Mitropolitul Visarion Puiu - contemporanul nostru (XIII)

„De ce, oare, oamenii noştri politici şi consilierii lor - se întreba academicianul Florin Constantiniu, pe la sfârşitul anului 2004 - nu înţeleg că, de vreme ce s-au angajat în politică, trebuie să-şi facă meseria cu profesionalism? De-ar trăi acum Ion Neculce, l-am auzi repetând: «Oh, oh, oh, săracă ţară a Moldovei, ce nărocire de stăpâni c-aceştia ai avut! Ce sorţi de viaţă ţ-au cădzut! Cum a mai rămas om trăitor în tine, de mirare este, cu atâtea spurcăciuni de obiceiuri ce se trag până astădzi în tine Moldovă! »”. Răspunsul ni-l dă Episcopul de Hotin în sfaturile pe care i le dă proaspătului rege Carol al II-lea: „Nu mai îngăduiţi formarea guvernelor din nepregătiţi, care adesea nici n-au visat că vor ajunge miniştri, ci din valori conştiente şi apte, care astăzi stau în nedumerirea şi resemnarea, adesea dincolo de cadrele politicienilor organizaţi, aşteptând ca şi poporul de obşte, curmarea defi nitivă a spectacolelor date de aceste alcătuiri cârmuitoare nedrepte... Puneţi sfârşit necinstei funcţionarilor, în general, şi îndeosebi furturilor ce se săvârşesc în ţara noastră, de jos până în guvernare, aşa de mult şi de felurit, sub toate partidele politice, cu marile furnituri ale statului şi diverse concesiuni... tolerate şi adesea sprijinite de politicieni, toate în paguba poporului...”.

Fărădelegile din justiţie, nesancţionate în niciun fel de statul român

Referindu-se la Justiţie, Episcopul de Hotin, Visarion Puiu (foto), conchidea că: „Ea este mai mult o unealtă în mâinile statului. Avem o justiţie aprigă în faţa delictelor de ordin comun şi absolut neputincioasă faţă de actele arbitrare de stat”. Mai concret. Pentru o amendă neplătită de două babe, dată pentru încălcarea hotarului terenului agricol al vecinului, au făcut puşcărie mai multe luni, dar niciunul dintre conducătorii de instituţii de stat, mare afacerist cu terenurile acestuia - parcuri, terenuri experimentale ale instituţiilor de cercetare şi învăţământ, ale primăriilor, ocoalelor silvice, bisericilor - nu a fost condamnat pe măsura furturilor din averea publică. Ce putem spune când însuşi preşedintele Secţiei Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătorul Florin Costiniu, se află actualmente cercetat într-un mare caz de corupţie, iar un raport, din martie 2010, al Societăţii Academice din România, elaborat împreună cu Centrul Român de Politică Europeană, privind activitatea timidă a Consiliului Superior al Magistraturii, arată că „mita primită de magistraţi este cuprinsă între 20 de euro şi 45.000 de euro”?!; autoarea, Laura Ştefan, fi ind îngrijorată de sumele mici primite ca mită de magistraţi, „pentru că este clar că actul este unul repetat”. Însuşi ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, afi rma, în aprilie 2010, că CSM se află „într-o criză de credibilitate şi legitimitate, nu numai din cauza faptului că este spre fi nal de mandat, ci şi din cauza performanţelor care lasă de dorit”. Mai adăugăm o informaţie, mai veche, dar sugestivă, privind justiţia în România. „Numai în perioada 2000-2007 - scria cotidianul Adevărul, din 20 februarie 2009 -, statul român a plătit aproximativ 50 de milioane de euro drept despăgubiri pentru erori judiciare, însă niciodată nu a fost înaintată în instanţă vreo acţiune în regres împotriva magistraţilor care au produs paguba. Acţiunile în regres împotriva magistraţilor ar trebui făcute de către statul român şi în cazul despăgubirilor primite ca urmare a condamnărilor României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.” Dacă mai pomenim şi ce se întâmplă în Administraţia Penitenciarelor, tutelată de Justiţia României, vom avea o imagine mai fi delă a acesteia. Cunoscutul caz Serghei Gorbunov, a adus în faţa opiniei publice gravele defi cienţe din sistemul juridic românesc, prin intermediul ziarului Adevărul, din 4 februarie 2009, care relata: „130 de infractori au fugit din penitenciare sub acoperirea unor boli închipuite... Printre „evadaţi” se numără nouă ucigaşi, opt autori de tentative de omor, 12 tâlhari, 17 escroci, câţiva violatori şi o grămadă de hoţi”. Printre aceştia, unul dintre personajele-cheie din dosarul „Ţigareta”, comandorul Ioan Suciu, care şi-a întrerupt pedeapsa pentru „motive speciale” în 2001, după care a dispărut.
Încrederea populaţiei în justiţie, la toate nivelele, a atins cote alarmante. Procurorii, judecătorii, avocaţii şi gardienii arestaţi, s-au transformat, în paginile ziarelor şi la emisiunile de televiziune, în subiecte curente. În cine mai poate avea încredere „obştea”, împotriva abuzurilor statului? Pentru că schimbarea legilor salarizării, a pensionării, a învăţământului, a Constituţiei, tratarea cu aroganţă şi superfi cialitate a sindicatelor, reprezintă tot atâtea abuzuri, patronate de statul român, împotriva propriilor cetăţeni din clasa adusă la „sapă de lemn”. Oare ce cale va găsi „obştea”, la „felul vinovat în care se desfăşoară politica actuală în structura ei şi îndeosebi în acţiunile ei arbitrare, decât însăşi urmările actelor sale, care nu sunt ale adevăratei politici trebuitoare, unui stat superior”, după cum afi rma Visarion Puiu? (va urma)