Martie 1990: „Pogromul de la Târgu-Mureş”, o etapă a războaielor psihologice şi de imagine duse împotriva României (VIII)

Motto: E important să ştim ceea ce s-a întâmplat, dar şi mai important este să ştim de ce şi cum s-a întâmplat…

De la războiul psihologic la cel de imagine prin dezinformare şi manipulare mediatică

Primul care a atins chestiunea implicării unor servicii de informaţii străine în declanşarea la Târgu-Mureş a dramei de la 20 martie, în scopul provocării unui conflict interetnic major, chiar al unui război civil, care să pună în discuţie pe plan internaţional statutul politic şi statal al Transilvaniei, a fost, în 2006, Virgil Măgureanu, primul şef al Serviciului Român de Informaţii, cu ocazia unei conferinţe de presă la Târgu-Mureş.
O informaţie relevantă în acest sens este cea făcută publică de gen. de div. (r) Victor Negulescu, care la începutul anului 1990 devenise şeful serviciului de contraspionaj militar. Astfel, „… înaintea evenimentelor din martie 1990 de la Târgu-Mureş, un alt agent de bază al serviciilor de infirmaţii ungare, colonelul Sandor Arady (fost cetăţean român, emigrat în Ungaria şi revenit ulterior ca ataşat militar), a îndeplinit, împreună cu ambasadorul Ungariei în România, mai multe misiuni de spionaj în Transilvania” [Gen. de div. (r) Victor Negulescu, De la informaţii la contraspionajul militar - drumul anevoios al unui serviciu secret, Târgovişte, Editura Bibliotheca, 2000, pp. 208-209].
În legătură cu posibila implicarea în acţiunile premergătoare incidentelor interetnice din 20 martie 1990 a unor servicii de informaţii străine, astăzi există date certe că înainte de 15 martie 1990, circa 10.000 de turişti din Ungaria au fost dirijaţi spre Transilvania. Cam 7.000 spre Satu-Mare, care era foarte aproape de graniţa româno-ungară, restul de 3.000 spre Oradea, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Harghita şi Covasna şi o parte spre Timişoara şi Arad.
La Satu-Mare acţiunea a fost un mare fiasco, arborarea însemnelor Ungariei pe edificiile publice, sau fixarea de diverse plăci comemorative pe clădiri sau monumente artă şi cultură fiind împiedicată.
În ultima perioadă au apărut analize şi cărţi ale unor publicişti, reputaţi specialişti în intelligence şi istorici, care sunt de părere că ceea ce s-a întâmplat în 20 martie 1990 la Târgu-Mureş a avut un evident vector antistatal, susţinut de profesionişti ai dezinformării, intoxicării şi diversiunii care au acţionat atât din interiorul, cât şi din afara Ţării, amorsând un veritabil război psihologic.
Până a putea ajunge la concluzii sigure privind mecanismele prin care au fost instrumentate „evenimentele de la Târgu-Mureş”, ar fi de cercetat un alt aspect, cel al folosirii acestora pentru lansarea unui nou episod al unui război de imagine împotriva României, cel al „pogromului antimaghiar”.
El s-a fundamentat tot pe o dezinformare, care, prin manipularea opiniei publice internaţionale, a încercat acreditarea ideii că la Târgu-Mureş ar fi avut loc un pogrom (!) împotriva maghiarilor şi că România este sfâşiată de un conflict interetnic fără leac, că românii sunt nişte şovini incurabili, iar minoritatea maghiară este persecutată mai rău decât pe vremea lui Ceauşescu!
Dezinformarea „pogromul antimaghiar” a fost emisă prima oară de Suto Andras în emisiunea PANORAMA a televiziunii naţionale ungare, la data de 20 martie. Într-un interviu înregistrat, acesta anunţa că UDMR va cere guvernului şi parlamentului apărarea cu armata a integrităţii fizice a minorităţii maghiare (?!). Dialogul cu reporterul se încheie cu un apel al lui Suto către Organizaţia Naţiunilor Unite şi comunitatea internaţională în care se clama că „pericolul de pogromuri antimaghiare în Transilvania este o realitate concretă” [Anca Florea, Păstraţi România întreagă, Editura „Viitorul Românesc”, 1996, p. 38].
În mod evident, înregistrarea interviului cu Suto Andras nu putea fi făcută decât înainte de 19 martie, când scriitorul a fost molestat şi, deci, anterior violenţelor interetnice din 20 martie! Referirile la „pogromul” - ce avea să se întâmple abia peste una sau două zile! -, arată că lansarea dezinformării „pogromul de la Târgu-Mureş” - formulare logomahică prin excelenţă - a fost premeditată.
Tot la 20 martie, într-un interviu acordat ziarului canadian „Toronto Star”, în ziua precedentă gravelor incidente soldate cu morţi şi răniţi (!), episcopul Tokes Laszlo susţine că „violenţa va continua atâta timp cât guvernul pune o parte din vină pe seama minorităţii maghiare” şi pretinde că „un grup naţionalist de dreapta, Vatra Românească, (…) încearcă să-i determine pe maghiari să părăsească ţara, să emigreze în Ungaria”.
Cu două săptămâni înainte de alegerile generale care urmau să aibă loc în Ungaria la 9 aprilie 1990, dezinformarea a fost preluată de Horn Gyula, pe acea vreme ministrul de Externe al Ungariei. Mânat şi de raţiuni electorale, acesta a afirmat la o reuniune ţinută la Lisabona, între 22-24 martie, pe tema relaţiilor Consiliului Europei cu ţările din Europa Centrală şi de Est, că la 20 martie la Târgu-Mureş ar fi avut loc un pogrom împotriva populaţiei maghiare.
Comunist cu vechi state de serviciu - printre altele s-a dovedit că el a făcut parte din trupele care au reprimat Revoluţia Ungară din 1956 -, Horn se bucura, totuşi, de un imens prestigiu şi simpatie pe plan internaţional, fiind cel care deschisese graniţa spre Austria pentru toţi turiştii est-germani care se găseau în Ungaria în august 1989, aşa că dezinformarea a avut un impact major.
Referindu-se direct la aserţiunile lui Horn Gyula, istoricul Larry L. Watts remarcă: „Povestiri ale pogromului românesc împotriva etnicilor maghiari din Târgu-Mureş continuă să circule, dar puţini se întreabă cum un „grup” estimat între 500 şi 3.000 de oameni ar putea lansa un pogrom împotriva unui alt grup estimat între 9.000 şi 15.000, sau cum un asemenea pogrom ar putea duce la 135 răniţi în tabăra atacatorilor, iar în presupusa tabără-victimă la doar 33 de răniţi (s.n.)” [Larry L. Watts, Extorting Peace: Romania and the End of Cold War, Bucharest RAO 2013, vol. II, pp. 26-27].
Dezinformarea a fost preluată şi colportată de episcopul reformat Tokes Laszlo, care, la 28 martie, cu ocazia unui congres ecumenic calvin (reformat), care a avut loc la Geneva, a susţinut că: „Există acolo, la Târgu-Mureş, un conflict unilateral, în sensul că maghiarii continuă să fie victimele terorii şi violenţei”.
În ceea ce priveşte lungul şir de dezinformări care au urmat, dincolo de manipularea românilor şi maghiarilor, deopotrivă, sau de încercările de intoxicare a autorităţilor române şi organismelor internaţionale, este interesant de arătat cum a fost lansat războiul de imagine împotriva României la puţin timp după evenimentele din 20 martie 1990.
Prima mişcare a fost cea efectuată de televiziunea particulară Chanell 4 din Marea Britanie şi de postul german ZDF: prezentarea nefericitului Mihăilă Cofar, ţăran român din localitatea Ibăneşti, drept maghiar.
Deşi irlandezul Gary Honeyford, reporter al postului Sky News, care a înregistrat in extenso violenţele interetnice din 20 martie, a infirmat ferm ideea unui pogrom antimaghiar [http://www.youtube.com/watch?v=1jJDqbeDZ3c&feature=player_embedded], dezinformările, folosite pentru a fabrica cele mai grosolane manipulări ale publicului internaţional, au proliferat. Astfel, Mihăilă Cofar, victimă a dezlănţuirii instinctelor, a fost prezentat în documentarul Bad Neibours - Vecini răi - difuzat de televiziunea Channel 4 din Marea Britanie, ca şi de televiziunea ZDF din Germania, drept student maghiar bătut bestial pentru că solicita înfiinţarea unei universităţi maghiare! Argumentul suprem a fost că nefericitul purta un pulover verde! Cele două televiziuni nu şi-au cerut scuze nici când s-a dovedit că au dezinformat publicul.
Ulterior, Peter Swain, regizorul filmului Bad Neibours - Vecini răi -, prezentat de Channel 4, a recunoscut, într-un interviu cu ziaristul Mihai Mincan, că a „distorsionat realitatea”, că filmul a fost comandat după „evenimentele din 20 martie” şi că a fost plătit de un producător originar din Ungaria, Paul Neuberg, şi a precizat că el nu i-a consultat pe reprezentanţii românilor, ci doar pe ai maghiarilor. Întrebat dacă cunoştea identitatea reală a victimei, Swain a răspuns că da, ştia, dar că faptul nu-l interesa… [http://adevarul.ro/news/eveniment/exclusiv-culisele-manipularii-conflict....
La 4 octombrie 1990, după ce identitatea lui Mihăilă Cofar fusese de mult elucidată, trei turiste românce la Paris asistau uluite la o scenă incredibilă prezentată la o emisiune dedicată dramei din 20 martie de postul de televiziune Antenne 2. Atunci când pe micul ecran a apărut secvenţa atroce a schilodirii lui Cofar, invitată a postului respectiv, Smaranda Enache, personaj de tristă amintire care contribuise din plin la agravarea crizei separării şcolilor din Târgu-Mureş, a exclamat: „Iată de ce e în stare poporul român” [„Cuvântul liber”, 4 februarie 1991]. Ulterior, ziarul din Târgu-Mureş a prezentat identitatea celor trei persoane: Elena Buşe, din Bistriţa Năsăud, Corina Ichim, fiica doamnei Buşe, şi Rodica Crăciun, din Bucureşti, cazate la Hotel Frantour, Berthier Brochant 163, Avenue de Clichy 75007, Paris…
Peste doar o săptămână, la 14 octombrie 1990, când lucrurile păreau că se liniştiseră, Suto Andras supralicitează. Revista „A het” - Săptămâna -, nr. 44, relatează că acesta, aflat la Viena, a declarat în biserica evanghelică de pe Strada Linden: „Mă adresez dumneavoastră între două pogromuri, pentru că la Târgu-Mureş se prefigurează deja cel de-al doilea” (sic!). Este lansată ideea „endemizării” pogromului, o variantă „îmbunătăţită” a diversiunii iniţiale.
(va urma)

Categorie: