MEMORANDUM TRANSILVAN PENTRU URMĂTORUL CENTENAR, AL URMAŞILOR ROMÂNILOR „TOLERAŢI”, CĂTRE „LUPTĂTORII CU ARMA LEGII”

Prezentul proiect de acţiune post-Centenar, pentru o Românie unită, demnă, prosperă, a fost lansat în anul 2018 la Albac, judeţul Alba, în cadrul ediţiilor XI şi XII ale Festivalului cultural-patriotic „Ţara Crăişorului” (www.taraiancului.ro), când s-au celebrat:
- 100 de ani de la Marea Unire a românilor, urmare a celei de a treia Revoluţii române transilvane (1784, 1848, 1918) şi a Marii Adunări de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918;
- 419 ani de la intrarea lui Mihai Vodă Viteazul în Cetatea Alba-Iulia, făuritor la 1600 a Unirii românilor într-o singură Ţară;
- 580 de ani de la aprobarea, în anul 1438, a convenţiei rasiste „Unio Trium Nationum”, încheiată între asupritori unguri, saşi şi secui, declanşatoare oficială a înrobirii românilor ardeleni, declaraţi „toleraţi” în propria Ţară de către „barbarii de tirani”;
- 2100 de ani de la urcarea pe tronul Daciei a marelui rege Burebista, făuritorul primei Mari Uniri a daco-românilor.

Motto:
1) „Unicul dor al vieţii mele fiind ca să-mi văd Naţiunea mea fericită (…) tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunei mele.”
(Avram Iancu, „Ultima mea voinţă” - Câmpeni, 20 decembrie 1850)

2) „Un veac de Românie n-a şters Mileniul de robie!”
(O vorbă populară din Ardeal)

Sentimentul de unire a tuturor daco-românilor din spaţiul geto-dacic a existat, există şi persistă de milenii: a fost prezent şi în inimile înaintaşilor de pe vremea lui Burebista, a lui Decebal, a domnitorilor Ştefan, Mircea, Mihai, a marilor eroi Horea, Avram Iancu şi a corifeilor Marii Uniri de acum un veac; există şi azi, cu putere, în inimile milioanelor şi milioanelor de oameni care vorbesc şi simt româneşte, înăuntrul şi în afara graniţelor României.
În ceea ce priveşte Transilvania, cei 100 de ani de Unire cu România nu puteau şterge urmările celor 1000 de ani de robie a românilor de sub domnia grofilor, caracterizată printr-un regim despotic, rasist, de spoliere şi exterminare a românilor, majoritari ca număr dar minoritari („toleraţi”) în drepturi, robie oficializată şi ridicată la rang de politică de stat prin convenţii rasiste precum Unio Trium Nationum. Au rămas multe răni şi cicatrici, probleme nerezolvate, încurcate, nedesluşite, voit sau nu, dacă ne-am gândi în mare, doar la cedarea cu uşurinţă, după niciun sfert de secol de la Marea Unire, a Ardealului de Nord, iar după 1989, dacă ne-am gândi doar la Roşia Montană, la minerit şi retrocedările controversate. Bucuria generală, legitimă a Centenarului Marii Uniri, a fost, însă, şi ea otrăvită cu declaraţii şi atitudini autonomiste, revanşarde, provocatoare, din interior şi din afară. Să nu uităm nicio clipă de duşmanii de ieri şi de azi ai daco-românilor, din interiorul sau din afara Ţării, care prin trădări, conspiraţii, uneltiri şi jocuri politice, corelate şi cu lipsa noastră de vigilenţă şi atitudine, au cauzat tragedii care ne-au zguduit istoria şi viaţa; e destul să ne gândim la Burebista, Decebal, Viteazul Mihai, Alexandru Ioan Cuza. De aceea avem datoria noi, dar mai ales parlamentarii şi guvernanţii noştri, să ţinem seama de unele semnale şi atenţionări, de ieri şi de azi, formulate fie colectiv, fie individual, care ne îndeamnă la o stare de veghe, de vigilenţă şi de atitudine. Vom consemna părerile a doi mari fii ai României, şi anume:
- savantul şi inventatorul român Traian Vuia, partizan şi protagonist al unei uniri condiţionate, care, într-o scrisoare adresată, în anul 1922, prietenului său prefect de Lugoj, spunea: „Unirei trebuia să-i precedeze un pact bilateral între guvernul român şi mandatarii poporului nostru întrunit la Alba-Iulia şi ratificat apoi printr-o Constituantă… Unirea n-a fost decât o anexare deghizată!”.
- poetul Adrian Păunescu, care, în 1992, îndemna: „Iubit Ardeal, fii pregătit de luptă / Dacă voieşti să supravieţuieşti, / Că lancea ne e ruptă şi coruptă / De marii trădători din Bucureşti”… Dacă au avut sau nu dreptate, dacă Unirea a fost o „înfrăţire” sau doar o „alipire”, dacă am fost sau nu trădaţi chiar de fraţii noştri (din care unii, chiar ardeleni fiind, luau decizii trădătoare în forurile din Capitală), istoria şi faptele o vor stabili. Nouă ne revine datoria, ca demnitatea şi drepturile noastre legitime de ardeleni români să le promovăm… Speranţa spre mai bine ne-o redă inegalabilul Avram Iancu, care, după genocidul antiromânesc din anii 1848-1849, care a cauzat moartea a 40.000 de români şi nenumărate silnicii şi dezastre provocate de cotropitorii şi tiranii unguri, avea generozitatea de a-şi dona averea Naţiunii sale şi avea puterea, pe un ton iertător şi blând, să declare testamentar în ultima sa voinţă (1850): „… tare crezând că luptătorii cu arma legii vor scoate drepturile Naţiunii mele”. Se pune întrebarea: avem noi astăzi astfel de luptători cu arma legii în sfera politică şi instituţională, parlamentară şi guvernamentală? Ştiu ei care sunt azi drepturile Naţiunii Române în general şi a celei transilvane în special şi luptă ei eficient pentru rezolvarea lor?
Încă mai sperăm, şi de aceea adresăm tuturor „luptătorilor cu arma legii” de astăzi şi de mâine, din România, de la toate nivelele, îndrituiţi, pe banii contribuabililor, să reprezinte românii şi interesele lor legitime, de la consilieri locali la preşedintele Ţării, de la instituţii locale la cele centrale, guvernamentale şi parlamentare, să analizeze, să ia în dezbatere şi rezolvare propunerile de mai jos, izvorâte din zbuciumul de astăzi al românilor ardeleni, urmaşi ai foştilor „toleraţi”, şi cuprinse în prezentul Memorandum:
1. Împlinirea hotărârii plebiscitare de la 1 Decembrie 1918 din Alba-Iulia („Rezoluţiunea Adunării Naţionale” pct. III. 1 şi pct. III. 5), care nu a funcţionat în totalitate pentru românii ardeleni nici până în prezent: „Fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea Ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc”. … „Poporul” românilor ardeleni, minoritar în drepturi timp de 1000 de ani şi „tolerat” oficial 480 de ani, trebuie să se regăsească în toate instituţiile Ţării, în toate „corpurile legiuitoare şi de guvernarea Ţării”, în raportul de 4 la 1 faţă de maghiari, atât cât este raportul numeric români faţă de maghiari în Transilvania sau în raportul 1/ 1 români-moţi faţă de români-maghiari.
2. „Eroii Naţiunii Române şi ai Neamului daco-românesc multimilenar” să aibă statut, respect, cinstire şi acţiuni alocate din partea Guvernului României şi a Oficiului Naţional „Cultul Eroilor”, la fel cum au „eroii patriei”. În acest scop, spre exemplu, se consideră necesar ca în H.G. 635 din 29.04.2004 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE) aflat în subordinea Guvernului României, precum şi în alte legi şi normative specifice, să fie modificată corespunzător sintagma „eroii patriei” după cum urmează: la art. 3, textul „În îndeplinirea scopului său, Oficiul îşi desfăşoară activitatea pe baza următoarelor principii: a) cinstirea eroilor patriei (...) se va înlocui cu „În îndeplinirea scopului său, Oficiul îşi desfăşoară activitatea pe baza următoarelor principii: a) cinstirea eroilor patriei, ai Naţiunii Române şi ai Neamului daco-românesc multimilenar”; la fel şi la art. 33 în textul „Lucrările de restaurare se execută în scopul eternizării memoriei celor căzuţi pentru patrie şi au în vedere respectarea, pe cât posibil, a formei şi amenajărilor iniţiale ale mormântului sau operei comemorative de război...”, sintagma „căzuţi pentru patrie” de înlocuit corespunzător. De asemenea, mormintele şi locurile de supliciu ale românilor căzuţi în Revoluţiile transilvane de la 1784-1785, 1848-1849, 1918-1919, precum şi în Revoluţia din 1989, să fie considerate morminte de război sau de onoare, după caz. Dacă nu se operează modificările semnalate, marii eroi ai Neamului şi Naţiei Române dinainte de constituirea / recunoaşterea oficială a României „mici” (24.01.1859 / 11.12.1861), respectiv a României Mari (01.12.1918 / 28.10.1920), precum Burebista, Decebal, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Iancu de Hunedoara, Horea, Cloşca, Crişan şi atâţia alţii, în mod oficial, nu ar mai fi consideraţi ca eroi, iar numele, cinstirea lor, mormintele sau monumentele lor nu s-ar putea bucura de cinstire, îngrijire, fonduri.
3. Promovarea unui adevărat CULT al EROILOR: al eroilor Neamului nostru daco-românesc multimilenar, al eroilor Naţiunii Române şi eroilor Patriei noastre România, la toate nivelele Statului Român de la Preşedinte până la copilul de grădiniţă, de la un simplu cetăţean până la orice instituţie, şcoală, organizaţii politice sau nonguvernamentale. În acest scop considerăm necesar:
3.1. Statul Român trebuie să acrediteze una sau mai multe din instituţiile sale (inclusiv Guvernul şi Academia Română) pentru a se implica şi ocupa de cunoaşterea, recunoaşterea, cinstirea şi punerea în valoare a Eroilor Naţiunii şi ai Neamului daco-românesc. Înfiinţarea unei secţii pentru „Eroii Neamului” în cadrul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE) ar fi benefică;
3.2. Eroii, martirii şi luptătorii pentru un Ardeal daco-românesc liber şi fericit să fie scoşi din uitare şi să fie puşi în locul care li se cuvine. Numai între 1848-1849 au fost omorâţi peste 40.000 de români; unde se pomeneşte numele lor? unde îşi au Mausoleul?;
3.3. Să apară în Monitorul Oficial liste nominale oficiale cu eroii şi martirii ucişi în revoluţiile conduse de Horia 1784-1785 şi respectiv, Avram Iancu, 1848-1849, în număr de peste 40.000, similar cu listele publicate pentru martirii şi revoluţionarii din 1989. În Monitorul Oficial nu apar ca şi eroi naţionali nici măcar prefecţii şi tribunii lui Avram Iancu, iar Avram Iancu abia în 2017 a fost declarat ca şi Erou Naţional, după îndelungi tergiversări, deşi în conştiinţa ardelenilor români era declarat Erou al Naţiunii Române încă de la 1848 încoace;
3.4. Să fie gravate numele eroilor şi martirilor români din confruntările pentru apărarea, eliberarea sau dezrobirea Ardealului pe zidul exterior reabilitat al Pantheonului Naţional de la Ţebea, care va deveni astfel „îmbrăcat” cu plăci de granit scrise cu nume de eroi şi martiri (vezi Certificatul de urbanism eliberat prin grija Asociaţia noastre în anul 2005 de Primăria Baia de Criş);
3.5. Să fie construit un Mausoleu la Ţebea pentru eroii din toate timpurile care au luptat pentru libertatea şi fericirea Neamului daco-românesc, nu departe de actualul Pantheon, prin implicarea financiară şi efectivă a Guvernului, Bisericii şi Armatei Române, unde să fie aduse, funcţie de posibilităţi, şi oseminte ale unor eroi şi martiri ai neamului (vezi detalii în numerele 3 şi 4 din revista „Ţara Iancului”), inclusiv realizarea de amenajări exterioare şi interioare adecvate;
3.6. Ridicarea unor monumente / plăci pentru evocarea de evenimente importante istorice şi cinstirea unor eroi, martiri, luptători, personalităţi româneşti (vezi şi pct. 3.7. de mai jos) trebuie să stea permanent în atenţia instituţiilor locale, judeţene şi centrale. Spre exemplu, în municipiul Deva, capitala judeţului Hunedoara, implicat activ în toate cele trei Revoluţii transilvane, lipsesc monumente spre cinstea unor mari eroi şi personalităţi ai Neamului pe care i-a dat acest judeţ: Burebista, Iancu de Hunedoara, Aurel Vlaicu, Nicolae Densuşianu, Ovid Densuşianu ş.a.; lipseşte un monument pe măsură în memoria unui mare carnagiu petrecut la 8 noiembrie 1784 la asaltul asupra Cetăţii Deva, când un număr de 72 de iobagi au căzut în luptă şi 86 de iobagi au fost decapitaţi; de asemenenea, un monument în cinstea lui Avram Iancu şi generalii (prefecţii) săi prezenţi la Deva, în 18 august 1849, la capitularea unei părţi a armatei cotropitoare ungureşti;
3.7. Să fie declarate prin lege sau H.G. localităţi martir acele sate, comune, oraşe care în timpul luptelor şi revoluţiilor de la 1784-1785, 1848-1849, 1918-1919 etc., prin martirajul locuitorilor săi, merită acest titlu (exemplu: dacă localitatea Ip a fost declarată prin Legea 76/95, pe bună dreptate, localitate martir datorită genocidului provocat de horthyişti în data de 13/14 septembrie 1940, cu 157 de morţi, şi localitatea Târnava de Criş, judeţul Hunedoara, unde au fost ucişi într-o singură zi circa 1.000 de români ardeleni, în data de 8 noiembrie 1848, de către ungurii invadatori, ar trebui declarată, ca şi multe altele, localitate-martir);
3.8. Eroii şi martirii locali, din comune şi oraşe să dobândească, prin grija primăriilor şi consiliilor locale, titlul de „Cetăţean de Onoare Postmortem” a localităţii respective (cum a procedat comuna Albac din judeţul Alba), iar străzi, amfiteatre, săli festive etc. să poarte nume ale acestora;
3.9. În unităţi şcolare, prin grija Ministerului de resort, cultul eroilor daco-români trebuie să răzbată ca un fir roşu prin programe, manuale, vizite tematice pentru cunoaşterea faptelor, vieţii, luptei şi jertfei înaintaşilor pentru libertate, glie, credinţă, drepturi şi dreptate;
3.10. În spiritul echităţii şi dreptăţii, la postul naţional de televiziune - TVR 1, emisiunea „Ora Regelui” ar trebui să se transforme în „Ora regilor, domnitorilor, eroilor şi martirilor daco-români”, pentru ca să poată fi cunoscute şi faptele unei pleiade de regi şi domnitori cu merite extraordinare pentru soarta Ţării, a Poporului daco-român şi chiar a Europei, ca Burebista, Decebal, Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Constantin Brâncoveanu, Mihai Viteazul, Vlad Ţepeş ş.a., precum şi a unor eroi şi martiri ca Horea, Tudor Vladimirescu, Avram Iancu şi alţii.
4. Să fie condamnate şi înfierate prin declaraţii, hotărâri, legi, crimele imprescriptibile contra umanităţii, genocidul, rasismul, atrocităţile, jafurile, distrugerile practicate împotriva românilor ardeleni de către tirania ungurească în decursul veacurilor (inclusiv documentele şi legile permisive, ca „Unio Trium Nationum”), culminând cu: cele din războiul nedrept al Ungariei condus de Kossuth pentru cucerirea Ardealului de la 1848-1849; cu cele din războiul din 1916-1919 (inclusiv în perioada guvernării ungare comuniste asupra Ardealului din anul 1919); cât şi cu cele din perioada ocupaţiei vremelnice a Ardealului de Nord între anii 1940-1945), şi să fie prezentate în faţa opiniei publice şi justiţiei naţionale, europene şi internaţionale, obligând Ungaria la scuze şi compensaţii pentru aceste atrocităţi.
5. Înfiinţarea la posturile naţionale de televiziune a unor emisiuni aparţinând grupurilor entice româneşti din Ardeal. Ca de exemplu o emisiune intitulată „Glasul Moţilor”, având o anumită zi şi oră de difuzare, iar organizarea şi numărul de minute de emisie asemănător cu cel al Emisiunii în limba maghiară, pentru că şi numărul moţilor-români este cam acelaşi cu cel al maghiarilor-români, iar maghiarii au fost declaraţi minoritari abia de la 1918, pe când moţii de la 1437 („toleraţi”). De asemenea, în scopul unei armonizări a grupurilor etnice din România, emisiunea „Convieţuiri” ar trebui extinsă ca durată şi complexitate, pentru a putea să fie prezentate nediscriminatoriu nu numai doar cele vreo 20 de grupuri etnice „neromâneşti”, ci şi celelalte vreo 80 de grupuri etnice româneşti, vezi www.romanianmuseum.com, în care se regăsesc şi moţii, pădurenii, oşenii, bănăţenii, oltenii, moldovenii etc., toţi „trăind împreună” = convieţuind.
6. Să fie restituite sau acordate compensaţii pentru minele şi şteampurile naţionalizate de către stat, în 11 iunie 1948, urmaşilor vechilor proprietari sau comunităţilor (localităţilor) de care aparţineau, care ar crea locuri de muncă şi bunăstare localnicilor. Spre exemplu, cele 300 de şteampuri naţionalizate de pe Valea Roşiei Montane valorau peste 1.200 kg de aur.
7. Elaborarea, în virtutea art. 47 (1) din Constituţia României, a unui Program de lungă durată pentru dezvoltarea şi emanciparea Ardealului în general şi a Munţilor Apuseni în special, asumat prin Lege şi de toate forţele politice, asigurându-se fonduri aferente prin care să fie realizate măsuri privind:
7.1. În conformitate cu art. 135.2. a. (d) din Constituţie să fie repus în funcţie şi dezvoltat mineritul în Ţară, pentru valorificarea tuturor bogăţiilor naturale (aur, argint, cupru, sulf, zinc, fier, molibden, uraniu, caolin, calcită, cuarţ etc.) pe baza unui proiect şi program complex desfăşurat pe perioade scurte, medii şi lungi, dar fără desfiinţări de localităţi şi strămutări de populaţie, adoptat în consens de către toate forţele politice, sociale, economice cu implicarea financiară şi managerială a Statului Român. (Prin anii ’80 au fost elaborate de specialiştii români proiecte pentru dublarea producţiei de aur a României; cine valorifică astăzi aceste proiecte?);
7.2. Acordarea de facilităţi localnicilor din Ardeal şi nu numai, pentru revigorarea ocupaţiilor de obţinere a aurului prin meserii şi mijloace tradiţionale meşteşugăreşti.
Exemple:
a) repunerea în aplicare, în formă adaptată, a vechiului Decret nr. 46/1980 privind extragerea şi valorificarea aurului din nisipurile aluvionare, decret abrogat nejustificat prin Legea 7/1998;
b) redobândirea de către localnici de a avea mine de aur. Să nu-l uităm pe minerul Mihăilă Gritta din Roşia Montană, care a construit în secolul XIX, din aurul minei sale, în 7 localităţi, 7 biserici şi 7 şcoli!;
7.3. Desfiinţarea sau reducerea drastică a taxelor şi impozitelor pentru cetăţenii şi microîntreprinderile din comunele Munţilor Apuseni în scopul evitării depopulării acestora;
7.4. Dezvoltarea infrastructurii de drumuri şi căi ferate inclusiv prin repunerea în funcţiune a liniilor ferate Brad-Deva şi Abrud-Turda, şi modernizarea reţelelor de drumuri;
7.5. Adaptarea ramurilor economice şi a sistemului de învăţământ la specificul Munţilor Apuseni, în domenii ca: obţinerea şi prelucrarea aurului tradiţional (inclusiv înfiinţarea de „muzee vii” de la obţinerea aurului cu şaitrocul sau exploatare subterană pe filon până la bijuterii); silvicultură; agricultura de munte; creşterea vitelor; turism; cultivarea inului şi cânepii; dezvoltarea industriei textile tradiţionale din produse vegetale şi animale (incusiv „muzee vii”) cu sprijinirea masivă de către stat a unor astfel de activităţi;
7.6. Fiecare ciclu de învăţământ - gimnazial, liceal, universitar - ar trebui dimensionat ca pe lângă cunoştinţele teoretice să „producă” meseriaşi pentru toate sectoarele economice;
7.7. Instituirea unui patriotism sănătos în toate sectoarele de activitate (cultural, educativ, economic etc.): „Consider că avem şi noi nevoie, la fel ca şi alte ţări, de o politică bazată pe patriotism economic. În actualele condiţii, cred că patriotismul economic în România nu ar însemna nimic mai mult decât a fi realist şi sincer cu propriul popor” (prof. univ. dr. Mircea Coşea);
8. Crearea unor institute şi instituţii pentru păstrarea identităţii românilor din Ardeal similare cu unele existente deja în România, a căror sediu să fie în Ardeal sau cu filiale în localităţi-martir şi istorice de pe văile Arieşului şi Crişului, cum ar fi de exemplu:
8.1. Înfiinţarea unui Institut al celor trei Revoluţii Române transilvane de la 1784-1785, 1848-1849 şi 1918-1919 (peste 40.000 de morţi), după modelul actualului Institut (IRRD) al Revoluţiei Române din 1989 (1.104 morţi), care are 25 de posturi bugetate;
8.2. Crearea în cadrul Guvernului României al unui Secretariat pentru problemele revoluţionarilor, voluntarilor, luptătorilor şi eroilor români transilvăneni, din Revoluţiile de la 1784-1785, 1848-49, 1918-1919, pentru memoria lor şi problemele urmaşilor acestora, având ca model actualul Secretariat de Stat pentru problemele revoluţionarilor din 1989 (34 de posturi bugetate);
8.3. Înfiinţarea unui Institut de Investigare a crimelor şi samavolniciilor contra românilor „toleraţi” în perioadele 1437-1918 şi 1940-1945, investigând genocidul în masă, crimele împotriva umanităţii, nedreptăţile, deportările, confiscările de avere săvârşite contra românilor din Transilvania în aceste perioade, având ca model Institutul (IICMR) de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (care are acum 35 de posturi bugetate);
8.4. Extinderea atribuţiilor actualului Institut pentru Studierea Problemelor Minorităţilor (ISPMN) cu sediul în Cluj-Napoca, aflat în subordinea Secretariatului General al României (cu un număr actual de 36 de salariaţi), astfel încât să fie studiate pe lângă problemele unor grupuri etnice care au un statut de „minorităţi” numai de un veac şi problemele grupurilor entice de români „tolerate” pe teritoriul actual al României de 1.000 de ani şi oficial de 5 veacuri (deci inclusiv românii din Ardeal „toleraţi” între anii 1437-1918 şi 1940-1945), înfiinţând în acest sens şi o filială la Câmpeni, capitală revoluţionară a lui Avram Iancu şi a românilor „toleraţi”.
9. Stoparea şi reconsiderarea tuturor retrocedărilor de averi şi imobile din Ardeal şi Munţii Apuseni, până când nu se realizează următoarele deziderate:
9.1. Aplicarea hotărârii plebiscitare de la 1 Decembrie 1918 din Alba-Iulia („Rezoluţiunea Adunării Naţionale” pct. III. 5), care nu este împlinită nici azi pentru mulţi români ardeleni: „Reforma agrară radicală: (…) i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi familia lui”;
9.2. În contul celor 4 zile pe săptămână prestate gratuit de iobagii români ardeleni în perioada genocidului rasist anti-românesc (1437-1918), care ar valora astăzi în jur de 2.000 de miliarde de euro, să fie trecute şi întabulate în proprietatea localităţilor respective sau a Statului Român (ori compensate în bani) cote de ½ parte din toate proprietăţile restituite sau restituibile urmaşilor grofilor şi nobililor unguri, austrieci sau nemţi care au beneficiat de acele prestaţii. Până atunci să fie stopate toate retrocedările de terenuri, pământ, păduri, imobile;
9.3. Să fie considerate ilegale restituirile de proprietăţi din Ardeal operate deja în favoarea urmaşilor grofilor şi nobililor şi a bisericilor neortodoxe, şi considerate ca fiind date în folosinţă, nu în proprietate, până când Ungaria nu îşi îndeplineşte obligaţia de a restitui arhivele cu documentele originale ale cărţilor funciare ale proprietăţilor din Ardeal, obligaţie care îi revenea după 1918, fără de care orice retrocedare este îndoielnică. Retrocedările din ultimii ani sunt „un tablou de coşmar al Transilvaniei abandonate de guralivii ei politicieni de la Bucureşti” (Ion Longin Popescu, „Formula AS”, nr. 1078). „Transilvania avea, până la Marea Unire din 1918, statut de provincie feudală aparţinând Ungariei. Deci, erau în jur de 200 de familii de magnaţi, grofi, conţi care deţineau 80 la sută din proprietăţile Transilvanei, pentru faptul că restul populaţiei nu avea dreptul să le deţină. (…) Aceste proprietăţi au fost preluate de către Statul Român în urma unui contencios purtat la organismele internaţionale de atunci: Liga Naţiunilor, Conferinţa Ministrilor de Externe.” … „România a plătit 3,2 tone de aur în franci şi coroane, pentru acele terenuri şi proprietăţi.” … „Un sat întreg din Arad - Nadăş, a fost retrocedat şi 1.200 de oameni ar putea fi obligaţi să-şi părăsească locuinţele” (prof. univ. dr. av. Ioan Sabău Pop - ediţia de duminică, 13 octombrie 2013, a emisiunii „Secvenţial” de la Antena 3);
9.4. Retrocedarea moştenirii marelui mecena Emanoil Gojdu, care, la 4 noiembrie 1869, dona testamentar „acelei părţi a Naţiunii Române din Ungaria şi Transilvania care ţin de legea răsăritean-ortodoxă” (deci nu Statului Român) o avere impresionantă, echivalentă astăzi cu peste 7 miliarde de euro;
9.5. Restituirea datoriei Germaniei către România în valoare azi de peste 18 miliarde de euro, rămasă neachitată dinainte de anul 1944.
10. Înlăturarea unor prevederi care sunt ambigui, nelegale, neconstituţionale şi care sunt discriminatorii în multe cazuri pentru grupul etnic al românilor ardeleni, încălcând atât reguli elementare de bună-convieţuire, cât şi art. 6 (2) din Constituţia României („Măsurile luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români”).
Enumerăm dintre acestea:
10.1. Definiţia de minoritate naţională adoptată prin legile electorale trebuie schimbată („prin minoritate naţională se înţelege acea etnie care este reprezentată în Consiliul Minorităţilor Naţionale”) în sensul că însuşi rezultatul Recensământului populaţiei defineşte numele şi numărul de cetăţeni români aparţinând unor minorităţi. Dacă la cetăţenii români de etnie chineză (peste 2.000 ca număr după recensământ) s-ar aplica definiţia de mai sus, ar rezulta că nu ar face parte din populaţia Ţării ca minoritate pentru că nu sunt cuprinşi în Consiliul Minorităţilor, ceea ce este contrazis de realitate;
10.2. Redefinirea şi reorganizarea Consiliului Minorităţilor Naţionale, definit prin H.G. 589/2001, ca fiind „organ consultativ al Guvernului, fără personalitate juridică, în coordonarea Ministerului Informaţiilor Publice”. Se impune, în actualele condiţii, trecerea sa în subordinea Parlamentului României, cu o nouă denumire, şi anume „Consiliul Minorităţior Naţionale şi Grupurilor etnice reprezentate în Parlamentul României”, unde, pe bază de principii prestabilite şi documentaţie elaborată şi aprobată aprioric, ar urma să fie stabilită componenţa acestui Consiliu din care ar urma să facă parte, pe lângă minorităţile naţionale actuale, şi grupurile etnice distincte ale românilor ardeleni care au fost minoritare în drepturi un mileniu întreg, nu 100 de ani. În decizia Parlamenului ar trebui să se ţină seama atât de experienţa altor ţări (vezi definiţia minorităţii în Polonia şi Slovacia), cât şi de aplicarea reciprocităţii între state, în virtutea căruia să se asigure şi românilor din alte state drepturi similare cu ale minorităţilor din România;
10.3. „Discriminarea” pozitivă existentă azi în legile electorale pentru 18 minorităţi, după peste 25 de ani de alegeri libere, considerăm că nu mai este necesară, este anticonstituţională şi chiar nocivă pentru climatul de armonie şi egalitate necesar în Ţară, şi ar trebui să dispară. În caz contrar, ar trebui acordate aceleaşi drepturi şi grupurilor etnice ale românilor ardeleni care au avut parte 1.000 de ani de un tratament inuman de etnie „tolerată”, de „sclavi în vechiul nost-pământ”, din partea celor pe care Imnul Ţării îi denumeşte „barbarii de tirani”;
10.4. Indiferent de modul de soluţionare a problematicii propuse, având în vedere ponderea de 70,6% români şi 17,9% maghiari în Transilvania, precum şi hotărârea de la Alba-Iulia menţionată la pct. 1 de mai sus, „ în corpurile legiuitoare şi la guvernarea Ţării” şi în instituţiile Statului Român, raportul român-ardelean / român-maghiar ar trebui să fie de 4 la 1;
10.5. Elaborarea de către instituţiile statului abilitate şi introducerea lor în spaţiul public, educational, instituţional, naţional şi european a unor definiţii actualizate, corecte, pentru noţiuni legislative şi evenimente istorice ţinând seama de realităţi, legi şi dreptate.
Exemple:
a) Revenirea la denumirile româneşti din cele ungurizate forţat, înainte de 1918, pentru nume de persoane, denumiri de râuri, localităţi etc.. Denumirea localităţilor în limba minorităţilor să nu fie confundată cu denumirea dată acestor localităţi de alte state (imperiul austriac sau austro-ungar). Exemplu: Cluj-Napoca, denumire pe teritoriul Statului Român, va fi în limba maghiară Kluzs-Napoka, nu Kolozsvar, care era denumirea dată de statul austro-ungar pe teritoriul său. Pentru eliminarea confuziilor se impune publicarea în Monitorul Oficial a denumirilor de localităţi, râuri, forme de relief etc. în limbile română şi, de la caz la caz, în limbi de circulaţie international, cât şi a minorităţilor spre a nu se confunda cu denumirile date în vremuri apuse de alte state, inclusiv de imperiul austro-ungar.
b) Revoluţia maghiară de la 1848 a izbucnit şi s-a desfăşurat, ca orice revoluţie, pe teritoriul ţării ei, Ungaria, începând cu 15 martie. Ungaria s-a desprins atunci de imperiul habsurgic, s-a constituit ca stat independent cu armată şi guvern propriu. Când trupele sale au trecut graniţa în Principatul autonom al Transilvaniei, neţinând seama de dorinţa plebiscitară a românilor şi saşilor exprimată în cele trei adunări de la Blaj, denumirea de „revolutionari” şi „armată revoluţionară ungară” ia sfârşit. Noul stat Ungaria a declanşat în 1848 un război de cucerire şi cotropire al Ardealului, iar revoluţionarii săi, denumiţi aşa cât timp erau pe teritoriul ungar, au devenit cotropitori şi criminali ai ardelenilor.
11. Reorganizări, adaptări, modificări
11.1. Reorganizarea administrativă a Zonei Apusenilor, după modelul Covasna-Harghita, în două judeţe, unul pe Crişuri (Zarand), cu capitala la Brad, şi altul pe Arieş, având capitala la Câmpeni. Aceasta ar avea un rol benefic pentru aceste zone neglijate de veacuri, deşi de aici au plecat spre Viena şi Budapesta, înainte de unire, aur şi bunuri în valoare de 857.000 kg echivalent aur (G. Smeu, pag. 35);
11.2. Aşa cum Horea, Cloşca, Crişan şi tribunii lui Avram Iancu au acţionat împreună, niciodată judeţele Alba şi Hunedoara nu au fost despărţite în cursul istoriei. Şi acum au instituţii comune: Curtea de Apel Alba şi Mitropolia Ardealului din Sibiu. Pe de altă parte, judeţul Hunedoara niciodată nu a făcut parte din Banat. Ar fi, deci, firesc ca judeţele Hunedoara şi Alba să facă parte din aceeaşi macroregiune administrativă, nu unul (Hunedoara) în Regiunea Vest şi altul (Alba) în Centru;
11.3. Acum, când s-au împlinit 100 de ani de la Marea Unire a provinciilor româneşti formând mult visata Românie Mare, este timpul să ne gândim la marii unificatori ai Neamului daco-românesc, Burebista şi Decebal, care îşi aveau capitala Regatului lor imens la Sarmizegetusa Regia, apoi la Viteazul Mihai cu tronul său regesc unificator în apropierea Sarmizegetusei, la Alba-Iulia; apoi, să ne gândim la vorbele rostite acum aproape 140 de ani de genialul Eminescu: „În România totul trebuie dacizat”, şi să ne permitem a emite două umile ipoteze: „România să o redenumim DacoRomania”, iar „Capitala DacoRomâniei (măcar parlamentară) să fie la Alba-Iulia”. Ar fi benefic pentru Ţară şi Naţiune? Istoria va decide!;
11.4. Privind recensământul populaţiei sunt necesare adaptări. Niciodată un oltean nu va spune că e moldovean şi viceversa, dar amândoi vor spune că sunt români. Credem că la viitorul recensământ trebuie introduse la capitolul etnie diviziunile român-muntean, român-moldovean, român-ardelean etc., precum şi subdiviziunile român-ardelean-moţ, român-ardelean-pădurean, român-dobrogean-lipovean, român-oltean-vâlcean etc.. Aceste grupuri etnice există în fapt de mii de ani. Trebuie să existe şi în documente oficiale, recensăminte;
11.5. Biserica şi Armata Română trebuie să lupte şi cu „arma legii” pentru binele Naţiunii Române, în sensul de a-şi revendica şi obţine dreptul constituţional uzurpat de a avea reprezentanţi numiţi după criterii anume în Parlamentul României şi Instituţia prezidenţială, aşa cum a fost în perioada interbelică (vezi Constituţia din 1923), ca factor de decizie preventiv de evitare a unor derapaje strategice, deoarece armata şi biserica, instituţii iubite de Popor, poartă şi răspunderea pentru asigurarea suveranităţii, prosperităţii, demnităţii şi credinţei străbune, pentru fericirea Ţării, Poporului şi Neamului Românesc;
11.6. Pentru o mai mare stabilitate politică şi armonie în Ţară, se naşte întrebarea dacă pragul electoral nu ar fi benefic să fie ridicat de la 5%, la 7 % sau chiar 8 %?
12. Iubirea faţă de România, respectul faţă de Neamul daco-românesc multimilenar, de simbolurile sale şi eroii acestora, sunt sentimente care nu se pot impune nimănui, nu constituie obligaţii pentru nimeni din lumea asta mare, dar pentru toţi cetăţenii României de astăzi trebuie să fie condiţii sfinte, nenegociabile. Orice cetăţean român care nu-şi iubeşte Ţara şi Poporul din care face parte, trebuie să le părăsească, liber sau obligat, având notele de plată achitate în prealabil;
12.1. Statul Român trebuie să i-a măsuri ferme de modificare rapidă a unor prevederi legale (inclusiv jurământ de credinţă a cetăţenilor, introducerea de pedepse penale unde este cazul etc.) pentru armonizarea cu dorinţele, crezul şi jertfele Naţiunii daco-române, prin care să fie date regulamente clare şi exacte, care să nu mai permită acţiuni şi interpretări provocatoare antiromâneşti, batjocorirea Drapelului, a Stemei, a Ţării, a Poporului şi Neamului daco-românesc, a Eroilor şi Martirilor acestora;
12.2. În ceea ce privesc mult mediatizatele probleme ale autonomiei ţinutului românesc cu o mie de secui = ţinutul „secuiesc”, cât şi unirea Republicii Moldova cu România, probleme deosebit de gingaşe, credem că dincolo de puţinele păreri sincere pro şi contra, mulţi dintre cei vocali le-au abordat propagandistic, fără profesionalism, unele dorind inflamarea societăţii şi destabilizarea zonei. Statului Român, vecinilor şi aliaţilor săi, cu instituţiile, partidele politice, societatea civilă, bisericile şi conducătorii lor, le revine un rol hotărâtor, până nu e prea târziu, de a fi catalizatori şi organizatori ai unui cadru instituţional, multiprofesional, multiconfesional, multietnic, multistatal şi european de abordare fără patimă, a acestor probleme, în interesul cetăţenilor şi al unei Europe armonioase, stabile şi prospere.
ing. Ioan Paul Mărginean,
preşedinte fondator al Asociaţiei „Ţara Iancului - Iubirea Mea”, Deva