Mihai Eminescu, nu un sfânt de cer, ci unul de pământ!

15 ianuarie este o zi sfântă în calendarul nostru spiritual. Este Ziua Culturii Române, din care răsare ca un nufăr din ape, MIHAI EMINESCU - „Omul deplin al culturii româneşti”, cum l-a numit ilustrul filozof Constantin Noica. Este ziua de naştere a „Românului Absolut”, cum l-a definit magistral, în două cuvinte, Petre Ţuţea.
Chiar de 15 ianuarie, explicam unui copil din clasa a IV-a, care îmi povestise că la şcoală au citit şi au recitat versuri din creaţia eminesciană, că Eminescu a împlinit 170 de ani. Copilul a făcut ochii mari şi m-a întrebat cum este posibil să trăiască un om atâta timp. Eu i-am răspuns că Eminescu nu are vârstă, că el a învins timpul prin creaţia sa, că el este veşnic. Geniile nu au vârstă, ele trăiesc şi se hrănesc peste timp din propria lor valoare.
Ni se pare extraordinară iniţiativa de a marca Ziua Culturii Române, de ziua naşterii genialului creator, pentru că Mihai Eminescu simbolizează cultura română în toată măreţia ei.
Am urmărit, ca în fiecare an, modul în care, presa, radioul, televiziunile au marcat această zi însemnată din existenţa noastră cotidiană. M-a impresionat, în mod deosebit, sesiunea de comunicări de la Ateneul Român, un adevărat regal, prezidat de către preşedintele Academiei, care, în comunicarea sa, a punctat magistral importanţa acestei zile în plan naţional, dar şi în context european. Au luat cuvântul nume ilustre ale culturii noastre, care ne-au demonstrat încă odată, că nu suntem pierduţi. Prin prestaţia sa de excepţie, preşedintele Academiei, domnul profesor Ioan-Aurel Pop, ne-a întărit convingerea că numirea sa în fruntea Academiei Române este cel mai mare câştig pe care Anul Centenar 2018 l-a adus României. Este cadoul providenţial făcut nouă de către înaintaşii noştri, iubitori de Neam şi Ţară.
Despre Ziua Culturii Române şi despre legătura cu geniul eminescian, ne-au mai vorbit nume cu rezonanţă intelectuală, precum: acad. Nicolae Breban, istoricul Răzvan Theodorescu şi, nu în ultimul rând , criticul literar Eugen Simion, în cuvântul căruia am simţit amărăciunea, dacă nu chiar revolta faţă de atitudinea unor detractori ai creaţiei eminesciene, care au ajuns la obrăznicia de a afirma că „cel mai reprezentativ dintre români a fost mereu în ceaţă”. Sunt aceiaşi „gunoieri culturali”, cum îi numea cineva, care afirmau nu de mult că „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană”.
Domnul Eugen Simion s-a întrebat, evident retoric, unde sunt televiziunile care aveau datoria morală de a transmite acest eveniment Ţării întregi? Precizez că transmisiunea în direct de la Ateneu am urmărit-o pe TV3 Cluj, post căruia îi transmitem tot respectul nostru. După ce domnul academician Eugen Simion şi-a încheiat cuvântul, domnul preşedinte al Academiei, admirabilul Ioan-Aurel Pop a ieşit la microfon şi a anunţat, ironic, că „în acest moment, toate televiziunile transmit, în direct evenimentul la care asistăm”! Evident că lucrurile nu stăteau aşa, posturile de televiziune, mai ales cele private, fiind preocupate de ştiri micimane, cum ar fi efortul de a-l ridica pe monstrul Dincă la rangul de erou-naţional. „Cinste lor” şi, mai ales, celor care le asigură audienţa!
Culmea imbecilităţii am găsit-o, însă, în relatarea despre detractorii lui Eminescu a academicianului Eugen Simion, care, referindu-se la aceştia, afirma că unul dintre ei s-a întrebat, cu mintea-i seacă, cine i-a oferit lui Eminescu locul de Poet Naţional şi de ce nu s-a organizat, în acest sens, un referendum naţional? O inepţie mai mare nu mi-a fost dată să aud! Prin analogie cu aceast non-sens, se presupune că francezii au organizat un referendum pentu a-l situa pe V. Hugo în vârful literaturii lor, englezii pe W. Shakespeare, germanii pe Goethe etc.. Să asociezi ideea de Eminescu cu ideea de referendum naţional pare a fi o năstruşnicie a unor minţi bolnave rău.
Finalul sesiunii de comunicări a fost apoteotic prin prestaţia marelui actor-filozof Dorel Vişan, care a redat o bună parte din drama „Decebal”, dramaturgia fiind o latură mai puţin cunoscută a creaţiei marelui Eminescu.
Înaintea regalului susţinut de către marele actor, acesta a făcut o afirmaţie remarcabilă referitoare la personalitatea copleşitoare a lui Mihai Eminescu: „El este un Sfânt, dar nu un Sfânt de cer, ci unul de pământ! În opera sa se oglindeşte îndumnezeirea Neamului Românesc!” Magistrale cuvinte, magistral evocator al geniului eminescian! Sunt cuvintele care ne-au inspirat şi titlul prezentului articol.
Destinul eminescian ţesut din lumini şi umbre, aşa cum i-a fost şi viaţa, ne arată încă odată, că: „Lumea-i cum este şi ca dânsa suntem noi!”.
De la înălţimea geniului său indiscutabil, Eminescu ne priveşte cu îngăduinţă la cei 170 de ani ai săi, iar noi suntem perfect de acord cu domnul academician Ioan-Aurel Pop, care afirma că: „Eminescu este, în sine, elogiul şi lauda Poporului Român!”.