Moş Ion Roată: mit şi realitate

Moş Ion Roată este, în acelaşi timp, un nume, un mit şi o realitate. Din păcate, noi, românii, nu ne acceptăm valorile sau nu ştim să le promovăm. Nu suntem lăsaţi, nu putem, nu ştim sau nu vrem să acceptăm faptul că unii dinte noi nu vor să se „bălăcească” în mizeriile sau în capcana istoriei, acestea fiind „întinse” Poporului Român de către puternicii zilei.
Dimitrie Cantemir şi-a intitulat una dintre prestigioasele sale opere „Creşterea şi descreşterea Imperiului Otoman”. Ca să ajungă la această realizare a învăţat, a observat şi, mai ales, nu şi-a uitat rădăcinile. Dar să nu uităm că a fost dat, a fost lăsat zălog la Poarta Otomană şi nu a huzurit pe acolo. Şi-a desăvârşit educaţia şi nu a uitat nicio clipă ţara şi lumea în care s-a născut. Nu este singurul, toţi marii eroi ai românilor nu au uitat cine sunt şi, prin faptele lor, au devenit icoane ale Neamului Românesc, ca să nu uităm cine suntem. Lista lor e lungă, dar şi tristă în acelaşi timp.
După Revoluţia de la 1848 din ţările române, în contextul post-revoluţionar european, adia şi pentru împilatul Popor Român un vânt de dreptate, de împlinire, de unire. Unirea a fost şi a rămas idealul tuturor românilor, sau, poate, mai bine ar fi spus că Unirea era şi este idealul celor ce simt româneşte.
Fruntaşii paşoptişti, Mihail Kogălniceanu, Eftimie Murgu, C.A. Rosetti şi toţi ceilalţi nu au lăsat în uitare idealurile revoluţiei, ci au continuat să lupte pentru împlinirea lor. Astfel, la momentul 1857, în dorinţa de realizare a Unirii şi, explicit, pentru aceasta, au fost constituite Divanurilor (adunările) ad-hoc, în Ţara Românească şi Moldova, în cadrul acestora fiind chemaţi să-şi exprime opinia şi ţăranii, „spre a lua şi ei parte la făurirea acestui măreţ şi nobil act naţional”.
Aşa a ajuns şi Ion Roată în divanul ad-hoc al Moldovei şi a transformat realitatea bunului-simţ în legendă. Moş Ion Roată. Un nume simbol, alcătuit din trei cuvinte, ca şi simbolul credinţei creştine - Sfânta Treime, sau chiar istorice (trei ţări româneşti unite permanent prin simţire), şi în acelaşi timp, trei simboluri: moşul, Ion (noi) şi roata, reliefând: vechimea, reprezentativitatea şi unitatea. Ion Roată este o realitate istorică. Celebrul ţăran român s-a născut în satul Gura Văii din comuna Câmpuri, judeţul Vrancea, în anul 1806. Din păcate, nu este cunoscută exact şi ziua naşterii. Înainte de a deveni celebru (prin bun simţ), Ion Roată a devenit (prin muncă) un gospodar de frunte al comunei sale, deoarece avea un spirit deschis, fiind dăruit cu o minte ascuţită şi cu o mare uşurinţă de exprimare a gândurilor şi sentimentelor.
La Iaşi, fiind considerat o personalitate dreaptă şi puternică, a devenit purtătorul de cuvânt al ţărănimii. În acest fel a câştigat adepţi ai realizării Unirii: Costache Negri, Anastasie Panu, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza şi mulţi alţii. După încheierea lucrărilor Divanului ad-hoc, Ion Roată a rămas la Iaşi şi a propagat ideile unioniste. Ca urmare, a fost arestat şi trimis sub escortă la Focşani şi, de aici, la Câmpuri. În 5 februarie 1859 însă, la Focşani, se reîntâlneşte cu Alexandru Ioan Cuza.
După Unire, Ion Roată este ales în judeţul sătesc, unde militează pentru înfiinţarea şcolii şi semnează cu parafă alegerea primarului din comună. Pentru aplicarea Legii agrare a domnitorului Alexandri Ioan Cuza, demnul ţăran Ion Roată este ales atât în comisia din sat, cât şi cea din plasa Zăbrăuţi şi se achită cu cinste de aceste îndatoriri, dar îşi duce în continuare, cu simplitate, viaţa de ţăran, atât cu bucurii, cât şi cu necazuri. În 1878, Mihail Kogălniceanu îi expediază, la Focşani, brevetul şi decoraţia „Steaua României”.
Uitat de lume, Moş Ion Roată se stinge din viaţă în data de 20 februarie 1882, fiind înmormântat în satul natal. În anul 1909, la 50 de ani de la Unire, este comemorat cu mare cinste. Dar, ulterior intervine iarăşi uitarea. Doar după 1990 mormântul este refăcut punându-se o cruce şi o placă de marmură. De atunci, în fiecare an, la 24 ianuarie, la cimitirul unde odihneşte Moş Ion Roată, se face un parastas în cinstea celui care a crezut cu toată fiinţa lui că Unirea aduce şi propăşirea Poporului Român obidit.
În anecdota „Moş Ion Roată, cel mai mare povestitor român”, Ion Creangă prezintă foarte plastic pentru ce fuseseră chemaţi ţăranii la acele Adunări ad-hoc. Masă de manevră. Ca tot ce se întâmplă în România. „Spontan organizate.” Nu putem sau nu vrem să scăpăm de această tară nici acum. Punându-i pe ţărani să ridice singuri şi să-i aducă bolovanul, boierul tot boier rămânea. Pe boieri nu prea îi trăgea inima la unire în muncă, la unire la greu, noroc cu ţăranul român.... că i-a luminat mintea... cerându-i şi boierului să pună umărul.
Dar tot talpa ţării, „opinca” avea să poarte tot greul pe umeri în războiul de independenţă, în primul şi al doilea război mondial. Şi, de fiecare dată, inclusiv acum, ţăranii, eroii anonimi ai acestei ţări au pus braţul, sufletul şi inima pentru pământul sfânt al Patriei, din care meritau „bucata lor de pământ” să o sfinţească cu hărnicia braţelor şi sudoarea frunţii. Dar nicio lege agrară nu a fost dusă la bun sfârşit, legile agrare aplicându-se, de cele mai multe ori, după bunul plac al puternicilor zilei, a ciocoilor vechi şi noi, al celor care cred că ţara este nu pentru a fi iubită, admirată şi pentru a munci pentru EA, ci doar pentru furat. Asta simt boierii, ciocoii mai vechi şi mai noi, „clasa super-sus-pusă”, toţi veneticii şi parveniţii, care şi-au găsit un loc călduţ pe pământul românesc, dar care nu simt româneşte, nu au inimă românească, nu trăiesc după datina, morala şi credinţa creştină.
Astfel, nici boierul nu a uitat afrontul pe care Moş Ion Roată i l-a adus în Divanul ad-hoc din Moldova. Şi, în scurt timp, a reuşit să-l aducă la sapă de lemn pe bunul Moş Ion Roată, omorându-i animalele sau ducându-le la obor pentru inventate încălcări de hotar. În căutarea dreptăţii, mergând la curtea boierească, simplul, dar demnul ţăran român a fost scuipat pe obraz de mişelul boier. Că doar dreptatea umblă cu capul spart, nu o ştim de azi sau de ieri. Vremelnicii puternici ai zilei obişnuiesc de prea mult timp, şi din păcate, continuă şi astăzi să batjocorească dreptatea, istoria, poporul. Până când?! Până când „o mână de fier” (chiar şi într-o „mănuşă de catifea”) nu uită că este a ţării şi cu fermitate face, totuşi, dreptate.
Astfel, în povestea „Ion Roată şi Cuza Vodă” se arată, tot de un genial ţăran român, cum i se face dreptate: la întrebarea lui Moş Ion Roată către domnitorul Alexandru Ioan Cuza: „- Dar cu ruşinea ce mi-a făcut, cum rămâne Măria Ta?”, Domnul răspunde: „- Cu ruşinea, iaca aşa rămâne moş Ioane, zise Cuza-Vodă, sărutându-l şi pe un obraz şi pe altul, în faţa mulţimii adunate acolo. Du-te şi spune sătenilor dumitale, moş Ioane, că, unde te-a scuipat boierul, te-a sărutat Domnitorul Ţării şi ţi-a şters ruşinea”.
Atunci era şi aceasta o modalitate de a şterge „ruşinea” făcută de puternicii zilei. Dar astăzi... ? Cine are curajul de a şterge „ruşinea” generată şi promovată de puternicii zilei de pe obrazul nostru şi al Ţării? Cine este Cuza... pentru noi toţi, cei ca Moş Ion Roată?!
Costel Ene (Braşov),
strănepot al lui Moş Ion Roată

Categorie: