Mănăstirea Românilor de Pretutindeni de la Izvorul-Mureşului, în sărbătoare

Adormirea Maicii Domnului (15 august) este penultima mare sărbătoare din Anul Bisericesc, care acum, odată cu praznicul Tăierii Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (29 august), stă să se încheie. Am participat, alături de mii de pelirini, şi în acest an, ca de fiecare dată, la hramul Sfintei Mănăstiri a Românilor de Pretutindeni din staţiunea Izvorul-Mureşului, comuna Voşlăbeni, judeţul Harghita. Mare mi-a fost bucuria să văd şi de astă dată că, asemenea altor sfinte lăcaşe monahale din România care se află sub ocrotirea Maicii Domnului, acestei Sfinte Mănăstiri a noastre din centrul Eparhiei Covasnei şi Harghitei - ctitorie a Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, pe atunci chiriarh al acestor binecuvântate locuri - i-au trecut pragul, spre a se ruga în comuniune şi spre a se împărtăşi în Sfânta Tradiţie Ortodoxă, mii de credincioşi, harghiteni şi covăsneni, români veniţi din toate colţurile Ţării, din ţinuturile istorice de la hotarele actuale ale Statului Român, dar şi din mai îndepărtata diasporă. Aşadar, ca la un semn, românii de pretutindeni s-au strâns la Mănăstirea lor de suflet din inima Ţării, spre a o slăvi, în chip cinstit, pe Maica Domnului nostru Iisus Hristos.
Universitatea de Vară de la Izvorul-Mureşului sau locul în care românii stau la sfat despre problemele prioritare ale Ţării
Şi, pentru că în fiecare an în această perioadă de la jumătatea lunii august se organizează lucrările Universităţii de Vară de la Izvorul-Mureşului, ajunsă în 2017 la cea de-a XV-a ediţie, reprezentanţii românilor din Serbia, Ucraina, Bulgaria, Macedonia, Croaţia, Albania, Grecia, Ungaria, Republica Moldova şi din alte state de pe Bătrânul Contident unde trăiesc mari comunităţi de concetăţeni de-ai noştri, la care se adaugă românii, umiliţi în mijlocul propriului lor stat, din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, s-au strâns în acest binecuvântat colţ de rai din Grădina Maicii Domnului - România, pentru a sta la sfat şi a vedea ce este de făcut cu Ţara şi cu Poporul, acum, când Centernarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 se apropie cu paşi repezi. În acest context, în prezenţa mai multor autorităţi centrale, participanţii la Universitatea de Vară au atras atenţia Parlamentului, Preşedintelui şi Guvernului că problemele românilor din statele de la frontiera României, din Balcani, din diaspora şi chiar din inima Ţării sunt departe de a fi rezolvate, ba mai mult, Unirea celor două state româneşti, deşi este cerută cu insistenţă deja de ani de zile, pare parcă tot mai îndepărtată, factorul principal al nerealizării acestui deziderat naţional fiind indolenţa şi dezinteresul politicienilor, atât de la Bucureşti cât şi de la Chişinău.
Mariana Anghel i-a încântat pe români, care au ascultat-o în linişte sfântă
Revenind la praznicul Adormirii Maicii Domnului de marţi, 15 august a.c. - o zi în care timpul a ţinut cu pelerinii, fiind o vreme foarte plăcută în care canicula nu şi-a făcut apariţia -, trebuie spus că Sfânta Liturghie Arhierească a fost ţinută de Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, şi de Preasfinţitul Părinte Ignatie Mureşanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, un ierarh plecat să slujească în occident tocmai de pe aceste meleaguri, de pământ fiind din comuna Bilbor, judeţul Harghita. Un numeros sobor de preoţi şi monahi le-a fost alături celor doi ierarhi, în frunte cu părintele Florin Tohănean, protopop de Întorsura-Buzăului, părintele Dumitru Apostol, protopop de Călimani, părintele Ionel Păncescu, protopop de Miercurea-Ciuc, părintele Emilian, stareţul Mănăstirii „Sfântul Ilie” de la Topliţa, părintele Ghelasie, stareţul Mănăstirii Făgeţel, şi, în calitate de gazdă, primitoare ca de fiecare dată, maica stavroforă Miriam, stareţa Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Izvorul-Mureşului. De asemenea, trebuie menţionat faptul că, tot cu prilejul acestui sfânt praznic, teologul Dumitru Trofin, din Sfântu-Gheorghe, a fost hirotonit diacon pe seama Paraclisului Episcopal cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul reşedinţă al judeţului Covasna. În mijlocul credincioşilor s-au aflat numeroase autorităţi centrale şi locale, prezente, cum spuneam, şi la lucrările Universităţii de Vară, desfăşurate în vecinătate, în incinta Complexului Naţional Sportiv Izvorul-Mureşului. Răspunsurile de la strană au fost date de un minunat cor format din studenţii de la Facultatea de Medicină din Târgu-Mureş. Nu în ultimul rând, este important de amintit câtă emoţie a putut aduce în sufletele românilor îndrăgita interpretă de muzică populară şi psaltică Mariana Anghel, care a ţinut, după slujbă, un adevărat recital, ascultat în linişte sfântă de credincioşi, pe care i-a încântat până la lacrimi şi care au răsplătit-o cu foarte multă dragoste şi cu aplauze prelungite.
PS Ignatie: „Vor să ne discrediteze credinţa şi valorile naţionale. Familia nu poate fi decât mamă, tată şi copii”
Cuvântul de învăţătură al Preasfinţitului Părinte Ignatie Mureşanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe a Spaniei şi Portugaliei, a fost unul fabulos, care a emanat multă blândeţe, dar care, în acelaşi timp, a făcut o radiografie pertinentă a vremurilor triste pe care le trăim, ierarhul fiind aspru pe alocuri, cum, în opinia mea, trebuie să fie toţi membrii Sfântului Sinod atunci când Biserica noastră strămoşească este atacată, concertat, din toate părţile, aşa cum se întâmplă în zilele noastre. Motiv pentru care redăm, în „Condeiul ardelean”, publicaţie creştin-ortodoxă şi de atitudine a românilor, o mare parte a cuvântului rostit de PS Ignatie:
„Sfânta Liturghie din această zi de sărbătoare este cea care ne-a introdus în atmosfera duhovnicească pe care au trăit-o toţi apostolii în satul Ghetsimani, aproape de Maica Domnului. Şi noi venim la Sfânta Mănăstire ca să trăim aceleaşi stări de mare har şi de mare binecuvântare, aici, în casa Maicii Domnului. Ne-am străduit fiecare dintre noi ca, timp de două săptămâni, să adâncim această taină a Maicii Născătoare de Dumnezeu. Şi este o bună rânduială, cu precădere în Ardeal, ca seară de seară să ne rugăm Maicii Domnului slujind şi citind paraclisul ei. Într-o însemnare, se spune că această rugăciune se face la vreme de necaz şi suferinţă. Prin urmare, în această perioadă ne-am gândit la toţi cei care sunt suferinzi, la toţi cei care sunt amărâţi în lumea aceasta. Să ştiţi că erau părinţi ai Bisericii care atunci când rosteau cuvântul Maicii Domnului, plângeau. De ce? Pentru că acest cuvânt cuprinde în sinea sa toată iconomia mântuirii noastre şi, mai mult decât atâta, părinţii Bisericii erau conştienţi de nevrednicia lor ori de câte ori rosteau cuvântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pentru că acest nume cuprinde foarte multă curăţie. Să ştiţi că Maica Domnului concentrează, întrupează tot ceea ce lumea asta agresivă a pierdut. Şi anume, în Maica Domnului găsim compasiune, găsim smerenie, delicateţe şi foarte multă discreţie. Eu aş vrea să mă opresc asupra ultimei virtuţi: discreţia. Este aproape o constatare banală: trăim într-o lume în care vrem să fim în prim planul vieţii sociale, toţi încercăm să ne arătăm calităţile şi, mai grav decât atâta, toţi vrem să fim în centrul atenţiei, să fim adulaţi, să ni se cânte osanale, şi ne supărăm atunci când nu ne sunt recunoscute anumite merite. Dacă suntem într-o asemenea situaţie, înseamnă că este mare mândrie în noi şi nu avem nimic în comun cu Maica Domnului. Maica Domnului a fost foarte discretă, cea mai delicată dintre toate fiinţele pământeşti. De ce? Ea nu are o biografie, nu veţi găsi nicăieri detalii foarte amănunţite din punct de vedere cronologic. Iar biografiile ulterioare, sunt cele care se axează pe viaţa duhovnicească. Ştiţi de ce? Pentru că viaţa Maicii Domnului s-a identificat cu viaţa lui Hristos. Când iubeşti pe cineva, când face parte din universul tău interior, viaţa ta devine viaţa celui drag şi viaţa celui drag devine viaţa ta. Conţinutul vieţii celuilalt devine conţinutul vieţii tale. Tu nu mai trăieşti pentru tine. Sfântul Apostol Pavel a surprins foarte bine această stare pe care Maica Domnului a trăit-o cel mai minunat: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”. Cu alte cuvinte, eu nu mai am viaţa mea personală, viaţa mea este viaţa lui Hristos. Şi aşa a trăit ea, a trăit în umbra lui Hristos, în smerenie totală, fără să facă din acest lucru caz. Ce minunat ar fi ca şi noi să trăim aceleaşi stări, viaţa noastră să se identifice cu viaţa lui Hristos. Astăzi este o explozie a ceea ce înseamnă biografii, memorii, ai acces la viaţa personală, intimă, a fiecărui om, este aproape la modă se ne scriem jurnalele. Maica Domnului n-a căutat nimic din ceea ce ţine de celebritate, n-a căutat nimic din ceea ce înseamnă a-ţi consuma viaţa sub reflectoarele acestea ale vieţii publice. Apoi, Maica Domnului n-a vorbit mult, a vorbit foarte puţin. Doar l-a slăvit pe Dumnezeu. Acum asistăm la ceea ce înseamnă inflaţia vorbirii, vorbim foarte mult şi inconsistent. Omul care tace este omul care întotdeauna cântăreşte, gestionează bine tot ceea ce spune. Şi câtă nevoie avem de oameni de felul acesta! Ea însăşi a devenit o scriptură vie. Inima ei a fost ca un teasc în care se zdrobea, se măcina cuvântul lui Dumnezeu. Toate cuvintele le păstra în inima ei. Nu poţi păstra ceva în inima ta dacă eşti un vorbăreţ, un hrăpăreţ. Omul mândru vrea să vorbească întotdeauna, să fie în centrul atenţiei, să atragă întotdeauna privirile. Omul smerit nu face niciodată caz de lucrurile acestea. Să vă îndoiţi de inteligenţa cuiva când el face caz din aşa ceva. Un om inteligent este un om înţelept, îţi dai seama de aceasta din ceea ce vorbeşte, din tăcerea lui, din smerenia lui. Pentru că el stă şi toate cuvintele acelea le dospeşte în inima lui şi nu le lasă să iasă oricum, într-un răspăr. Cuvintele sfinţilor, ale celor înduhovniciţi au o putere extraordinară, conţin în sinea lor o energie în stare să disloce, să rupă foarte multe inerţii. Noi astăzi vorbim enorm de mult, nu mai ştim să dialogăm. Uitaţi-vă în mass-media. Înainte, în vechime, prin vorbirea lor, oamenii se comunicau pe ei înşişi. Prin tot ceea ce vorbeau, ei se reprezentau. Astăzi nu mai este nimic din toate acestea. Este o sărăcie, un vid de conţinut în ceea ce priveşte ceea ce transmiţi. Maica Domnului ne învaţă că e atât de important să ştim când să vorbim şi când să tăcem. Tăcem atunci când ar trebui să vorbim şi vorbim atunci când ar trebui să tăcem. Şi un al treilea lucru din care ne dăm seama că Maica Domnului a fost atât de discretă, a trăit într-un anonimat, dacă vreţi. Cum adică să trăieşti în anonimat? Pe noi ne sperie anonimatul, noi trebuie să intrăm întotdeauna în centrul atenţiei. Deci al treilea lucru este delicateţea, nobleţea. Poţi fi un om extrem de manierat, dar să nu ai înţelepciunea; de acolo îţi dai seama că ai o viaţă lăuntrică, atunci când cuvintele tale transmit mai multă stare decât vorbărie. Când un om vorbeşte frumos, parcă nu eşti atent la ce spune, ci la farmecul şi la ticul pe care îl transmite. (…)
A avea credinţă înseamnă a avea ascultare şi slujire. Credinţa nu este ideologie; noi avem tendinţa astăzi de a transforma credinţa în ideologie, şi ne costă acest lucru. Uitaţi-vă în occident, ideologiile sunt agresive. Şi noi suntem agresaţi de ideologiile lumii; vai de noi dacă transformăm credinţa în ideologie şi nu ne dăm seama că, de fapt, credinţa este întâlnirea cu Dumnezeu, conştientă; să ştii de ce vii la Liturghie, pentru ce te spovedeşti, pentru că dacă nu ştii lucrurile acestea, nu le poţi transmite mai departe. Eu le spun credincioşilor din occident: „Uitaţi-vă, sunt biserici frumoase care devin muzee, sau cluburi de noapte, pentru că am pierdut dimensiunea acesta a credinţei vii, a întâlnirii discrete cu Dumnezeu”. Dacă nu vom fi atenţi, noi episcopii, preoţii, vom trăi aceeaşi experienţă cu occidentul. Vom închide bisericile şi nu vom mai avea unde să slujim. Şi ce vom face cu ele? Dacă nu transmitem copiilor noştri credinţa şi nu le vorbim frumos despre Dumnezeu, nu este suficient să-i aducem la împărtăşit duminica. Unde aprofundăm noi credinţa? În familie. Cu ce ne ducem noi în lumea largă? Cu credinţa şi cu omenia. Astea le-am învăţat în familie. Voi trage un semnal de alarmă, ca să fim foarte atenţi în ce lume zăpăcită, în ce degringoladă trăim. Toţi vor să ne discrediteze credinţa, să ne discrediteze valorile noastre naţionale. Uitaţi-vă la progresiştii liberali - ce vor? Vor să fie discreditată Biserica, să smulgă credinţa din sufletul oamenilor şi să dinamiteze familia. Asta vor. Cu alte cuvinte, tot ce ţine de valoare spirituală, evanghelică, naţională trebuie împins la periferie, ca să intre ei în centru. Nu avem nevoie de lucrul acesta. Şi dacă nu suntem conştienţi şi nu trăim credinţa aşa cum trebuie, ca întâlnire vie cu Dumnezeu, vom pierde această bătălie. Sigur că Dumnezeu are grijă de Biserica lui, dar şi noi trebuie să ne punem în slujba aceasta şi să conştientizăm, căci vedeţi, bătălia aceasta este mai mult pe plan ideologic. Deci transmiteţi-le credinţa copiilor voştri. Unii vor să redefinească familia. Cum să redefineşti familia, că n-ai cum altfel…?! Familia nu poate fi decât mamă, tată şi copii. Familia nu este o chestiune care ţine de social, un contract social. Cum poţi să schimbi nişte realităţi care sunt date?!
Maica Domnului a trăit o credinţă frumoasă, statornică, vie cu Dumnezeu. Noi astăzi trăim în totalitarism, dar este totalitarismul anticreştin şi cristofob. Puţini mai vin la Biserică, şi mulţi se hrănesc din reţelele de socializare. Şi noi ce facem, Biserica? Ce răspuns le dăm mamelor? Noi suntem puşi să slujim, să aducem credinţa în viaţa oamenilor, să-l aducem pe Dumnezeu prin tot ceea ce facem. În cazul „Colectiv” a ieşit o marotă şi n-a dat nimeni niciun răspuns: „Vrem spitale, nu catedrale!”. Păi Biserica nu vrea spitale? Păi Biserica, ea însăşi are spitalele ei. Tinerii sunt manipulaţi. Se dau tot felul de statistici pe care nu le verificăm. Se zice că în Ţara asta sunt foarte puţine spitale în comparaţie cu câte biserici se construiesc. Nu avem nevoie de atâtea biserici. De ce nu avem nevoie?! Pentru că Biserica este locul unde îţi trăieşti tu credinţa şi valorile şi demnitatea ta, ca neam. Astăzi se urmăreşte o uniformizare, un ghiveci. Renunţăm la tradiţii, renunţăm la tot, noi nu avem nevoie de nimic. Şi câţi dăm răspunsul că Biserica este prima preocupată că este nevoie şi de îngrijire, numai că sistemul medical nu suferă pentru că se construiesc biserici, sau Catedrala Mântuirii Neamului, ci din cauza corupţiei?! Vedeţi că acum se vorbeşte foarte mult de anticorupţie. Ştiţi de ce? Pentru a se trece pe plan secund problema familiei. În occident când veniţi, căci acum se circulă foarte uşor - ce vizitaţi? La Paris, Notre Damme. La Milano, Domul din Milano. Deci vizitaţi simbolurile, nu spitalele. Trăiesc o mare dezamăgire. Câţi oameni mai vin la hram? An de an se rarefiază lumea, nu mai există o sensibilitate faţă de tot ce ţine de dragostea de Neam şi Ţară. Şi noi avem o vină, cei care suntem maturi, pentru că nu reuşim să-i conştientizăm pe tineri să trăiască la modul plenar cu toată fiinţa lor, să ştie ce înseamnă Biserica, Credinţa şi demnitatea naţională”.
PS Andrei: „Pe Născătoarea de Dumnezeu o lăudăm în cântări de smerenie, de laudă şi preamărire”
Apoi, chiriarhul locului, PS Andrei, a conchis cu privire la semnificaţia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului:
„Slavă lui Dumnezeu pentru toate. Preamărim astăzi pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica luminii, în cântări de laudă, pentru că s-a mutat de pe pământ la ceruri ca să fie aproape de cel ce dă viaţă la tot; Omul care vine în lume şi, aşa cum ne rugăm în Acatistul Acoperământului, vine să mijlocească pentru întreg neamul omenesc. De reţinut faptul că Maica lui Dumnezeu a murit cu adevărat, dar nu a murit cum mor toţi oamenii, ci moartea ei a fost ultima treaptă a urcuşului său duhovnicesc, şi anume îndumnezeirea la care sunt chemaţi toţi fiii Bisericii noastre strămoşeşti. Preamărirea numelui Maicii lui Dumnezeu pentru credincioşi are o importanţă deosebită. Adesea constatăm în rugăciunile Bisericii, când pomenim pe Maica lui Dumnezeu, că se vorbeşte despre mama mamelor noastre şi a noastră, a tuturor; avem tendinţa să ne închinăm, ne facem cruce pentru că Maica lui Dumnezeu este cea care mijloceşte la Fiul ei mântuirea noastră. Aşezarea ei în ceruri alături de cetele îngereşti, sau mai presus decât ele, sintetizează troparul praznicului de astăzi, care încheie arcul liturgic al prazniceşlor împărăteşti. Maica lui Dumnezeu a adormit aproape de Ghetsimani, în Ierusalim, dar s-a mutat lângă Fiul ei, aproape de Tronul dumnezeiesc, ca să fie mai aproape de Cel la care ea I-a dat viaţă, să ne îndumnezeiască şi să ne tragă şi pe noi acolo unde este bucuria veşnică. De aceea, pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica luminii o lăudăm în cântări de smerenie, în cântări de laudă şi preamărire”.
În final, Episcopul Covasnei şi Harghitei a mulţumit Preasfinţitului Ignatie pentru dragostea cu care îi răspunde ori de câte ori poate invitaţiilor, maicii stareţe Miriam pentru străduiala de a fi mereu o bună gazdă, autorităţilor centrale şi locale pentru prezenţă, prefecţilor judeţelor Harghita şi Covasna, Adrian Jean Andrei şi respectiv, Sebastian Cucu, pentru permanenta colaborare cu Biserica, comandanţilor unităţilor militare din cadrul MAI şi MApN pentru sprijinul acordat de militari la desfăşurarea în bune condiţii a fiecărui eveniment şi, nu în ultimul rând, organizatorilor Universităţii de Vară a Românilor de Pretutindeni, în frunte cu prof. dr. Costel Cristian Lazăr, directorul Centrului Cultural Topliţa, şi Pr. dr. Sebastian Pârvu, directorul Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu-Gheorghe.
Hramul Sfintei Mănăstiri „Adormirea Maicii Domnului” de la Izvorul-Mureşului s-a încheiat cu tradiţionala, frăţeasca agapă creştinească.

Categorie: