Naşterea Maicii Domnului - Sfânta Maria Mică

Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru şi dezlegând blestemul, a dat binecuvântare şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică.
(Troparul Naşterii Maicii Domnului)

Naşterea Maicii Domnului este prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie. Sfânta Scriptură nu ne relatează acest eveniment. Însă, scrierile apocrife oferă foarte multe amănunte despre originea şi copilăria Fecioarei Maria.

Cea mai importantă sursă, în acest sens, o reprezintă Protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-creştină din secolul al II-lea. Fragmentul referitor la Fecioara Maria a fost scris în jurul anului 140. Deşi nu este considerată o scriere canonică, informaţiile oferite pot fi considerate veridice, cu rezervele de rigoare.
Tatăl Fecioarei Maria se numea Ioachim şi era din seminţia lui Iuda. Soţia lui Ioachim se numea Ana şi era fi ica preotului Matthan. Astfel, tatăl Fecioarei Maria era un urmaş al regelui David, iar mama, o descendentă din familia preoţească a lui Aaron, împlinindu-se prin aceasta proorocea că Mesia va avea o dublă descendenţă: împărătească şi preoţească.
Pentru că nu aveau copii, Ioachim şi Ana au început să fi e ironizaţi şi batjocoriţi de oameni. Lipsa copiilor era considerată un blestem din partea lui Dumnezeu. Şi totuşi, Ioachim şi Ana nu s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, nici nu au renunţat la viaţa lor virtuoasă, rugându-se în continuare cu lacrimi şi nădăjduind în bunătatea lui Dumnezeu. Tradiţia spune că în al cincizecilea an al căsătoriei lor, Marele Preot de la Templu le-a refuzat în public jertfa, numindu-i blestemaţi.
Întristaţi, cei doi părinţi s-au îndreptat spre casa lor din Seforis şi au hotărât să se retragă fi ecare pentru post şi rugăciune. Ioachim a zis către soţia sa Ana: „Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată eu mă duc la munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar se va milostivi şi ne va da nouă un copil”. Iar Ana a început să se roage lui Dumnezeu cu durere şi cu multe lacrimi, zicând: „Doamne, Atotţiitorule, Cela ce numai cu cuvântul ai făcut cerul şi pământul şi toate câte se văd; Cela ce ai zis făpturilor Tale să trăiască şi să se înmulţească; Cela ce ai binecuvântat pe Sarra, femeia lui Avraam şi a născut pe Isaac la bătrâneţe şi ai dăruit Anei fi u, de a născut pe Samuel proorocul, dă-mi şi mie roadă pântecelui meu şi nu lăsa să fi u de ocară între oameni, că de voi naşte fi u, sau fi ică, îl voi închina Ţie cu toată inima şi-l voi da să slujească în biserica slavei Tale” (I Regi 1, 11). Î
ngerul Gavriil se va arăta fi ecăruia, spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un vas ales lui Dumnezeu (Luca 1, 4-23).
Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului există şi la copţii egipteni şi la iacobiţii sirieni, separaţi de Biserica ortodoxă după Sinodul al IV-lea ecumenic. Având în vedere că aceştia n-au împrumutat mai nimic de la ortodocşi după despărţirea lor de Biserica Ecumenică, înseamnă că sărbătoarea respectivă era deja în uz şi la ei înainte de această despărţire; începutul ei trebuie pus, deci, între Sinodul III ecumenic (431) şi Sinodul IV ecumenic (451).
În Apus, sărbătoarea este adoptată în timpul papei Serghie I (687- 701). În secolul al VI-lea, Sfântul Roman Melodul a compus Condacul şi Icosul acestui praznic, iar în secolul al VIII-lea, Sfântul Ioan Damaschin a alcătuit Canonul ce se cântă la slujba Utreniei. Data de 8 septembrie, aleasă pentru prăznuire, reprezintă ziua sfi nţirii unei biserici dedicate Fecioarei Maria, construită la Ierusalim de către împărăteasa Eudoxia, la începutul secolului al V-lea.

Maica Domnului, în calendarul popular

Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. Bătrânii spun că în această zi rândunelele pleacă spre zonele calde, insectele încep să se ascundă în pământ, iar frigul îşi face simţită prezenţa. De aici şi zicala: „O trecut Sântamărie, leapădă şi pălărie!”. Este vremea în care se desfăşoară diferite târguri şi iarmaroace. Din această zi se încep unele activităţi practice specifi ce: culegerea unor fructe şi plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, culesul viilor, semănatul cerealelor de toamnă.