Mulţumim, domnule deputat!
Doru Decebal Feldiorean
Pentru devotamentul arătat faţă de românii din judeţul Covasna, pentru ardoarea şi tăria cu care ne-aţi reprezentat în Parlamentul României, pentru faptul că am avut în dumneavoastră un om cu puternice sentimente naţionale şi patriotice, hotărât să lupte până la capăt pentru onoarea şi drepturile, răpite în mare parte de altfel, românilor covăsneni, vă mulţumim domnule deputat Petre Ţurlea.
Vă mulţumim, deci, pentru că aţi fost, sunteţi şi, în mod sigur, veţi fi şi de acum înainte alături de noi, în lupta pe care suntem nevoiţi să o ducem împotriva politicii udemeriste, pentru ca istoria să ne aşeze, în timp, pe una din fi lele ei dedicate cinstei, onoarei şi dragostei cu care poporul român îşi apără pentru vecie cultura, limba, religia şi, nu în ultimul rând, graniţele.
De asemenea, tot în numele românilor de aici îl felicităm pe domnul Adrian Căşunean-Vlad, noul deputat de Covasna, dorindu-i, la fel ca şi dumneavoastră, multă sănătate şi putere, pentru a-şi putea duce la bun sfârşit misiunea de parlamentar cu care l-a încredinţat electoratul din judeţul nostru, pentru a-l reprezenta la Bucureşti.
(Decebal F.) (Articolul a apărut, în decembrie 2000, în cotidianul „Cuvântul nou”, judeţul Covasna)
Adaugă comentariu nou