Momente din istoria Transilvaniei consemnate în manuscrisele lui Karl Marx (II)

Toate consideraţiile din episodul anterior se regăsesc în secţiunea a VII-a a manuscrisului B 85. În secţiunea a XI-a sunt prezentate clasele şi păturile sociale, raporturile economice dintre acestea, accentul căzând pe realităţile din Moldova şi Ţara Românească. Totuşi, atunci când prezintă clasa ţărănească, Marx face următoarele menţiuni: „Rasă puternică, primitivă, în special în munţi şi în Banatul Craiovei. La fel ţăranii din Transilvania. Ironici. Fizionomie meridională. Zefl emişti. Marea putere de asimilare. Traian e un fel de zeu naţional. […] Românii din Transilvania sunt mai puţin înapoiaţi” (p. 132).
Secţiunile a XII-a şi a XV-a urmăresc mersul Revoluţiei paşoptiste în Transilvania, în timp ce secţiunile a XIII-a şi a XIV-a privesc aceleaşi evenimente din anii 1848-1849 în Principatele Danubiene. Cea din urmă, a XVI-a, are în vedere destinul Moldovei şi al Munteniei în contextul politicii externe central şi sud-est europene, îndeosebi în perioada 1853-1854. În continuare, vom analiza doar primele două secţiuni pe care le-am menţionat.
Cu unele inexactităţi, datorate sursei înseşi întrebuinţate (Istoria politică şi socială a Principatelor Danubiene, de Elias Regnault), Marx prezintă pătrunderea ungurilor şi a secuilor în Transilvania, iar apoi colonizarea zonei Sibiului şi a Braşovului cu saşi în vremea regelui Geza II. El vorbeşte, însă, şi de independenţa pe care Principatul Transilvaniei a avut-o, practic, veacuri de-a rândul în raport cu regatul Ungariei; din 1526, Ungaria devine paşalâc turcesc, iar sultanul Soliman „separă Transilvania de Ungaria şi o dă ca provincie tributară Isabelei, văduva lui Ioan Zapolya” [regentă a Principatului Transilvaniei în timpul minoratului fi ului său, Ioan Sigismund]. Vasalitatea Ungariei şi a Transilvaniei faţă de Imperiul Habsburgic se stabileşte prin tratate separate, la o distanţă în timp de 173 de ani şi de aceea „Ungurii consideră pe nedrept Transilvania ca parte integrantă a Ungariei” (p. 145).
Karl Marx expune succint şi statutul pe care îl aveau celelalte naţionalităţi decât cea maghiară în Ungaria şi în Principatul Transilvaniei, şi care explică multitudinea de confl icte din timpul revoluţiei. Iată un alineat esenţial în această privinţă: „După legea ungară - până în 1848 - românii în Transilvania, asimilaţi cu grecii, evreii, armenii, ţiganii, erau consideraţi pe propriul lor pământ „naţiune tolerată”. „Românii sunt opriţi să poarte haine şi pantaloni de postav, cizme, pălărie mai scumpă de un fl orin şi cămaşă de pânză fi nă.” Ei erau numiţi „plebea vagabondă”, deşi formau 2/3 din populaţie, în timp ce ungurii, saşii, secuii, grecii, armenii, formează numai cealaltă treime. Principiul fundamental al legii maghiare: Nobilitas hungarica est” (ibidem - ş.a.) Nu este de mirare că nemulţumirile de ordin social, împletite cu cele de natură naţională, vor genera revolte, mai ales după ce clasa politică maghiară se va alia cu Imperiul Austriac: „Cu austriecii, jugul maghiar s-a lăsat din nou greu asupra populaţiei româneşti”. Într-o frază imediat următoare, Marx evidenţiază lapidar conştiinţa unităţii naţionale şi, implicit, a celei teritoriale a românilor: „Românii din Transilvania, Banat şi Bucovina numesc Moldo-Valachia şi ţară (patria)…” (p. 145 - ş.a.).
Animozităţile s-au accentuat o dată cu încercarea de a stabili, în Transilvania, în 1846, ca limbă ofi cială maghiara, în locul celei latine. Prima ar fi urmat să fi e impusă autoritar tuturor naţionalităţilor din Ungaria, iar în Dietă, în 1847, promotorul extremist al acestei direcţii a fost Kossuth Lajos (foto), defi nit de către fi losoful german în felul următor: „Kossuth era slovac, fi u al unui plugar sărac din Tjkely; numele său în limba slovacă înseamnă cerb; s-a căsătorit cu Tereza Wesselenyi, fi ica unui magnat… Datorită acestei protecţii, a ajuns în Dietă. Alegerea acestui parvenit l-a costat pe Batthyany 100.000 fl orini…” (p. 147 - ş.a). În nota 67, p. 185, se face şi precizarea: „Kossuth s-a născut la Menek (Zemplen); a fost căsătorit cu Tereza Meszleny” .
Desconsiderarea tuturor celorlalte naţionalităţi, o furibundă atitudine şovină au fost premergătoare mişcării revoluţionare de la începutul anului 1848 şi ele s-au manifestat într-un mod virulent din partea „revoluţionarilor” unguri, decişi să o sfârşească, deodată, atât cu vasalitatea faţă de imperiali, cât şi cu toţi cei care aparţineau altor etnii decât cea ungurească, din Ungaria şi din Ardeal. Să-i dăm, încă o dată, cuvântul lui Karl Marx: „În Dieta din 1847 s-a manifestat cel mai injurios dispreţ faţă de sclavi şi de români: a topi toate naţionalităţile în naţionalitatea maghiară. Kossuth datora acestei politici parte din infl uenţa sa asupra Dietei. Când a izbucnit revoluţia din februarie 1848, maghiarii au crezut momentul sosit de a întemeia pe ruinele celorlalte naţionalităţi, marea patrie ungară, puternica şi viguroasa naţiune maghiară” (p. 146 - ş.a.).
O „specialitate” seculară a clasei politice ungare a fost (şi este) cererea de aprobări şi stabilirea de alianţe de circumstanţă, îndreptate cel mai adesea contra celor de altă etnie. Nu este, aşadar, de mirare că în condiţiile tulburi ale izbucnirii revoluţiei şi la Viena „Kossuth propune să se trimită o deputăţie la Viena. Trei sute de magnaţi, îmbrăcaţi în tunica naţională, cu calpacul în cap şi cu sabia la şold, au prezentat lui Ferdinand adresa Dietei şi s-au întors la Pesta cu semnătura regală” (ibidem). Aceasta a fost baza „legală”, în lipsa consultării locuitorilor Ardealului, pentru elaborarea noii Constituţii în care se stipula încorporarea Transilvaniei la Ungaria. Prevederile retrograde ale aşa-zişilor „revoluţionari” unguri, pe care aceştia l-au inclus în noua Constituţie, sub aspect lingvistic şi social-politic, sunt denunţate lapidar, dar categoric de către Karl Marx: „Transilvania e declarată ţară maghiară, limba maghiară este singura admisă în municipalităţi şi în comitatele districtelor însărcinate cu alegerea deputaţilor. Dreptul electoral era bazat pe cens: şi toţi cei ce au avere sunt unguri. În şedinţa Dietei din 18 martie 1848, Kossuth declară că Ungaria nu-şi datoreşte existenţa decât nobilimii. Nobilul e maghiarul. Numai nobilimea are să conducă naţiunea” (pag. 146- 147 - ş.a.). (va urma)