Marginalii la proiectul noii Constituţii

Articolul 1, alineatul 1'
La articolul 1 (1), unde se prevede că România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României a adoptat introducerea unui alineat nou (11), cu următorul cuprins: România recunoaşte rolul istoric, în constituirea şi modernizarea Statului Român, al Bisericii Ortodoxe şi a celorlalte culte religioase recunoscute de lege, al Casei Regale şi al minorităţilor naţionale.
Rolul istoric al Bisericii Ortodoxe derivă din faptul că este Biserica neamului nostru, moştenită de la strămoşii noştri, a căror vieţuire, de la încreştinarea făcută de Sfântul Apostol Andrei şi până în zilele noastre, este atestată documentar prin existenţa a numeroase izvoare istorice. Cu toate frământările sale interne, cunoscute de-a lungul vremii (din unitatea cu ortodocşii s-au desprins catolicii, aceştia devenind ulterior „părinţii” protestanţilor şi neoprotestanţilor), Biserica Ortodoxă este o instituţie divino-umană fundamentală în procesul mântuirii oamenilor, indispensabilă în istorie în raporturile ei cu satul şi poporul. De altfel, mulţi dintre conducătorii de vază ai statului, cum ar fi Constantin Brâncoveanu, Ştefan cel Mare, Matei Basarab, sunt prăznuiţi în calendarul ortodox ca sfinţi. Viaţa lor creştină s-a datorat şi faptului că mamele unora, cum ar fi cele ale lui Mihai Viteazul sau Ştefan cel Mare, erau călugăriţe. S-ar cuveni, deci, ca şi mamele de astăzi să fie mai atente în educaţia pe care o dau copiilor lor, dacă vrem ca la conducerea centrală şi teritorială să nu mai avem atei şi liber-cugetători!
Un aliat trainic al Bisericii Ortodoxe a fost reprezentat de Casa Regală. Prin deviza sa creştină, NIHIL SINE DEO (NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU), regimul monarhic are meritul istoric de a fi girantul modernizării Statului Român şi garantul constituţional al respectării drepturilor politice şi religioase ale minorităţilor naţionale.
În zilele noastre, denaturându- i sensul real, duhovnicesc, unii oameni sunt „supăraţi” că Biserica se roagă, prin ectenia „Pe binecredinciosul popor român de pretutindeni, pe cârmuitorul ţării noastre, pe mai marii oraşelor şi ai satelor şi pe iubitoarea de Hristos oaste, să-i pomenească Domnul Dumnezeu în Împărăţia Sa”, pentru conducătorii ţării noastre! Când face însă această rugăciune înălţătoare, Biserica nu îl roagă pe Dumnezeu să îi sprijine pe conducători în fărădelegile lor, ci îi cere de fapt să le lumineze mintea cu harul Duhului Sfânt, dându-le lor înţelepciune, dreptate şi iubire faţă de popor…
Aşadar, ar fi bine să medităm mai mult la deja celebra zicală „fiecare popor îşi are conducătorii pe care îi merită”, deoarece, dacă unii din aleşii neamului sunt cum sunt, iar poporul o duce greu, este şi pentru că, în indiferenţa noastră în rugăciuni faţă de conducători şi de românii de pretutindeni, cu egoism, ne gândim doar la binele propriu şi nu la cel general!

Articolul 1, alineatul 2'

La articolul 1, după alineatul 2, unde se prevede că forma de guvernământ a statului nostru este republica, Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României a introdus un alineat nou, (21), cu următorul cuprins: Demnitatea umană este sursa TUTUROR DREPTURILOR (subl. mea) fundamentale şi este inviolabilă. Toate formele de autoritate publică trebuie SĂ RESPECTE (subl. mea) şi să protejeze demnitatea umană.
Prin noul amendament se invocă forţa legii, prin intermediul tuturor formelor de autoritate publică (Poliţia, Tribunalul, Procuratura, Jandarmeria etc.) de a respecta şi a proteja demnitatea umană. Cum s-ar putea însă realiza acest lucru, când în amendament se arată clar că inviolabilitatea demnităţii se referă la toate drepturile fundamentale (deci şi la dreptul de intimitate din art. 4, alin. 2, unde este interzisă discriminarea ÎN ORICE ALTĂ SITUAŢIE, incluzându- i aici şi pe cei cu altă orientare sexuală)? În acest caz, noul amendament presupune că, în săvârşirea păcatului sodomiei, atât instituţiile de ordine publică, dar şi alte forme de autoritate publică (cum ar fi familia, şcoala, Biserica etc.), vor putea fi sancţionate coercitiv nu numai dacă se opun, ci şi dacă nu vor respecta săvârşirea acestor anomalii comportamentale. În sensul enunţat, actualul ministru de Externe, Titus Corlăţeanu, dar şi fostul ministru al Culturii, Puiu Haşotti, ar trebui să suporte rigorile legii dacă, aprobându-se Constituţia, şi-ar menţine poziţia exprimată, pentru că amândoi au avut „îndrăzneala” de a interpreta homosexualitatea ca fiind un păcat.
În consecinţă, deviaţionismul intim nu numai că va fi protejat de lege, ci şi impus în a-l respecta, aşa încât ceilalţi cetăţeni (în special creştinii) vor putea fi sancţionaţi dacă vor manifesta o atitudine potrivnică, considerată ca „ofensatoare” la modul cum înţeleg unii semeni de-ai noştri să îşi „trăiască viaţa”! Astfel, se creează vădit o situaţie de inechitate în favoarea minorităţilor cu orientare diferită decât cea normală, punându-i pe homosexuali şi lesbiene deasupra celorlalţi cetăţeni obişnuiţi. În acest fel, anormalul este adus în sfera normalului şi aceasta nu înseamnă altceva decât decăderea societăţii româneşti şi, în general, a întregii lumi! Totodată, dacă vom corobora alienatul amendamentului de care vorbim cu art. 4 (2), va rezulta un atentat grav la adresa moralităţii publice, fiind nevoiţi să asistăm cu toţii, neputincioşi, la un dezastru efectiv în şcoli, inclusiv în spaţiul public, cu efecte catastrofale asupra existenţei familiei şi dăinuirii neamului românesc.
Deja, printr-un imobilism condamnabil al CNA, „terenul nociv” este pregătit cu zel de posturile naţionale TV, care, obligate de altfel statutar să fie factori de educaţie colectivă, au devenit veritabile instrumente ale indecenţei, pervertind mentalitatea colectivă prin transmiterea de mesaje subliminale explicite şi implicite: am auzit că la TVR 1, până şi la spaţiul de emisie destinat extragerii Loto, ar fi fost invitată o „artistă” cu o fustă suficient de transparentă încât telespectatorii să sesizeze că de fapt nu purta lenjerie intimă, în timp ce TVR 2, pe când prezenta de curând duetul câştigătoarelor la Festivalul „Mamaia copiilor”, a difuzat o scenă dansantă în care uneia dintre fetiţe, surprinsă de cameraman într-o poziţie stânjenitoare, i-a fost filmată lenjeria intimă! Scene de acest fel, cu fetiţe supuse prematur la îmbătrânire, cărora li se fură inocenţa copilăriei sub privirea tâmpă a unor părinţi inconştienţi, sunt în fond o invitaţie voalată la pedofilie. Pedofili care, invocând nediscriminarea prevăzută de lege, vor cere şi ei TV să le respecte dreptul de a avea emisiuni mai deochiate cu copilaşi, fiinţe nevinovate exploatate spre deliciul unor obsedaţi şi neruşinaţi.
Pe de altă parte, ca şi în cazul pedofililor etc., societatea va fi obligată, prin legile mai sus invocate, cu spiritul lor aferent, să le respecte demnitatea umană şi unor brute cu instinct animalic, precum criminalii sau violatorii!

Articolul 1, alineatul 4

În cadrul art. 1, la alin. 4 (unde se prevede că statul se organizează potrivit principiului separării puterilor în stat, în cadrul democraţiei constituţionale), Comisia Comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României a adoptat un amendament nou, cu următorul cuprins: Statul se organizează potrivit principiilor separaţiei, echilibrului şi cooperării loiale a puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale. Puterea legislativă este reprezentată de Parlament, puterea executivă este reprezentată de Guvern şi de către celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, iar puterea judecătorească este reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de celelalte instanţe judecătoreşti.
Principiul separării puterilor datează încă din epoca modernă, figurând ca un element definitoriu în exercitarea democratică a atribuţiilor în raportarea echidistantă care se stabileşte între cele trei puteri ale statului, indiferent că avem de-a face cu regimuri monarhice sau republicane. Bineînţeles că, de-a lungul vremii, au fost cazuri când aceste puteri „s-au călcat în picioare”, în mod evident abuziv, aducând astfel un prejudiciu prestigiului statului în relaţia lui cu cetăţenii ţării şi cu alte state, cu efecte negative asupra calităţii imaginii statului. Tocmai pentru că nu au ştiut să colaboreze corect între ele, în sensul că au avut tendinţa să se influenţeze una pe cealaltă în luarea deciziilor, chiar şi în perioada postceauşistă, noul amendament adoptat fixează raportul între Guvern, Parlament şi Justiţie în termenii echilibrului şi cooperării loiale a acestora.
Lipsa de loialitate a făcut ca, de-a lungul timpului, cetăţenii să asiste neîncrezători la justeţea autorităţii instituţiilor statului. Acest lucru a fost posibil, în primul rând, pentru că politicul a recurs la imixtiune cu consecinţe păgubitoare la toate nivelurile, în demersul firesc al actului de Justiţie, uneori chiar prin propriile persoane cu care au politizat instituţia: preşedintele Traian Băsescu a „forţat mâna” persoanelor loiale din Curtea Constituţională, liberalul Călin Popescu Tăriceanu a făcut (prim-ministru fiind) trafic de influenţă la Preşedinţie pentru favorizarea omului de afaceri Dinu Patriciu, iar Adrian Năstase (ex prim-ministru) s-a coborât până într-acolo încât, cu un grup mare de colegi de partid, s-a deplasat la Tribunal ca să influenţeze astfel Justiţia în cazul colegului său, din PSD, Bivolaru!
Se subînţelege că, pe fondul divergenţelor dintre Preşedinţie, Guvern şi Parlament, Justiţia a fost folosită câteodată ca instrument al partidelor politice aflate la guvernare, favorizând persoane cu funcţii înalte în stat, cum ar fi Ion Iliescu (dosarele Revoluţiei şi ale mineriadelor) sau Traian Băsescu (dosarul Flota, Referendumul: dacă Curtea Constituţională ar fi folosit datele reale ale numărului de cetăţeni cu drept de vot, actualul preşedinte trebuia să fie demis)! Există însă indicii că, încet-încet, clasa politică se maturizează şi începe să nu mai recurgă la imixtiuni grosolane în procedura judiciară. Dimpotrivă, Justiţia însăşi a devenit mai îndrăzneaţă asupra politicului, finalizând unele dosare „grele” de cercetare penală şi emiţând unele sentinţe cu executare: Adrian Năstase (PSD), Relu Fenechiu (PNL), George Becali (ex în PNL), Decebal Traian Remeş şi Ioan Mureşan (PNŢ) etc..
Să sperăm că, pe viitor, reprezentanţii Procuraturii nu se vor grăbi să scrie NUP-ul, atât de uşor, pe unele dosare aflate încă în derulare sau poate chiar… „uitate”!

Articolul 3, alineatul 3

La art. 3 (3), unde se precizează cum se împarte teritoriul din punct de vedere administrativ, Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României a adoptat un amendament nou, cu următorul cuprins: Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe, judeţe şi regiuni. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.
Extrem de agitată şi grăbită, absolut în mod nejustificat, guvernarea USL invocă necesitatea regionalizării ţării prin obligaţia imperativă exercitată faţă de noi de către Bruxelles (ca şi cum, să vezi şi să nu crezi, Uniunea Europeană s-ar „supăra” grozav pe România că nu este în stare să absoarbă mai multe fonduri, lucru care - se zice - s-ar datora felului cum ne vom organiza teritoriul şi nu „neglijenţei” ei în a direcţiona echitabil resursele bugetare ca să se poată „resuscita” şi economia României în unele sectoare vitale, unde n-am avea proiecte)! Agitaţia Bucureştilor este însă falsă, pentru că, pe de-o parte, numita regionalizare nu ne este impusă de Bruxelles (dovada este că parlamentarii unguri au respins proiectul de regionalizare, deşi Ungaria are o împărţire administrativ-teritorială ca şi a României), iar, pe de altă parte, noi avem deja aceste regiuni de dezvoltare! În aceste condiţii, concluzia este că avem de-a face cu un servilism politic păgubos, numai pentru a fi pe placul „coanei Europa”! Iar UE aceasta, ca să fie clar şi pentru cei care poate niciodată nu au gândit cu capul lor, nu are nici pe departe intenţiile cele mai nobile, mai ales în acest vast experiment cu efecte imprevizibile, care converg spre o dictatură cum nu a mai fost, pe termen lung…
Subiectul regionalizării este cu atât mai sensibil pentru noi cu cât, mai ales că ne şi confruntăm cu declaraţii de intenţii politice tendenţioase ale reprezentanţilor naţionalităţii maghiare, în ciuda faptului că România şi Ungaria stau laolaltă în „barca” euro-atlantică, populaţia Românei într-adevăr bine intuieşte că ar fi posibilă o abilă individualizare cel puţin a unei părţi a Transilvaniei şi o integrare a sa într-o sferă de dominaţie externă sub „paravan” economic! Şi nu este nimeni dintre noi care s-ar aştepta ca aceste intenţii anti-româneşti să înceteze, chiar de s-ar şi înfiinţa regiunea centru din macroregiunea 1 (formată din judeţele Harghita, Mureş, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba), pentru simplul motiv că oficialităţile Ungariei (ex.: Nemeth Zsolt, subsecretar de stat în MAE; Semjen Zsolt, viceprim- ministru al guvernului ungar; Kover Laszlo, preşedintele Parlamentului de la Budapesta; Fuzes Oszkar, ambasadorul Ungariei în România etc.) nu s-au sfiit deloc să promoveze o politică de pretenţii teritoriale faţă de ţările limitrofe şi de contestare a autorităţii statelor în care trăiesc maghiari (se ştie, de altfel, că Ungaria este o campioană mondială în ce priveşte asimilarea minorităţilor). Astfel, ei încurajează minorităţile maghiare la o atitudine de separatism (iredentistă, extremistă, şovinistă, revizionistă). Prin această atitudine ireverenţioasă a Budapestei, lipsită de cordialitate diplomatică la cel mai înalt nivel, cetăţenii români de naţionalitate maghiară sunt încurajaţi să sfideze Statul Român, să considere că autonomia teritorială este un drept fundamental (proiectul noii Constituţii ne-ar şi obliga să respectăm demnitatea umană derivată din orice drept fundamental) şi să ne tot terorizeze cu drepturile lor, până la pasul ultim al alipirii Transilvaniei de Ungaria (aşa cum s-a şi exprimat Toro T. Tibor, preşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania).
Siguri pe ei, crezând că şiau aranjat în culise organizarea pe criteriul etnic, maghiarii din regiunea centru fie tac, fie simulează o „supărare” diversionistă prin care să adoarmă vigilenţa românilor! În realitate, ei vor putea atinge însă „pragul” de peste 20% din totalul populaţiei regiunii de centru, atât cât le este suficient ca să reînceapă cu şi mai mare virulenţă impunerea prin şantaj a obţinerii de drepturi suplimentare în raport cu populaţia majoritară, a necesităţii inscripţiilor bilingve, a introducerii limbii maghiare ca a doua limbă oficială (funcţionarii publici vor trebui să cunoască limba lor), a separării învăţământului de toate gradele, a propunerii de a fi numiţi prefecţi maghiari în judeţele în care populaţia este majoritar maghiară, a plasa în posturi înalte în stat oamenii lor (atât de „discriminaţi” sunt maghiarii din România, încât au deţinut funcţiile de viceprimministru, ministru, secretar de stat, director general la Radio România Actualităţi, director general al Editurii Didactice şi Pedagogice, au reuşit să controleze toate secretele ştiinţifice ale României prin deţinerea funcţiei de director al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, iar astăzi au şi un consilier personal al prim-ministrului Ponta) şi a continua maghiarizarea românilor (la recensământul din 2002 s-au înregistrat 47.937 maghiari declaraţi de religie ortodoxă)! Şi oare pentru ce avem parte, dragi români, de atâta dispreţ din partea conducătorilor minorităţii maghiare?
Să fie oare aceasta pentru că România, ţara în care locuiesc şi se bucură, trăieşte în bună înţelegere - pe baza acordării multor drepturi conferite de lege - cu cele 20 de minorităţi naţionale? Sau să fie oare pentru faptul că nu îi sancţionăm fiindcă încalcă Legea partidelor politice (nu au partid!), lăsându-i ca în Parlament să dispreţuiască Ziua Naţională a României, unde poartă provocator doliu cu banderole negre? Sau o fi oare pentru că guvernanţii români, cam prea timoraţi de spectrul pierderii unor alianţe politice efemere, au închis ochii foarte uşor când a fost „spânzurat” în piaţa publică un manechin reprezentându-l pe Avram Iancu, un mare simbol al Istoriei Românilor? Sau poate că am acceptat atât de uşor să îl avem ca şef în Ministerul Culturii pe Kelemen Hunor, un medic veterinar, în vremea căruia s-a şters de pe partea inferioară a Arcului de Triumf din Bucureşti inscripţia referitoare la ocuparea Budapestei, în 1919, de către Armata României?
Români! Deja, sunt maghiari care au demarat campania de „cucerire” a Transilvaniei prin acapararea de proprietăţi. În contextul în care se tot vorbeşte de euroregiuni, de fragmentări teritoriale, conducătorii României şi-au asumat obligaţia impusă de Uniunea Europeană de a vinde în deplină proprietate pământul agricol către cetăţeni din UE sau din alte părţi. Şi astfel vom ajunge, după ce ne-am pierdut industria, sistemul bancar, producţia meşteşugărească, o parte din fondul forestier, sistemul de irigaţii, petrolul, să ne pierdem şi pământurile agricole (dacă un hectar costă 20.000 euro în Danemarca, în România valorează 2.500 euro)! Mai ne rămâne să înstrăinăm resursele minerale şi energetice…, pe fondul dezbaterilor TV despre cât de bună este regionalizarea! Şi aici nu este vorba de chibzuinţă, în tihnă, ci de „rezolvarea” urgentă a situaţiei, de către primul ministru Ponta, prin asumarea guvernamentală şi nicidecum pe calea dezbaterilor parlamentare!
Iar ceea ce nu ar vrea să audă Victor Ponta, în niciun chip, este că iniţiativa procesului de revizuire a Constituţiei se poate face şi pe cale cetăţenească! consilier parlamentar, Costel Neacşu (Sibiu)

Categorie: