MOMENT ISTORIC

Un moment important în evoluţia Bisericii Ortodoxe Române de după 1989, a fost înfi inţarea Episcopiei Covasnei şi Harghitei, aprobată de Guvern, după o îndelungată insistenţă pe lângă el, în aprilie 1994. Cererea, repetată, mai ales a prefectului de Covasna, Adrian Vlad Căşunean, nu l-a înduplecat multă vreme pe Octav Cosmâncă, secretarul general al Guvernului Văcăroiu, temător de reacţia UDMR. Atunci, Căşunean a intervenit la Adrian Năstase, preşedintele executiv al partidului de guvernământ, PDSR, şi, prin urmare, superior pe linie politică lui Cozmâncă, i-a declarat: „Dacă partidul nostru va rămâne cu ceva în istoria celor două judeţe, va rămâne cu înfi inţarea Episcopiei Ortodoxe!”. Şi, l-a convins. Mai multe personalităţi ale românilor din Harghita şi Covasna au contribuit la acceptarea ideii înfi inţării Episcopiei: protopopii Constantin Gane şi Gheorghe Răţulea, Ilie Şandru, Gheorghe Chiper, Ioan Solomon, Ioan Lăcătuşu, Ioan Mugur Topolniţchi, Ioan Roman, Niţă Preda, Petre Străchinaru, Gheorghe Tatu, Ioan Oancea, Cornel Iacob, ministrul Valer Dorneanu, părintele Ilie Moldovan, Gheorghe Anghelescu, Ioan Voşloban. În ianuarie 1994, Sfântul Sinod, în prezenţa PF Teoctist, lua în discuţie înfi inţarea Episcopiei. Pe 14-16 ianuarie acelaşi an, se reuneşte la Alba-Iulia şi la Sibiu, în şedinţe extraordinare, Consiliul Eparhial al Episcopiei de Alba-Iulia (de care aparţinea judeţul Harghita) şi Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului (de care aparţinea judeţul Covasna). Se acceptă desprinderea celor două judeţe. Apoi, la 12-13 iulie se întruneşte Sfântul Sinod, Colegiul Electoral Bisericesc, Adunarea Naţională Bisericească, pentru a alege titularul noii Episcopii.
Având în vedere situaţia specifi că din cele două judeţe, trebuia ales un om deosebit. (În timpul vizitei conducerii PUNR în Harghita, la Mănăstirea Topliţa, Gheorghe Funar i-a întrebat pe conducătorii ortodocşi din judeţ dacă nu cred de cuviinţă a propune un episcop din rândul lor. Atât protopopul Constantin Gane, cât şi stareţul Mănăstirii, au răspuns că indicat ar fi cineva din afara zonei şi mai tânăr, pentru că greutăţile vor fi foarte mari.) A fost ales Ioan Selejan, arhimandrit, care a întrunit 120 de voturi din 127 de votanţi. Alegerea a fost fericită. Născut în 1951, în judeţul Bihor, absolvent al Facultăţii de Instalaţii şi Automatizări din Bucureşti şi al Facultăţii de Teologie din Sibiu; cu studii ce pregăteau doctoratul în Teologie la Ierusalim (Teologie biblică, Egiptologie, Orientalistică); intrat în viaţa monahală în 1979; din 1990, stareţ la Mănăstirea Lainici, apoi Superior al Aşezămintelor Ortodoxe Române de la Ierusalim şi Iordan. A contribuit la restaurarea mănăstirilor Tismana, Polovraci, Lainici, Bucovăţ şi Schitul Crasna. IPS Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, afi rmase că în Harghita şi Covasna „e nevoie de o prezenţă vie, activă, un om plin de vigoare, înzestrat cu experienţă în lucrarea cu oamenii şi în întemeierea şi consolidarea unei instituţii căreia îi revin sarcini uriaşe. Noul ierarh trebuie să fi e conducător spiritual al românilor ortodocşi din zonă, trebuie să fi e tare în convingerile sale, iubitor de neam şi de glie românească şi, în acelaşi timp, să fi e deschis semenilor de alte naţionalităţi şi cu alte convingeri religioase pe care să-i respecte în măsura în care şi ei ne respectă neamul şi convingerile noastre”. (Cf. „Adevărul Harghitei”, „Cuvântul Nou”, ediţie specială, 25 septembrie 1994) Episcopul Ioan Selejan întrunea toate aceste calităţi, fi ind, în plus, un foarte bun gospodar.
Datorită unor ameninţări şi a zvonurilor alarmiste, la Miercurea- Ciuc, pe 25 septembrie 1994, atmosfera era destul de tensionată; erau vizibile forţele de ordine, trimise pentru a împiedica orice tulburare a ceremoniei. Participă foarte multă lume; în primul rând, românii localnici, care considerau noua Episcopie ca pe un stâlp de susţinere a lor în faţa ofensivei maghiarizării. Slujba - în faţa Catedralei Ortodoxe. Participă PF Teoctist şi Patriarhul Partenios al III-lea al Alexandriei; o pleiadă de mitropoliţi şi episcopi români. Preşedintele Ion Iliescu nu a venit, nici primul ministru Nicolae Văcăroiu. Probabil pentru a nu fi acuzaţi de „naţionalism şovin românesc”; în schimb, trimit mesaje. Dintre liderii PDSR, partid afl at la Putere, au fost de faţă Adrian Năstase, Ion Solcanu, Gheorghe Tinca. Opoziţia - PNTCD, PNL, PSD - a lipsit; în mod evident, pentru a nu supăra UDMR-ul. Slujba se încheie cu un pelerinaj la nivelul întregii Episcopii.
A doua zi, la Camera Deputaţilor, deputatul Nagy Benedek îmi arunca maliţios: „Aţi fost mulţi, într-adevăr, dar toţi erau veniţi din Ţară; localnicii nu au participat”. Părea foarte satisfăcut, deşi ştia că nu era adevărat. Reacţia conducerii UDMR a fost, de asemenea, dispreţuitoare şi impertinentă: într- o Declaraţie, consemna - „Înscăunarea episcopului român a fost o demonstraţie de forţă împotriva maghiarimii locale”; „o demonstraţie arogantă”; în document se menţiona „brutalitatea cu care Puterea ne-a impus sărbătoarea…, nesolicitând aprobarea [subl.n.], abuzând în mod arţăgos de puterea pe care au primit-o temporar”; organizatorii ar fi trebuit să solicite „cu smerenie [subl.n.] îngăduinţa de la gazde”. Declaraţia era pe linia gesturilor impertinente de până atunci, ale UDMR, la adresa Statului Român. (Mai ales ziarele din Transilvania au relatat episodul cu indignare - vezi şi „Gazeta de Transilvania” din 28 septembrie 1994.) Am întrebat Guvernul, de la tribuna Camerei Deputaţilor, dacă se va da răspuns ofi cial Declaraţiei UDMR; „Vrem să ştim dacă în Ţara noastră trebuie să cerem voie „cu smerenie”, ca să ne cinstim Biserica Naţională şi, mai mult, să cerem voie de la cei care au venit aici cu sabia.” („Monitorul Ofi cial”, II, 6 octombrie 1994, p. 22) Dacă în Camera Deputaţilor pe tema insolentului text al UDMR nu a fost decât intervenţia mea, la Senat, în aceeaşi zi de 26 septembrie s-a declanşat o dispută largă, începută de Corneliu Vadim Tudor, care incrimina „declaraţia provocatoare şi iresponsabilă, ce umple paharul obrăzniciilor şovinismului maghiar… Ceea ce s-a făcut acum la Miercurea-Ciuc este una din cele mai scandaloase ieşiri din bârlog ale fi arei revizioniste, horthyste, a UDMR-ului”. Propunea adoptarea unei declaraţii de protest a Senatului. Szabo Karoly şi Frunda Gyorgy se opun discuţiei; Vasile Văcaru consideră Declaraţia UDMR ca „insolentă şi iresponsabilă”; Adrian Păunescu remarcă faptul că UDMR devenise stat în stat. În fi nal, C.V. Tudor cerea scoaterea UDMR în afara legii; stenograma înregistra: „Rumoare, huiduieli din partea UDMR, a Opoziţiei, la adresa domnului senator Vadim Tudor”. Opoziţia momentului era formată din PNTCD, PNL, PSD, PD - cei care refuzaseră să participe la ceremonia de la Miercurea- Ciuc („Monitorul Ofi cial”, II, 6 octombrie 1994, p. 3-6, 24-25). În timp, s-a atins scopul înfi inţării Episcopiei Covasnei şi Harghitei: organizarea temeinică, normală, a vieţii religioase a românilor din cele două judeţe din inima României şi încetinirea procesului de maghiarizare. De aceea, pentru liderii maghiari, Episcopul Ioan Selejan va deveni o persoană indezirabilă, ceea ce nu l-a oprit din activitatea sa cu totul fructuoasă.
(Apud Din culisele Parlamentului României, Edit. PRO, Bucureşti, 2001, vol. II, p. 253-257)