Mare lucru şi de cinste e omul milostiv

Un preot a spus într-o zi că se va face, la Biserica unde slujea, o colectă pentru o femeie căreia i se amputaseră ambele picioare. Ea avea nevoie să-şi cumpere un cărucior. „Am luat şi am pus bani puţini în colectă, povestea parohul. Îmi dădeam seama ruşinat că mare lucru nu am adunat. Am văzut, apoi, că a apărut o fată în Biserica noastră. Era şi ea tot într-un picior, căci celălalt îl avea amputat şi umbla în cârje. Şi a venit acea tânără în cârje, fără un picior, a ajuns în faţă (că la noi colecta se adună în faţă, acolo vin oamenii şi pun banii într-o farfurie). Mi-am dat seama că avea nişte haine ponosite, dar mai poseda ceva. Avea doi cercei; erau cercei primiţi de la mama, sau de la bunica ei, căci era un model vechi, erau doi cercei din aur. Şi i-a scos de la urechi şi i-a pus acolo în cutia aceea, după care şi-a târât cârjele şi a plecat afară. Eu atunci, în momentul acela, când mi-am dat seama ce haine are pe ea, am realizat că, de fapt, ea dăduse tot. Ea avea un picior tăiat. Preotul s-a dus şi a luat cerceii din farfurie şi a fugit după ea; ieşise pe uşă afară, căci era sfârşitul slujbei, şi i-a spus:
- Uite, tu nu ai bani, nu trebuie să dai şi tu; lasă că mai facem o colectă şi o să adunăm bani pentru femeia respectivă. Nu trebuie ca să dai tu cerceii aceştia, ia-ţi cerceii înapoi.
Fata s-a întors spre slujitorul Bisericii şi cu o voce foarte calmă, i-a spus:
- Părinte, eu nu v-am dăruit dumneavoastră cerceii aceştia, eu i-am dăruit lui Hristos. Aşa că dumneavoastră nu mi-i puteţi da, că nu-s ai dumneavoastră! Şi încet, încet, târându-şi cârjele (şi nu am mai văzut-o de atunci!), a plecat…