Mare manifestaţie antirevizionistă la Sfântu-Gheorghe

Absurdul revizionismului maghiar, la adresa României, a avut, în perioada interbelică, un partizan surprinzător: Italia; nu Poporul italian, ci conducerea din acel moment. Era reacţia Romei la opoziţia ministrului de Externe al României, Nicolae Titulescu, faţă de expansiunea africană a lui Benito Mussolini (foto )

, dar şi dorinţa de a se crea, în Europa, precedente pentru modificarea graniţelor, spre care şi fasciştii italieni aspirau.

Faţă de politica Italiei, Nicolae Iorga

a încercat o mare dezamăgire; considerând-o iniţial favorabilă României din cauza legăturilor istorice atât de cunoscute, a trebuit să se ridice împotriva ei în momentul în care a devenit evidentă apropierea periculoasă a lui Mussolini de Budapesta. În timpul Congresului de Bizantinologie de la Roma, din septembrie 1936, Nicolae Iorga a fost primit foarte amical de către dictatorul italian. La distanţă de numai o lună, în octombrie, Mussolini, într-un discurs ţinut la Milano, vorbea despre necesitatea de a se face „dreptate Ungariei”, preluând formula revizionistă a lui Horthy Miklos.

Faptul a provocat o puternică reacţie din partea istoricului român, cu ecou în rândul opiniei publice din Ţară, în special în regiunile vizate de revizionismul maghiar precum Secuimea, dar şi cu ecou în Occident, inclusiv în Italia. În primul rând, istoricul român a răspuns printr-o conferinţă ţinută la Radio, în seara lui 6 noiembrie 1936, sub titlul: Fundamentele dreptăţii naţionale. „Dreptatea naţională - spunea - un popor poate s-o reclame… numai în cazuri pe care încerc aici a le fixa. Întâi, dacă e vorba de leagănul însuşi al său, de locul unde s-a format şi de unde şi-a luat avânt. În acest caz, el e produsul natural, organic, al acelor locuri pe care nu le poate uita şi de care sufletul său nu se poate despărţi, tânjind de moarte după dânsul… Dar ungurii… au venit din stepa eurasiatică… În al doilea rând, poate vorbi de dreptatea sa un popor deposedat… de o pătrundere a unui popor numeros ce nu mai poate încăpea în sălaşurile sale… În al treilea rând, poate vorbi de dreptate pe pământul de care soarta sa însăşi, vrednicia sa, l-a ajutat să şi-l însuşească, cine a dezvoltat o civilizaţie a sa. Dar în Ardeal nimic nu e specific unguresc decât doar unele clădiri mai oficiale în stil aşa-zis naţional prin anii din urmă ai stăpânirii regimului înlăturat. Nu există nici măcar tipul satului unguresc. În Secuimea de est se vede foarte bine asemănarea cu vechea aşezare rurală a românilor; în cele mai multe părţi e tendinţa de a imita sălaşul german, de caracter renan, al saşilor, dar mai ales forma impusă administrativ de regimul imperial austriac… Nu, afară de Catedrala din Alba- Iulia, operă a unui maestru apusean, niciun zid venerabil la care să se poată plânge aceia care se socot cei mai nenorociţi oameni din lume pentru că un steag de cucerire, ocrotind o operă de apăsare, a căzut subt blăsteme, ca o meritată pedeapsă a Istoriei… Resturi de populaţie medievală, cu caracter special, ca secuii, grupe de coborâtori ai funcţionarilor şi evrei maghiarizaţi din oraşe, formând la un loc o patentă minoritate, nu pot fi temeiuri de «dreptate» reanexionistă.”
În legătură cu conferinţa lui Nicolae Iorga, s-a întâmplat un fapt nemaiîntâlnit în viaţa societăţii româneşti interbelice. Conferinţa fiind anunţată din timp, la Sfântu-Gheorghe autorităţile au chemat populaţia în Piaţa centrală a oraşului, pentru a o asculta la difuzoarele montate pe clădirea Prefecturii. Iată cum este redat evenimentul în „Universul” din 8 noiembrie 1936: „Conferinţa ţinută la Radio de d. prof. Nicolae Iorga, ca răspuns la discursul rostit de d. Mussolini, a fost ascultată de aproape toată suflarea românească din oraşul Sf. Gheorghe şi din comunele din împrejurimi, la Prefectura judeţului. După conferinţă a fost o spontană şi impresionantă manifestaţie antirevizionistă. D. V. Bidu, prefectul judeţului, a rostit o vibrantă cuvântare. Străjerii Centrului Sf. Gheorghe, într-un entuziasm de nedescris au intonat câteva cântece patriotice, în timp ce întreaga asistenţă a manifestat în picioare. Cum Liga Antirevizionistă nu avea preşedinte în localitate, d. prefect al judeţului a propus ca preşedinte pe protopopul Nistor, propunere ce a fost primită cu entuziasm. Protopopul Nistor, într-o documentată cuvântare, după ce a mulţumit pentru alegerea sa ca preşedinte al Ligii Antirevizioniste, a făcut apel la unirea sufletelor tuturor românilor care trăiesc pe aceste locuri şi lucrează pentru apărarea drepturilor româneşti”.
Pe 8 noiembrie 1936, la deschiderea cursurilor Institutului de Cultură Italian din Bucureşti, Nicolae Iorga a vorbit despre drepturile românilor asupra Transilvaniei. Ministrului italian al Educaţiei, care era de faţă, i-a spus „cât ne jigneşte gestul de la Milano. Dacă vor să trimită soldaţi italieni ca să dea ungurilor Ardealul, mă vor găsi în faţă şi pe mine”. Va trimite o scrisoare membrilor Academiei dei Lincei din Roma, invitându-i să vină „pentru a studia în toată libertatea situaţia demografică din Ardeal”. (Deşi cu întârziere, preşedintele Academiei italiene i-a răspuns: „S-a părut colegilor întrebaţi că nu e necesară trimiterea unei comisii în Ardeal, pentru că, între altele, există în Italia bogate informaţii asupra feluritelor aspecte ale chestiunii”.) La Universitatea din Roma, profesorul Bertoni a susţinut o prelegere despre drepturile românilor în Transilvania, încheind cu „Viva la Romania!”. Tot datorită lui Nicolae Iorga, o reacţie de simpatie faţă de România, în disputa declanşată de discursul de la Milano, a avut loc şi în Anglia, prin intervenţia în Parlament avută de Lady Atholl. În aprilie 1937, istoricul va publica o scrisoare deschisă Către E.S. Benito Mussolini, şeful Guvernului italian, tradusă în italiană, franceză, engleză şi germană; cuprindea o prezentare a luptei Poporului român pentru unitate naţională şi un protest contra ideii de revizuire teritorială, însoţită de hărţi şi statistici edificatoare, dar şi de consemnări ale unor personalităţi italiene asupra drepturilor românilor. Erau vremuri când istoricii erau ascultaţi în pieţele publice! Astăzi, când alţi istorici atrag atenţia autorităţilor româneşti asupra pericolului revizionismului maghiar, li se râde în faţă şi sunt consideraţi extremişti. Trebuie să vină din partea şovinilor unguri câte o manifestare care să-l afecteze direct pe preşedintele României - precum gestul incalificabil, obraznic, al primarului din Miercurea-Ciuc, de refuz al participării la o festivitate naţională românească - pentru ca să se dea o ripostă fermă. Este prea puţin!