În mai, scriam în „Condeiul ardelean“ despre „Tamas Sandor, Prinţul din Micul Regat Treiscaune“
Doru Decebal Feldiorean
În mai, scriam în „Condeiul ardelean“ despre „Tamas Sandor, Prinţul din Micul Regat Treiscaune“, după ce, în prealabil, fusesem atenţionat cu privire la acţiunile preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna de un maghiar de bună credinţă ce locuieşte în nordul judeţului, o zonă în care „nimic nu mişcă fără el“. Amicul a revenit miercuri cu un telefon, anunţându-mă că „aşa cum v-am spus de atunci, băieţii ăştia de la UDMR întâi iau hotărârile la restaurantul din Oituz şi apoi le pun în practică la Sfântu-Gheorghe. Ieri seară iar a fost „şedinţă“ aici. A fost şi mustăciosul (referire la preşedintele CJ, Tamas Sandor - n.r.)“. Mişto mort, faină colivă! Între timp, maghiarii şi românii din Ţinutul Secuizat al Gropilor (TSA) au parte de porţi şi gropi, nivelul lor de trai depăşindu-l, desigur, pe cel al cetăţenilor din restul Ţării. Vivat, trăiască Prinţul!

Adaugă comentariu nou