Martie 1990: „Pogromul de la Târgu-Mureş”, o etapă a războaielor psihologice şi de imagine duse împotriva României (IX)

Motto: E important să ştim ceea ce s-a întâmplat, dar şi mai important este să ştim de ce şi cum s-a întâmplat…

A fost conflictul interetnic de la Târgu-Mureş provocat de «odioasa Securitate»?
Semnificativă este şi „cariera internaţională” a dezinformării „pogromul de la Târgu-Mureş”. Dincolo de dobândirea de capital politic de politicienii de la Budapesta, dezinformarea urmărea despuierea României de simpatia de care nici nu apucase să se bucure bine după decembrie 1989.
Apoi, odată amorsată, pe la începutul anului 1991, dezinformarea a fost transformată în intoxicare de Entz Geza, ministrul Oficiului Maghiarilor de peste Graniţe, care a transformat „pogromul endemic” în „bomba etnică cu explozie întârziată” care e pe cale să se declanşeze în România.
Agentul de influenţă pentru punerea în operă a intoxicării a devenit acelaşi episcop Tokes. Aflat în Statele Unite, în primăvara anului 1992, acesta a lansat, în cotidianul „The Washington Times”, într-un articol (apărut pe patru coloane!) cu titlul „Ethnic Cleansing in Transylvania”, enormitatea că „În România are loc o purificare etnică, la fel ca şi în Bosnia-Herţegovina, doar că mijloacele folosite sunt mai subtile”! După aceea, folosind filiera bisericii calvine, dezinformarea a fost propagată de Tokes Laszlo în Olanda…
În acest context, al filierelor de transmisie a manipulărilor, este foarte interesant de reamintit că studenţii maghiari, care în martie 1990 făceau grevă pe treptele Universităţii de Medicină şi Farmacie, erau intervievaţi, fotografiaţi şi filmaţi de reporteri olandezi care vorbeau ungureşte. Azi, explicaţia e simplă: aceştia erau foarte probabil urmaşii revoluţionarilor unguri care se refugiaseră în Olanda în 1956. Pe acelaşi tip de filieră religioasă şi de acţiune politică se situează, în zilele noastre, blocarea aderării României la spaţiul Schengen.
S-au lansat şi alte speculaţii pe diferite paliere, privind evenimentele sângeroase de factură interetnică de la 20 martie 1990. Astfel, fostul nomenclaturist comunist Suto Andras, reciclat în „cărturar al maghiarimii” şi devenit evident agent de influenţă în presa occidentală, lansează la 19 martie 1994, la Duna TV, o variantă… îmbunătăţită şi adăugită: „… Puterea provizorie a instrumentat pogromul antimaghiar din 20 martie 1990. După care, făcându-ne pe noi responsabili de cele întâmplate, a folosit evenimentele tragice de la Târgu-Mureş ca pretext pentru înfiinţarea SRI”. O alegaţie absurdă având în vedere că România nu avea nevoie de pretexte ca să înfiinţeze un serviciu de informaţii generale, prerogativă care, oricum, face parte din dreptul inalienabil al unui stat suveran!
De altfel, este de notorietate că la acea dată Securitatea era desfiinţată, conducerea ei arestată, iar membri ei închişi prin cazărmile armatei. Oricum, se poate presupune că un serviciu de informaţii, care în decembrie 1989 şi-a încuiat armele în fişete ca să nu poată fi acuzat că a reprimat revoluţia, nu era atât de stupid încât să pună la cale o ciocnire interetnică cu consecinţe imprevizibile pentru viitorul Ţării doar pentru a demonstra că România are nevoie de un serviciu de informaţii!
Peste un deceniu, dezinformarea lansată de Suto Andras va fi preluată şi „dezvoltată” de Gabriel Andreescu, activist APADOR CH, în prelegerea ţinută la sediul fundaţiei Bernady din Târgu-Mureş, în martie 2005, şi publicată ulterior în ziarul „Ziua”.
Inspirat de elucubraţiile lui Andreescu, Kincses Elod, personaj controversat al evenimentelor dramatice din martie 1990, refugiat o perioadă la Budapesta, va susţine şi el că la Târgu-Mureş ar fi avut loc o „diversiune cu mai multe scopuri”: înainte de toate, legitimizarea înfiinţării SRI şi stoparea investiţiilor străine spre Ardeal! La rândul său, senatorul UDMR Frunda Gyorgy va relua şi el enormitatea că ceea ce s-a întâmplat la Târgu-Mureş ar fi opera Securităţii, care „era conştientă că pierde teren şi că influenţa ei se diminuează tot mai mult” (?!).
Într-un raport prezentat, în februarie 2003, de istoricul Larry L. Watts pentru Centrul de la Geneva pentru Controlul Democratic asupra Forţelor Armate (DCAF), se arătă că: „Posibilitatea izbucnirii unui conflict etnic mai larg care ar fi putut duce la dezintegrarea naţională a fost mai degrabă puternic resimţită decât înţeleasă complet la Bucureşti, în mod deosebit dat fiind degenerarea paralela a relaţiilor sârbo-croate în Republica Federală Socialistă Iugoslavia, care nu dusese încă la dezmembrarea Ţării. Incidentul de la Târgu-Mureş, care a etichetat România drept un butoi de pulbere în prima jumătate a anilor '90, a subliniat necesitatea urgentă a unui serviciu de securitate internă care să avertizeze din timp şi să permită întocmirea unor planuri pentru situaţii neprevăzute (s.n.)”.
Într-o carte recent lansată, gen. bg. Vasile Mălureanu arată că înfiinţarea unui serviciu naţional cu competenţă generală era decisă cu mult înainte de martie 1990 şi accentuează faptul că ceea ce s-a întâmplat la Târgu-Mureş a fost cauzat de lipsa, timp de trei luni „fapt foarte grav, unic în istoria modernă”, a unei „centuri de siguranţă” informativă.
Împrumutând elemente structurale şi organizatorice de la modelele de servicii de informaţii americane, canadiene şi europene, Decretul nr. 181 din 26 martie 1990 privind înfiinţarea SRI a reflectat şi preocuparea pentru instabilitatea internă [Vasile Mălureanu, Apărarea ordinii constituţionale: perspectiva unui ofiţer de informaţii, Editura PACO 2016. pp. 293-302].
Este evident că „evenimentele de la 20 martie de la Târgu-Mureş” au precipitat reînfiinţarea unui serviciu naţional de informaţii, aşa cum este evident că, bazându-se pe paralogismul „Post hoc, propter ergo hoc” - după, deci din acea cauză -, au fost numeroşi „logomahi” care au profitat pentru a promova o nouă dezinformare mascată sub forma unui fals silogism: odioasa Securitate a provocat conflictul interetnic de la Târgu-Mureş pentru a forţa înfiinţarea SRI, deci SRI este urmaşul odioasei Securităţi…
(va urma)

Categorie: