Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut din părinţii Zaharia şi Elisabeta. Zaharia făcea parte din ceata preoţească a lui Abia, iar Elisabeta era din fi icele lui Aaron.
Zaharia era arhiereu şi în anul acela era rândul său să slujească la templu şi să intre în Sfânta Sfi ntelor pentru a tămâia. La acea sărbătoare era adunat foarte mult popor. În timp ce Zaharia slujea, Arhanghelul Gavriil i s-a arătat şi i-a binevestit că, deşi bătrân şi soţia sa stearpă, totuşi va naşte „un fi u prin care mulţi din fi ii lui Israel se vor întoarce la Domnul Dumnezeul lor” (Luca I, 16).
Zaharia se îndoieşte de cuvintele Arhanghelului Gavriil şi, ca pedeapsă, i se leagă limba până la naşterea fi ului său, Ioan. Când a ieşit afară din templu, poporul a observat că nu mai putea vorbi şi a înţeles că a avut o vedenie în templu. După ce s-au împlinit zilele slujirii sale la templu, s-a întors la casa sa.
Elisabeta s-a tăinuit pe sine cinci luni, zicând: „Aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea” (Luca I, 25).
Când s-a împlinit vremea să nască, a născut un fi u, iar în a opta zi când trebuia să i se pună numele, toată lumea se aştepta să-l numească Zaharia, ca pe tatăl său, dar Elisabeta a spus: „Nu! Ci se va chema Ioan” (Luca I, 60). L-au întrebat şi pe Zaharia şi a cerut o tăbliţă pe care a scris: „Ioan este numele lui” (Luca I, 63) şi-n clipa aceea limba i s-a dezlegat, s-a umplut de Duhul Sfânt şi a proorocit despre prunc: „Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui, să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii” (Luca I, 76 - 79).
Despre Sfântul Ioan Botezătorul a prorocit şi proorocul Isaia, spunând: „Glasul Celui ce strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui” (Isaia 40, 3). Ne afl ăm în perioada postului Sfi nţilor Apostoli Petru şi Pavel şi se cade să ne gândim mai mult la chemarea pe care a făcut-o proorocul Ioan la Iordan: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor”.
Din nefericire noi, oamenii de astăzi, suntem cuprinşi de deznădejde, nu mai avem încredere în Dumnezeu, ni se pare că Dumnezeu este prea departe. Dar, oare, Dumnezeu este prea departe sau noi ne-am îndepărtat de El?
Eu cred că dacă acum, în al unsprezecelea ceas, ne-am întoarce la Dumnezeu prin plângerea păcatelor, prin Spovedanie, prin Împărtăşanie, prin chemarea numelui Său neîncetat, Dumnezeu ar face lumină. Dar dacă noi ne complăcem în situaţia aceasta în care ne afl ăm şi spunem: se poate şi aşa sau merge şi aşa, atunci Dumnezeu nu poate interveni, pentru că noi nu Îl lăsăm.
Haidem ca de astăzi să începem să lucrăm cu frică şi cu cutremur la a noastră mântuire, haidem să facem din căsuţa noastră chilie de unde să înălţăm rugăciuni fi erbinţi către Dumnezeu, să facem metanii, închinăciuni, implorând pe Dumnezeu să nu ne lase prade unei tiranii mai rele decât comunismul, însă să se facă aceasta nu după cum vrem noi, ci să Îl lăsăm pe Dumnezeu să facă voia Sa, a noastră să fi e doar nevoinţa de a ne schimba: din răi, să devenim buni; din lacomi, să devenim darnici din ceea ce tot Dumnezeu ne-a dat; şi aşa mai departe…
Pentru rugăciunile Sfântului Prooroc Ioan, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin!
Întru această zi se face dezlegare la peşte, vin şi untdelemn.