Micromonografie privind activitatea parohială în perioada anilor 1996-2009


Parohia Ortodoxă Topliţa III - Vale

Cartierul „Vale”, numit şi „Valea Topliţei”, este situat în municipiul Topliţa, judeţul Harghita, de-a lungul şoselei Topliţa - Borsec. Prima atestare documentară a cartierului o găsim de abia în anul 1913, dar cu siguranţă aici locuiau demult români.
În ceea ce priveşte evoluţia demografi că, în anul 1966 erau, în acest cartier, 1.573 de români; în 1977, 1.741 români; în 1992, 1.741 români. În anul 1997, potrivit statisticii efectuate de preotul paroh Constantin Cojocaru, erau: 329 de familii ortodoxe, însumând 1.066 credincioşi; 25 familii de unguri, 60 de persoane; 5 familii de neoprotestanţi, 22 de persoane. La începutul anului 2009, prin acţiunea de binecuvântare a caselor credincioşilor, am înregistrat un număr de 320 de familii de creştini ortodocşi, însumând un număr aproximativ de 1.000 de credincioşi.
Potrivit Procesului Verbal de înfi inţare a Parohiei, din 29 martie 1996, această unitate a început să-şi desfăşoare activitatea începând cu 1 februarie 1996, paroh fi ind numit preotul Constantin Cojocaru. Această parohie a fost constituită prin rearondarea Parohiei Topliţa I. Trebuie precizat faptul că, până în anul 1994, în municipiul Topliţa funcţionau doar două parohii. Pentru început, părintele Constantin Cojocaru a slujit la Biserica Parohiei Topliţa I, împreună cu preotul paroh Ilie Pintea († 2004). Părintele Pintea şi-a exprimat dorinţa înfi inţării Parohiei Topliţa III - Vale, gândindu-se la credincioşii care trebuiau să parcurgă, mulţi dintre ei, mai bine de 5 km până la biserica din oraş.
Parohia se întinde pe o distanţă de 6 kilometri. Din centrul municipiului Topliţa până la începutul parohiei sunt 2 kilometri.
La început, slujbele bisericeşti s-au ofi ciat într-o capelă amenajată într-o casă ţărănească ce aparţinea familiei Gheorghe Buruş.

La data de 1 mai 1998, s-au început lucrările pentru construcţia locaşului de cult. Biserica (foto) s-a ridicat cu sprijinul direct al Înaltpreasfi nţitului Ioan, Arhiepiscop al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, al tuturor credincioşilor din parohie, al Primăriei Topliţa şi al unor credincioşi trecuţi drept ctitori şi binefăcători, dintre care amintim: Doru Radu, Carolina şi dr. Cornelia Bucur, Ilie Moldovan, Dragomir Raita, Petrică Olaru, Gheorghe Pop cu familia, Lucreţia Mîndru şi mulţi, mulţi alţii, bucuroşi pentru întemeierea parohiei şi a noului locaş.
Proiectul bisericii a fost elaborat de arhitectul Petru Mosescu din Iaşi şi pus gratuit la dispoziţia parohiei. Biserica are formă de navă, cu o arhitectură înaltă şi zveltă (lungime 21,5 metri, lăţime pronaos 5 metri, iar între abside 7 metri). Este prevăzută cu două turle - una pe naos şi una pe pridvor, care găzduieşte toaca şi cele două clopote. Lucrările s-au desfăşurat sub conducerea maistrului Ştefan Haidu, din Topliţa. Acesta a modifi cat în anumite locuri proiectul iniţial al bisericii, dându- i o formă mai armonioasă.
În anul 2000, sfântul locaş era fi - nisat în exterior, iar în interior tencuiala a fost pregătită pentru executarea picturii în frescă. Catapeteasma din lemn de stejar sculptat aparţine unor meşteri din comuna Grumăzeşti, judeţul Neamţ. În anul 2001, s-a zidit o cameră în partea de miazăzi, lipită de biserică, care serveşte diferitelor scopuri practice utile în timpul sfi ntelor slujbe. Tot în această cameră se află şi cazanul pentru încălzirea centrală pe care părintele Cojocaru s-a îngrijit să o ofere în timpul rece, ca toţi cei prezenţi la sfi ntele slujbe să poată să stea şi să se roage, într-un mediu ambiant favorabil. Prin contribuţia familiei Gheorghe Pop s-a realizat o frumoasă icoană sculptată în lemn de stejar, în cinstea Maicii Domnului. S-a reuşit cu alte donaţii achiziţionarea unui clopot de bronz în greutate de 300 de kilograme şi a celuilalt de 100 de kilograme.
Între anii 2003-2007, s-a realizat frumoasa pictură în frescă, de către pictorul Preutescu Ovidiu din Bucureşti, la recomandarea Înaltpreasfi nţitului nostru Arhiepiscop Ioan. În anul 1996, s-a împrejmuit cu gard din scândură teritoriul donat pentru biserică, iar în 2007, s-a făcut împrejmuirea terenului cu gard din plasă de sârmă.
În perioada 1996-2008, toate aceste lucrări precum şi altele s-au desfăşurat cu efortul şi osteneala preotului paroh Constantin Cojocaru, a cântăreţului bisericesc Constantin Pop (care este şi în prezent) cu sprijinul membrilor Consiliului Parohial şi al credincioşilor parohiei.
Între 1996-1997, epitrop bisericesc a fost Gheorghe Truţa şi din 1997 până în prezent, epitrop este Pavel Gângean.
În anul 1997, s-a organizat o excursie în Moldova, cu prilejul hramului Bisericii din satul Lunca de lângă localitatea Vânători, judeţul Neamţ, unde este paroh tatăl părintelui Constantin Cojocaru (cu acelaşi nume).
Pe data de 31 martie 2002, în această biserică a fost hirotonit diacon tânărul teolog Petru Cătinean, în prezent cel de al doilea preot slujitor al Parohiei Topliţa I şi doctorand la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Atena (Grecia).
Hramul bisericii a fost fi xat în cinstea sărbătorii „Înălţarea Domnului”, în legătură cu monumentul mausoleu ridicat în memoria ostaşilor români căzuţi pe aceste locuri în primul război mondial. Noi venim cu recomandarea ca hramul bisericii să se ţină în fi ecare an în prima duminică după sărbătoarea „Înălţarea Domnului”, deoarece în ziua praznicului, după Sfânta Liturghie, se face deplasarea în capătul parohiei, la monument, iar hramul nu mai poate avea loc.
Încă cu câţiva ani buni înainte, pe actualul teren al bisericii s-a ridicat o Troiţă şi în apropierea acesteia au început să se sape mai multe morminte. Aici, în curtea bisericii, s-a creat cimitirul parohial, în prezent fi ind în jur de 100 de morminte.
Cele şapte troiţe ridicate de către creştini în sat, nu arată decât evlavia şi credinţa acestor localnici în Preabunul Dumnezeu. Părintele Constantin Cojocaru, ca promotor al acestei parohii, a reuşit să-şi atragă parohienii de partea sa şi să realizeze lucruri frumoase şi durabile în acest spaţiu transilvan.
Părintele Cojocaru, la încheierea activităţii în această parohie, s-a exprimat potrivit cuvintelor Domnului Hristos, „Părinte…, pe toţi care Mi-ai dat nu am pierdut niciunul (Ioan 17, 12)”, subliniind faptul că, în cei 12 ani de păstorire, a reuşit să-i păstreze în credinţa ortodoxă pe toţi cei daţi spre păstorire.
Din 21 mai 2008, am fost trimis la Parohia Topliţa III - Vale şi, la data de 1 septembrie 2008, am fost angajat ca preot paroh la această unitate. Nu dorim decât să continuăm asidua muncă a părintelui Cojocaru şi, în primul rând, să păstrăm cum se cuvine tot ce aici s-a realizat.
Avem şi noi câteva proiecte pe agenda de lucru şi sperăm ca măcar câteva să se realizeze. Ne dorim să putem educa prin vorbă şi faptă, cum se cuvine, după voia Divinităţii, pe toţi credincioşii parohiei şi pe cei care calcă pragul sfi ntei biserici. Ne rugăm lui Dumnezeu să putem face biserici vii şi mărturisitoare din sufl etele credincioşilor. Să investim în oameni, în educarea lor, în dezvoltarea bunelor atitudini. Să lăsăm în conştiinţa parohienilor respectul pentru cele sfi nte, pentru ca tot ce s-a ridicat aici să rămână de folos posterităţii, spre mântuirea sufl etelor lor. Şcoala Primară Nr. 2 Topliţa - Vale, în anul şcolar 1946-1947, avea înscrişi 144 de elevi, din care frecventau 117. În anul şcolar 1999-2000, au fost înscrişi la grădiniţă 35 de copii (români). În prezent, în anul şcolar 2009-2010 sunt înscrişi la nivel preşcolar 35 de copii, la nivel primar 40 de elevi şi la nivel gimnazial 42 de elevi, cu toţii 117.

Pr. Adrian Nicolae Stoian
Parohia Topliţa III - Vale ROMÂNIA

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <br>

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.