In Memoriam Părintele Ioan Tămaş Delavâlcele (5 aprilie 1952 - 7 august 2020)

A trecut la cele veşnice o mare personalitate a culturii şi spiritualităţii româneşti din Arcul Intracarpatic. Un preot-cărturar, profesor iubit de elevi, publicist iscusit, scriitor prolific şi important lider de opinie şi al societăţii civile româneşti din judeţul Covasna.
Părintele Ioan Tămaş s-a născut în 5 aprilie 1952 în satul Năneşti, comuna Bârsana, judeţul Maramureş. După absolvirea Institutului Teologic „Andrei Şaguna” din Sibiu, în anul 1975 a slujit ca preot paroh pe meleagurile natale.
În urma participării la „Cursurile de la Păltiniş” ale marelui filosof Constantin Noica, a fost suspendat din parohie, nemaiavând drept să slujească. Drept urmare, a lucrat la Casa Poporului, ca muncitor necalificat, şi apoi, o perioadă, în calitate de ghid la Mănăstirea Căldăruşani.
A fost reintegrat ca preot slujitor, la Parohia Aita Medie, din judeţul Covasna, de către vrednicul de pomenire Mitropolit al Ardealului, Înaltpreasfinţitul dr. acad. Antonie Plămădeală. Aici l-au surprins evenimentele din decembrie 1989, evenimente la care a participat activ, fiind propus pentru funcţia de viceprimar al comunei Aita-Mare.
În anul 1992, a fost transferat la Parohia Vâlcele, cu obligaţia de a preda religie la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu-Gheorghe, unde a ostenit timp de 14 ani. A slujit cu credinţă şi devotament credincioşii ortodocşi din Vâlcele, până la pensionare, în anul 2017, fiind înlocuit la amvon de iubitul său fiu Pr. Vasile Antonie Tămaş.
Pregătirea, distincţia şi bunăvoinţa proverbială a părintelui Ioan Tămaş Delavâlcele de a sluji interesele obşteşti i-au adus şi alte însărcinări cinstitoare, pe linia asociaţiilor culturale, profesionale şi civice. În decursul anilor, a fost membru al Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, al Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna” şi al altor asociaţii culturale româneşti din judeţul Covasna, consilier în cadrul Consiliului Judeţean Covasna etc., distins cu titlul de „Cetăţean de Onoare” al comunei Vâlcele şi cu alte distincţii acordate de Eparhia noastră şi de asociaţiile culturale din cadrul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş.
Bun cunoscător al istoriei locale şi al tradiţiilor culturale aflate pe cale de dispariţie, Pr. Ioan Tămaş a sprijinit înfiinţarea şi activitatea Asociaţiei Corale „Voievozii Munţilor”, condusă de Pr. Antonie Vasile Tămaş, formaţie care, prin repertoriul şi performanţele sale, se bucură de o largă apreciere la nivel local, regional şi naţional. Cunoscător, admirator şi susţinător al folclorului românesc autentic, nu de puţine ori, părintele Ioan Tămaş a încântat inimile şi sufletele ascultătorilor cu nestemate ale cântecului popular românesc, din Maramureşul natal.
Părintele Ioan Tămaş a fost un OM, cu O mare, un păstor iubit şi respectat de credincioşii săi, şi nu numai de ei. Părintele a fost un om bun, un om de omenie, a iubit viaţa, oamenii, natura. Bun cunoscător al trecutului, a privit cu realism spre viitor, din perspectiva valorilor creştine.
Potrivit misiunii sale preoţeşti, a promovat valorile moralei creştine: modestia, smerenia, cinstea, iubirea aproapelui, valori care i-au călăuzit întreaga sa viaţă, existând o concordanţă perfectă între „ce zice popa şi ce face popa”.
Părintele Ioan Tămaş Delavâlcele, un maramureşean născut în „paradisul etnic românesc” al descălecătorilor de Ţară, format la şcoala sibiană de teologie ortodoxă, s-a preocupat o viaţă întreagă de perfecţionarea pregătirii sale intelectuale, prin lecturi aprofundate ale unor opere fundamentale din domeniul teologiei, filosofiei, etnografiei, culturii, înmulţind astfel talanţii hărăziţi de Providenţă.
În perioada studenţiei, a frecventat renumitele biblioteci sibiene, a audiat concerte de muzică simfonică şi a avut o activitate culturală remarcabilă. În decursul anilor, a colaborat la publicaţii din Sibiu, Craiova, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Rupea, iar după 1990, în toate publicaţiile în limba română din judeţul Covasna şi în publicaţii din alte judeţe.
Conştient de misiunea intelectualului român de astăzi şi de situaţia specifică a românilor din judeţele Covasna şi Harghita, părintele Ioan Tămaş Delavâlcele s-a afirmat în viaţa publică locală ca o prezenţă activă, un lider de opinie consacrat şi respectat. Este autorul mai multor studii şi articole, apărute în presa locală şi al unor volume de meditaţii teologice, istorice, etnografice, de publicistică, eseuri şi aforisme. Preocupările sale literare, spirituale, publicistice şi civice au primit aprecierile cuvenite, în cuprinsul mai multor prefeţe, recenzii, prezentări, referinţe etc..
În cadrul numeroaselor sesiuni ştiinţifice, simpozioane, colocvii, dezbateri şi conferinţe organizate în judeţele Covasna şi Harghita, părintele Ioan Tămaş a prezentat, cu harul şi elocinţa cunoscute, teme de mare interes pentru public. Rămân clipe de neuitat, în inimile şi sufletele participanţilor, momentele dăruite de părintele Ioan în timpul desfăşurării cursurilor Universităţii de Vară de la Izvoru-Mureşului, judeţul Harghita.
Simpla lecturare a titlurilor cărţilor, articolelor şi comunicărilor prezentate în toţi aceşti ani de Pr. Ioan Tămaş Delavâlcele, la manifestările culturale şi ştiinţifice care au avut loc în judeţele Covasna şi Harghita, pune în evidenţă, pe de o parte, diversitatea şi complexitatea problemelor abordate, iar pe de altă parte, continuitatea şi prioritatea acordată marilor provocări care stau în faţa Bisericii şi a Neamului Românesc în această perioadă şi, mai ales, în această zonă din inima României. Două sunt temele mari, cărora le sunt subsumate toate celelalte: credinţa creştină, respectiv Biserica Ortodoxă, şi Neamul Românesc cu tot ce înseamnă el.
În mintea şi în inima noastră, personalitatea părintelui Tămaş se identifică, prin bogata experienţă şi înţelepciune pastorală şi duhovnicească, prin ataşamentul său faţă de valorile spirituale perene ale poporului nostru, prin luciditatea şi spiritul critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă. De asemenea, prin felul său de a fi, personalitatea părintelui Tămaş a inspirat foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile eterne ale spiritualităţii noastre româneşti şi ortodoxe.
O caracteristică a lucrărilor şi studiilor sale o reprezintă folosirea unui discurs elevat, caracterizat prin rigoare, conciziune, claritate, bazat pe o documentare laborioasă şi pe formularea unor concluzii temeinic argumentate şi tranşante. De asemenea, se remarcă abordarea frontală, curajoasă a unor teme sensibile şi răspunsuri argumentate, din perspectiva teologiei ortodoxe şi a istoriografiei româneşti, la unele probleme controversate.
Prin întreaga sa operă culturală, prin atitudinile luate ca Om al Cetăţii, părintele Ioan Tămaş a reprezentat un reper, o voce care s-a pronunţat cu autoritate şi demnitate în opinia publică, în probleme de interes maxim pentru trecutul şi devenirea Poporului Român. Prin firea-i maramureşeană, deschisă şi sinceră, spunea lucrurilor pe nume şi prin aceasta, de multe ori a deranjat şi a suportat consecinţele, deşi avea dreptate.
Temele meditaţiilor redate în lucrările sale provin, majoritatea, din lecturile, dar şi din faptele de viaţă trăite de autor, în calitatea de elev, student, preot ortodox, profesor, publicist şi de lider de opinie al comunităţii româneşti din localitatea Vâlcele şi din judeţul Covasna. O bună parte din articolele părintelui Ioan reprezintă răspunsuri la unele întrebări care i-au fost adresate, cu diferite prilejuri, de persoane cu statut profesional, socio-cultural şi apartenenţă etnică diferite. Într-un judeţ în care românii sunt numeric minoritari, părintele Tămaş nu a rămas insensibil la atitudinile antiromâneşti ale unor lideri ai comunităţii maghiare. Altfel, cu toţi concetăţenii maghiari şi cu cei de etnie romă a convieţuit în pace şi armonie.
Meditaţiile publicate în volumele sale pot constitui un mic tratat de teologie adnotată, comentată şi explicată, pe înţelesul tuturor, dar şi un manual de morală creştină şi de „ortodoxie şi românism”, o lucrare cu o substanţială latură informativă, de tip enciclopedic, cu reale valenţe pedagogice şi educative.
În cărţile sale, părintele Ioan Tămaş Delavâlcele prezintă şi crâmpeie autobiografice, amintiri despre anii copilăriei, portrete emoţionante ale părinţilor, momentul dureros al suspendării din cinul preoţesc, însoţit de regretul că, în acele momente grele ale existenţei sale, nu s-a bucurat de sprijinul şi solidaritatea foştilor colegi.
Din iniţiativa şi cu osârdia sa, în Vâlcele au fost ridicate busturile revoluţionarilor Nicolae Bălcescu şi Avram Iancu, Troiţa eroilor căzuţi în cele două conflagraţii mondiale, Troiţa deportaţilor şi refugiaţilor din localitatea Vâlcele în timpul cedării Ardealului de Nord ş.a..
Prin firea sa sociabilă, părintele Tămaş s-a aflat într-o continuă legătură culturală, spirituală şi sufletească cu intelectualii români din judeţele Covasna şi Harghita şi din întreaga Ţară. A ţinut o strânsă legătură cu membrii comunităţilor româneşti din comuna Aita-Mare şi din întreaga zonă a Baraoltului, implicându-se în soluţionarea unor probleme ale acestor comunităţi. A sprijinit Asociaţia Distroficilor Musculari, cu sediul la Vâlcele, în editarea publicaţiei „Urcuş în zări”. A fost atent la problemele celor aflaţi în nevoinţă, activitate filantropică desfăşurată acum, la scară naţională, de fiul său, Pr. Vasile Antonie Tămaş.
Părintele Ioan Tămaş s-a integrat cu toată fiinţa sa în frumoasele ţinuturi ale judeţului Covasna, în vestita şi vechea staţiune balneară românească Vâlcele, încât toată lumea îl considera un vrednic fiu al acestei localităţi, respectiv „Delavâlcele”, aşa cum a fost pseudonimul său literar. Dar, niciodată în sufletul său părintele Tămaş nu şi-a stins iubirea faţă de Maramureşul natal.
Gazde ospitaliere, uşa casei parohiale din Vâlcele a fost mereu deschisă, astfel că, împreună cu doamna preoteasă Mariora, şi mai nou, cu tânăra familie a preotului Vasile Antonie Tămaş, în buna tradiţie românească, oaspeţii sunt întâmpinaţi cu mult drag.
O mare mângâiere sufletească o reprezintă realizările profesionale ale copiilor părintelui şi, în mod deosebit, prestaţia de excepţie a fiului său, tânărul şi talentatul preot, profesor, publicist, scriitor, compozitor şi lider civic Vasile Antonie Tămaş, cel care continuă, în forme actualizate, o susţinută şi apreciată activitate publică: spirituală, literară, culturală, socială, civică, pusă în slujba propăşirii culturii şi spiritualităţii româneşti şi a binelui public.
Prin întreaga sa activitate publică, prin truda sa pusă în slujba comunităţii româneşti din judeţul Covasna, părintele Ioan Tămaş lasă un nume bun şi o valoroasă moştenire spirituală. Acum, la trecerea sa la cele veşnice, ne exprimăm, din nou, înalta noastră consideraţie, recunoştinţa şi preţuirea pentru tot ceea ce a realizat ca preot-cărturar, publicist, patriot şi Om de spirit românesc.
Din păcate, contextul actual în care a avut loc trecerea la cele veşnice a părintelui Ioan Tămaş, nu a permis desfăşurarea ceremoniei de înmormântare, cu participarea numeroşilor săi credincioşi, prieteni şi colaboratori din întreaga Ţară, aşa cum a lăsat părintele prin „Testamentul” său, publicat în anul 2016, mărturisind că atunci când bunul Dumnezeu va rândui trecerea sa din „lumea cu dor” în lumea celor „fără dor”, doreşte să prezinte Domnului Dumnezeului său, „faptele ostenitorului ales”, sub forma unui „testament”. Prin „testamentul” său, mai întâi, părintele Ioan, „dă seamă Marelui Judecător”, despre truda sa pe altarul Bisericii strămoşeşti şi a Neamului Românesc, şi apoi transmite urmaşilor „avuţia” sa spirituală, spre veşnică perpetuare.
La preconizata ceremonie, rânduită după datina străbună, momentului „marii treceri”, părintele desemnează, din rândul persoanelor apropiate, în funcţie de rosturile publice, vârsta şi sexul fiecăruia, câte un „rol” distinct, de la citirea „necrologului”, până la dirijarea corului „bocitoarelor”. Luându-şi îndrăzneala de a reaminti „faptele şi rugile sale” Tatălui tuturor muritorilor, părintele Tămaş le prezintă sub formă versificată, strâns legate de istoria Poporului Român, a Transilvaniei şi a Maramureşului natal şi integrate în evenimentele specifice fiecărei localităţi, comunităţi şi locaş de închinare, pe unde soarta i-a purtat paşii: bisericile din Giuleştii Maramureşului, Sighetu-Marmaţiei, Zalău, Moisei, dealul Feleacului şi Herculian, sau în faţa puţinilor credincioşi din Aita-Medie. În final, părintele Tămaş ne face cunoscut scopul „testamentului”, într-o formulare în care se regăsesc, pe de-o parte, dragostea faţă de credincioşii săi, în sensul larg al termenului, iar pe de altă parte, dorinţa ca truda sa de-o viaţă, zestrea de spiritualitate primită de la înaintaşi să se înveşnicească în generaţiile viitoare, care „se vor scurge pe acest pământ”. În lipsa iubitei sale mame, plecată mai demult printre stele, devotata sa preoteasă Mărioara va glăsui, prin versurile cântecului: „Vai, că Ion n-o muritu, Numa oleac-o adormitu”, scria părintele cu umoru-i cunoscut, în stil maramureşean, umor care la caracterizat toată viaţa şi pentru care a fost simpatizat de către toţi cei care l-au cunoscut. Numai un om bun la suflet poate avea o astfel de atitudine despre viaţă.
Dumnezeu să primească toate ostenelile regretatului părinte Ioan Tămaş Delavâlcele şi să-i răsplătească jertfelnicia şi credincioşia celor 68 de ani de viaţă, dusă în slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui. Nouă, celor de astăzi, şi urmaşilor noştri, ne revine onoranta obligaţie morală de a-i cinsti memoria, împreună cu a celorlalte ilustre personalităţi româneşti care s-au născut sau au activat în localităţile Arcului Intracarpatic. Veşnică să-i fie pomenirea!

În numele asociaţiilor culturale şi civice din judeţul Covasna, membre ale Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, Marian Ştiopu şi Ioan Lăcătuşu

Categorie: