străduim să edificăm propriul nostru sistem instituţional, nu fructificăm drepturile noastre lingvistice, nu edificăm în mod conştient economia locală, iar în viaţa noastră publică apare din ce în ce mai mult balcanizarea şi corupţia. Nu ar strica să păstrăm ceva muniţie pentru lupta împotriva indiferenţei manifestată faţă de noi.