„Ne-am propus să avem un alt tip de colaborare cu celelalte partide românești din județ”

Interviu cu Olimpiu Floroian, noul președinte al PNL Covasna

- Domnule președinte Olimpiu Floroian, de curând, au avut loc alegeri la Filiala Covasna a Partidului Național Liberal, prilej cu care ați fost ales în funcția de președinte, având validată, totodată, și o întreagă nouă echipă de conducere.
- Așa este. Mai precis în ziua de 8 aprilie 2017 s-a desfășurat Convenția Județeană a PNL Covasna, for în care a fost ales noul președinte al organizației, împreună cu Biroul Politic Județean. Am fost ales în funcția de președinte, iar din noul Birou Politic, format din 31 de persoane, mai fac parte un secretar general în persoana domnului Cosmin Boricean și doi prim-vicepreședinți, domnii Silviu Popica și Liviu Comăneci. Trebuie să vă spun că în acea zi a alegerilor din cadrul organizației județene, cea mai mare bucurie a mea a fost să văd că prezența colegilor convocați a fost aproape de 100 la sută și că evenimentul a decurs în mod democratic, fără tensiuni și incidente, la fel ca și întreaga noastră campanie internă, care a fost caracterizată de regula bunului simț, motiv pentru care țin să îi mulțumesc contracandidatului meu, domnul Constantin Pătru.
- Domnule președinte, vă rog ca, în câteva cuvinte, să vă prezentați publicului larg interesat de fenomenul politic din județul Covasna.
- Sunt născut la Întorsura-Buzăului, am 52 de ani, sunt căsătorit și am o fetiță. Am absolvit Liceul Silvic în localitatea Gurghiu, județul Mureș, am studii în marketing și management la Universitatea „Spiru Haret” din Brașov și activez în domeniul privat încă de la începuturi, din 1991. Aș merge chiar mai departe și v-aș spune că nu am fost, de atunci, niciodată angajat la stat. În prezent, administrez o societate comercială care activează în domeniul energiei regenerabile, care are șapte angajați și numeroși colaboratori în Țară și străinătate.

„Sunt um om de construcție liberală, care cunoaște foarte bine domeniul privat”

- Când v-ați decis să intrați în politică, și cu ce scop?
- M-am mutat în municipiul Sfântu-Gheorghe încă din anul 1996. Aventura mea politică a început în 2012, atunci când am aderat la proiectul politic al fostului premier al României, Mihai Răzvan Ungureanu, care s-a numit Forța Civică. Aici am fost președintele organizației județene până la fuziunile succesive cu fostul PDL și PNL, unde, în ambele formațiuni, am ocupat funcția de prim-vicepreședinte. Revenind la zi, trebuie să vă precizez că m-am decis să candidez la funcția de președinte al PNL Covasna atunci când fostul lider, domnul Codruț Opaiț, a hotărât să se retragă, iar atât semnalele primite din teritoriu, cât și cele de la colegii din Sfântu-Gheorghe erau de încurajare și de sprijin ca eu să-mi depun candidatura. M-ați întreb de scopul pentru care am intrat în politică. Vă spuneam și mai devreme că sunt un om de factură liberală. De aceea, promovarea unor politici liberale este o prioritate a mea, apărută după atâta timp de activitate în domeniul privat. Cunosc bine sistemul fiscal, știu cum funcționează activitatea în domeniul privat în ceea ce privește piața, deci cererea și oferta, având parteneri interni și externi am reușit să-mi fac o imagine foarte clară a ceea ce este important în viața societăților comerciale și a tot ceea ce înseamnă plus valoare, și atunci cred că experiența mea poate fi de folos societății în care trăim.
- Care este starea de fapt de astăzi din cadrul PNL Covasna, ca și viață de organizație mă refer, întrucât la ultimele alegeri locale și generale nu ați avut niște rezultate, cred eu, mulțumitoare?
- Vă contrazic. Rezultatele la alegerile locale din vara anului 2016 au fost pentru PNL, în județul Covasna, cele mai bune din istoria comună a celor două mari partide de dreapta care au fuzionat, având rezultate foarte apropiate de rivalul nostru, PSD. În acest sens, vă precizez că avem trei consilieri județeni și 28 de consilieri locali, dintre care trei sunt viceprimari, în comunele Dobârlău, Zagon și Sita-Buzăului. În ceea ce privește rezultatul de la alegerile generale, țin să vă spun că și noi în județul Covasna am fost afectați de perioada de interimat a conducerii partidului la nivel național. Totuși, vreau să cred că electoratul simpatizant PNL va reveni în secțiile de vot la următoarele alegeri, prinzând din nou încredere în noi, acum când în toate organizațiile locale avem conduceri legitime. Întreg procesul de interimat se va finaliza în data de 17 iunie, când la București va fi ales noul președinte al Partidului Național Liberal.

„Ne dorim revigorarea organizației de tineret și o bună colaborare cu structurile locale ale partidului”

- Care sunt obiectivele dumneavoastră, pe termen scurt și mediu, în cadrul organizației la conducerea căreia ați fost ales?
- Pentru mine este foarte important, în perioada imediat următoare, ca, împreună cu echipa mea, să revigorăm Organizația de Tineret, precum și organizațiile de Femei și de Pensionari din PNL Covasna. Cu toții, cei care participăm la campaniile electorale, știm că Organizația de Tineret a unui partid este cea care duce greul și că de felul cum acționează tinerii depinde, în bună măsură, rezultatul alegerilor. PNL Covasna a avut cea mai activă Organizație de Tineret la nivel județean și este obligația noastră, a noii conduceri, să-i reunim pe tineri în jurul valorilor liberale, pentru ca organizația lor să fie cel puțin la fel de puternică și motivată ca în urmă cu patru, cinci ani. Un alt obiectiv al nostru este revigorarea structurilor locale, dar și implicarea acestora în luarea deciziilor la nivel județean. Sigur că obiectivele noastre sunt multiple, de aceea v-am enumerat doar câteva. Însă, aș mai face vorbire de încă unul: noua conducere a organizației județene PNL Covasna și-a propus să aibă un alt tip de colaborare cu celelalte filiale ale partidelor românești printr-un dialog permanent și identificarea și implementarea proiectelor care vizează comunitatea românească din județ. În același context al colaborării dintre români, ne dorim apropierea față de Biserica Ortodoxă Română, reprezentată aici de Episcopia Covasnei și Harghitei - stâlp al Neamului Românesc și al familiei pe aceste binecuvântate meleaguri din inima României.
- Vă rog să ne faceți acum vorbire despre obiectivele pe termen lung ale mandatului dumneavoastră și, implicit, despre ceea ce v-ați propus, ca și rezultate, la viitoarele alegeri locale, parlamentare și prezidențiale, chiar dacă ele sunt deocamdată îndepărtate în timp.
- Haideți să o luăm cronologic. Mai întâi, în 2019, vom avea în România alegeri prezidențiale; este evident că ne dorim ca ele să fie câștigate de candidatul nostru de dreapta. Apoi, pentru alegerile locale ne propunem să obținem un număr și mai mare de consilieri județeni și locali și să câștigăm conducerea a minim trei primării covăsnene. Având în vedere că demarăm un nou proiect politic care vizează și viitoarele alegeri parlamentare, este limpede că ne dorim câștigarea a unui mandat de deputat sau senator, chiar dacă sistemul electoral actual dezavantajează județul Covasna, unde, s-a mai dovedit încă odată în 2016, că a fi parlamentar este o loterie la-ndemâna sistemului informatic.
- Domnule președinte, dacă dumneavoastră mai aveți ceva de adăugat în finalul convorbirii noastre...
- Da. Vreau să vă spun că termenul de cinci ani, atât cât am eu vechime în acest domeniu, nu reprezintă o mare experiență, dar este un mare avantaj prin faptul că nu am participat la jocuri politice murdare și, prin urmare, vă asigur că nu pot fi influențat în luarea deciziilor și nici în încălcarea valorilor și principiilor liberale.
- Vă mulțumesc pentru amabilitate!
- Și eu vă mulțumesc și vă invit să fiți alături de noi la fiecare eveniment al PNL Covasna!

Categorie: