Manifestări dedicate Centenarului Primului Război Mondial - 1916-1918

Asociaţia „Sfântul Ilie - Poiana Sărată” Sat Poiana Sărată, Comuna Oituz, Judeţul Bacău

Comunicat

În zilele de 7 şi 8 octombrie 2016, în localitatea Poiana Sărată, judeţul Bacău - prima localitate din Transilvania eliberată de Armata Română în anul 1916 -, au avut loc, în organizarea Episcopiei Romanului şi Bacăului, a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, a Primăriei Comunei Oituz, a Parohiei Ortodoxe Poiana Sărată şi a Asociaţiei „Sfântul Ilie - Poiana Sărată”, manifestări dedicate Centenarului Primului Război Mondial - 1916-1918.
Astfel, pe 7 octombrie s-a desfăşurat inaugurarea şi sfinţirea Aşezământului social-cultural „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Poiana Sărată, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, împreună cu un sobor de preoţi din parohiile învecinate; vernisarea expoziţiei de documente şi artefacte din Primul Război Mondial, realizată cu sprijinul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I” - Bucureşti şi Sucursala Bacău, precum şi al Asociaţiei „Prospectorii istoriei” - Comăneşti; lansarea monografiei satului Poiana Sărată, intitulată „Poiana Sărată - un sat românesc din Carpaţi în vâltoarea istoriei”, scrisă de ing. Ciprian Hugianu, prefaţă de dr. Ioan Lăcătuşu, lucrare apărută, anul acesta, la Editura Eurocarpatica din Sfântu-Gheorghe, precum şi Simpozionul „Jertfă şi răscumpărare”, organizat de Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, în programul căruia au fost prezentate referate legate de comemorarea centenarului primei conflagraţii mondiale, susţinute de către distinşi cercetători civili şi militari, din Bucureşti, Bacău şi Sfântu-Gheorghe.
Manifestările dedicate intrării României în Primul Război Mondial au continuat sâmbătă, 8 octombrie, cu slujba Dumnezeieştii Liturghii, oficiată de Preasfinţitul Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, la Biserica Neamului „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Poiana Sărată, în cadrul căreia au fost pomeniţi Eroii Neamului Românesc a căror tinereţe şi viaţă au fost jertfite pentru Credinţă, Neam şi Ţară, pe frontul de la Oituz. La Sfânta Liturghie au participat peste 700 de persoane, venite, pentru acest eveniment, de pe Valea Oituzului, Caşinului, Trotuşului şi Tazlăului, precum şi o delegaţie a asociaţiilor culturale şi comunitare din cadrul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş. După oficierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, împreună cu Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, au oficiat slujba de resfinţire a Monumentului Eroului Locotenent Nicolae Macarie, amplasat în curtea Bisericii parohiale, primul ostaş căzut la datorie pe Valea Oituzului, în noaptea de 14/15 august 1916, după care au fost depuse coroane de flori şi a avut loc un scurt montaj de poezii patriotice.
A urmat procesiunea către Cimitirul Internaţional de Onoare al Eroilor, renovat în întregime şi resfinţit de către cei doi ierarhi. În acest cimitir îşi dorm somnul de veci, deopotrivă, peste 1.900 de ostaşi români, austrieci, turci, ruşi, unguri şi germani. Au urmat alocuţiunile rostite de oficialităţile prezente la eveniment. S-au depus coroane de flori de către oficialităţile de stat, civile şi militare, de la nivel central şi local, reprezentanţi ai Episcopiei Romanului şi Bacăului, ai Parohiei Poiana Sărată, Asociaţiei „Sfântul Ilie - Poiana Sărată”, ataşatul militar al Ambasadei Federaţiei Ruse, reprezentanţi ai societăţii civile din judeţele Bacău şi Covasna etc..
La finalul festivităţii, numeroşi participanţi din rândul locuitorilor văilor Oituzului, Trotuşului, Caşinului şi Tazlăului au depus flori şi candele aprinse la fiecare cruce din cimitir.
Conducerea Asociaţiei „Sfântul Ilie - Poiana Sărată” şi Consiliul Parohial al Parohiei Ortodoxe din localitate, adresează sincere mulţumiri Episcopiei Romanului şi Bacăului, Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, Primăriei Comunei Oituz şi tuturor instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale şi reprezentanţilor societăţii civile şi ai mass-media, pentru contribuţia adusă la reuşita acestei manifestări de cultură şi spiritualitate românească dedicată cinstirii memoriei eroilor care, prin jertfa lor, au contribuit la realizarea idealului de reîntregire naţională.
Biroul de presă,
8 octombrie 2016

Categorie: