Mitropolitul Visarion Puiu - contemporanul nostru (XI)

Titlul serialului publicat în săptămânalul „Condeiul Ardelean” a stârnit nedumerire în rândul unor cititori care cunoşteau, mai mult sau mai puţin, biografi a înaltului ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. El mi-a fost inspirat de tema pe care am susţinut-o în cadrul sesiunii internaţionale de comunicări ştiinţifi ce, la cea de-a XIII-a ediţie a Zilelor „Mitropolit Visarion Puiu” de la Roman, intitulată „Mitropolitul Visarion Puiu este printre noi”. La temelia comunicării stă corespondenţa ierarhului, în perioada interbelică, atât cu autorităţile bisericeşti, cât şi cu cele laice. Din această corespondenţă, memoriul adresat regelui Carol al II-lea, la 15 august 1930, privind „starea naţiunii” este deosebit de actual. Episcopul de atunci al Hotinului, analizând cu profunzime şi clarviziune societatea românească, punea la dispoziţia regelui, instalat de numai câteva săptămâni pe tronul României, revenit după cinci ani şi jumătate de exil voluntar în Occident, un valoros document care- l punea în contact cu adevărata stare de lucruri din România anilor ’30, în toate domeniile vieţii: politic, juridic, militar, şcolar, administrativ. Mai mult, îl sfătuia pe rege ce să întreprindă pentru a pune capăt acestor situaţii nefi reşti, într-un stat modern şi democratic cum era considerată ţara noastră. Acum, când acest memoriu va fi publicat astăzi, toţi cei care îl vor citi vor afi rma, cu certitudine, că autorul său ne este contemporan, că prezintă realităţile româneşti actuale, că trăieşte printre noi.
„Descriind ca un cronicar politica de azi a ţării noastre - îşi începe Visarion Puiu memoriul - spunem că niciun condei oricât de măiestrit ar scrie, nu poate prezenta mai simplu, felul vinovat în care se desfăşoară politica actuală în structura ei şi îndeosebi în acţiunile ei arbitrare, decât însuşi urmările actelor sale, care nu sunt ale adevăratei politici trebuitoare unui stat superior. Desconsiderând principiile de dreptate şi de legalitate, politica zilelor noastre este teoretic antiteza concepţiei logice a conducerii de stat, iar în fapt cea mai sigură cale spre dezgust, spre revoltă sufl etească şi spre anarhie socială pentru popor... În scurte cuvinte, nimic nu viciază mai puternic funcţiunile instituţiilor din această ţară decât politica de azi, nesocotind ceea ce zideşte biserica, şcoala şi justiţia relativ la muncă, merit, dreptate şi egalitate...”

„Partidele îşi fac un ideal nu din dorinţa de a-şi servi ţara, ci din goana după putere”

Că Visarion Puiu avea dreptate, privitor la politica promovată de partidele politice ale timpului, o confi rmă şi cunoscutul om politic Mareşal Alexandru Averescu, fost de două ori prim-ministru al României, în anii 1920-1921 şi 1926- 1927: „Partidele, mai toate, îşi fac un ideal nu din dorinţa de a servi ţara, de a urmări o politică şi de a face sforţări pentru realizarea ei în binele ţării, ci reduc totul la o goană după putere. Pentru o bună parte din oamenii noştri politici, idealul este: un loc în parlament sau pe banca ministerială cu orice preţ, cu orice compromis”. Defi nind politicianul român, acelaşi Alexandru Averescu, afi rma: „Se amestecă în chestiunile de interes general ale colectivităţii, justifi când acest amestec prin angajamente fără acoperire cu vreo garanţie valabilă, aşa încât, la urma-urmei, activitatea politicianului se rezumă în: goana după putere, pentru ca prin ea să realizeze avantaje personale de naturi deosebite, fără a exclude... pe cele materiale”.

«Un popor de oi naşte un guvern de lupi»

Iată părerea marelui istoric contemporan Florin Constantiniu, membru al Academiei Române, despre politicienii zilelor noastre: „Clasa politică şi-a bătut joc de populaţia pe care a sărăcit-o şi a umilit- o fără ca ea să manifeste vreo tresărire de revoltă. Ca oile care aşteaptă să fi e tunse, aşa îndură românii toată batjocura celor cocoţaţi la conducerea ţării. Iar aceştia din urmă, tocmai pentru că sunt siguri de lipsa de reacţie, îşi permit orice, siguri de impunitate... (de a fi învinuiţi, a fi sancţionaţi, de a fi puşi la plată - n.a.). Atât timp cât mioarele valahe stau cu capul plecat şi se lasă tunse de spoliatori de tot felul, ele nu fac decât să ilustreze formula unui politolog francez: «Un popor de oi naşte un guvern de lupi»… Incapacitatea şi turpitudinea (fapta josnică, mârşavă - n.a.) ei au fost dovedite cu asupra de măsură în ultimii 19 ani. Ultimul exemplu l-a constituit legea votului uninominal... Când asculţi lamentările despre neajunsurile de netăgăduit ale uninominalului, aşa cum este practicat pe meleagurile valahe, nu poţi să nu te întrebi: Unde era Guvernul? Unde era Parlamentul? Unde era preşedintele, când s-a adoptat această lege nenorocită?”. Aceleaşi vicii şi caractere, dar, îmbrăcate cu alte cuvinte! Aceeaşi fugă după posturi ministeriale şi benefi cii, şi-n 2010, ca acum 80 de ani sau peste 125 de ani din timpul nemuritorului Caragiale. Cel mai elocvent moment politic, în acest sens, după alegerile prezidenţiale, este trecerea (mai bine zis, trădarea) celor 29 de parlamentari din opoziţie, în rândurile „independenţilor”, aliaţi ai puterii, care au devenit „sprijinitori slugarnici ai trecerii legilor prin parlament” de dragul şi dorul „ciolanului”, în limbajul cărora acesta se numeşte „interes naţional”.
(va urma)