„NEM AUTONOMIE! MAGHIAROFONII NU SUNT MAGHIARI, SECUII NICI ATÂT!”

(Internet 22 octombrie 2014, Aquincum Pannonia)

În presa de limba maghiară, Ministerul de Externe din România este acuzat că „se străduiește să decredibilizeze UDMR, revendicările maghiarimii” („Condeiul ardelean”, nr. 341 (376), 22 septembrie - 5 octombrie 2017, p. 14). Citind multe alte acuzații care tot curg neîncetat în presa lor, te întrebi dacă nu este posibil ca în rândurile componenților acestei comunități hunice de câteva sute de descendenți maghiari să găsești un individ care să se oprească din mersul politic al enclavizării României și să recunoască adevărul că aici politica minoritară a Statului Român are „valoare de model”. Să cerceteze dacă în celelalte fragmente de țări din fostul imperiu austro-ungar mai există vreo cloacă de asociații de politicieni maghiari cărora să li se permită să intre în Parlament în regim de partid politic. Aceasta dovedește nu numai că suntem model în tratamentul minorităților, ci că suntem și cei mai toleranți față de huliganismul acestei haite asiatice, ajunsă la stadiul intenției de a-și impune voința unde nu are drept, de a-și manifesta disprețul față de tot ce este sacru pentru români.
„De când o minoritate de 5%, pe cale de dispariție, poate decide soarta unei țări de 20 milioane de locuitori?”, întreabă, se pare, revoltat, autorul comentariului de pe Intrenet cu referire la relațiile dintre români și maghiari. Și tu, ca român, să stai cuminte când în magazinul din pământul Țării tale ți se cere să te adresezi în limba minorității, să privești cu calm atunci când steagul veteranilor români este îndepărtat de pe instituția administrativă a unei localități din Țara ta, să tratezi cu indulgență atitudinea de brutalitate a maghiarilor față de tinerii români înfășurați în Tricolorul Românesc, să privești pasiv când Orban Viktor intră în România, ca târgovețul la piață, și afirmă cu aceeași consecventă obrăznicie, la congresul minorităților, că totuși „viitorul este în limba maghiară”. Dacă mai continuăm așa, s-ar putea spune că suntem o nație de îngeri care populează un spațiu de rai în care permit printre ei și niște diavoli.
Este nefiresc ce vor ungurii, atâta vreme cât reiese din dovezi vechi că ei ne-au ocupat pământul și ne-au distrus Neamul Românesc din Panonia. Există multe mărturii că Panonia era dacică, româno-valahică, locuită de olahi, strămoșii românilor care trăiau și acolo. Numele de localități dacice distruse de barbarii asiatici înlătură orice drept istoric al maghiarilor asupra teritoriului Ungariei. Cu atât mai puțin pretenția de autonomie în Transilvania nu se poate satisface acestui grup de sălbatici, care cer tribalizarea Țării, deși sunt tolerați cu cea mai înaltă omenie, de 100 de ani. Așa că viața locuitorilor din acest spațiu o hotărâm noi, românii, și respingem cu autoritate și fermă hotărâre tribalizarea etnică teritorială sau vreo formă de federalizare pentru ambițiile câtorva sute de venetici.
„Nu există granițe în interiorul României!” „Enclavizarea și recesiunea minorității maghiare, respectiv expansiunea frontierei ungare în interiorul teritoriului României ar putea constitui un model exploziv, un precedent susceptibil a pulveriza stabilitatea întregii Europe. Majoritatea statelor sunt plurietnice, multiconfesionale și pluriculturale. În consecință, acceptarea enclavizării, a fărâmițărilor ar distruge bazele juridice ale statelor suverane” - deci este un concept devastator cel al enclavizării.
Cum să-ți arogi moftul de nație superioară într-o asemenea comunitate de state, când ești o minoritate „pe cale de dispariție”? Știindu-li-se, în întreaga lume, „prestigiul” de criminali feroce, maghiarii nu se mai pot bucura de sprijinul vreunei nații din conjunctura actuală a Europei, și nu numai. De aceea, aspirația de un secol a maghiarilor de a rupe din nou din România, e învăluită într-un dezacord total, pentru că „Nu este consfințită nicăieri printr-un document internațional autonomia pe baze etnice, iar conceptul de drepturi colective nu are nicio legitimitate. În Europa este respinsă ideea etnonaționalismului și a autonomiei ca scop în sine, ca expresie a unei ideologii de factură ultranaționalistă și etnocentristă. Procesul integrării europene are ca pivot tocmai factorul statal”.
Românii i-au eliberat de două ori pe maghiari, dar nu s-au consemnat crime asupra populației maghiare pașnice. Le-am dat doar de veste, la sfârșitul Primului Război Mondial, că ne-am instalat stăpânirea în Transilvania, afișând pașnic opinca românească pe forul lor legiuitor. Acesta era simbolul păcii, declarația că robul de până atunci al Transilvaniei își comunică libertatea și avertizează că nu doar glumim cu foștii noștri înrobitori, ci ținem cu demnitate să ne apărăm ceea ce am câștigat prin mari sacrificii. Și, dacă de 100 de ani ne păstrăm jurământul, cum consideră acești debusolați ai populației maghiare că am accepta hotar în mijlocul Țării?!
Într-o altă secvență de pe Internet, este plesnită și mai drastic impertinența maghiarilor, care devin ridicoli prin îndrăzneala de a manifesta autoritate aici și în celelalte țări din fostul imperiu. Iată o listă de personalități istorice „maghiare” perindate drept conducători în Ungaria și spațiile cucerite:
- Matei Corvin, rege, naționalitate - român;
- Șandor Petofi, poet revoluționar 1848, naționalitate - sârbo-slovac;
- Lajos Kossuth, revoluționar, naționalitate - slovac;
- Janos Zapolia, rege, naționalitate - croat;
- Ștefan Bathori, prinț al Transilvaniei, naționalitate - suedezo-polonă;
- Francis Racokzi, faimos revoluționar, naționalitate - slovac;
- Gabriel Bethlen, prinț al Transilvaniei, naționalitate - francez;
- Iancu de Hunedoara, rege al Ungariei, naționalitate - român;
- Carol Robert de Anjou, rege al Ungariei, naționalitate - francez.
Cum au ajuns acești remarcați intruși străini în derularea istoriei maghiare, o poate lămuri conjunctura vremurilor, dar e slobod să medităm asupra nevoii de luciditate în complicata diriguire a treburilor statului Ungariei, care, după cum se vede și astăzi, lipsea cu desăvârșire.
Și ca să-i punem fes, precum turcul, iată ce se vehiculează pe ecrane - în final, autorul acestui comentariu afirmă curajos: „Națiunea maghiară nu există... ADN-ul asiatic e aproape inexistent în Ungaria”. Și, cu același curaj, întreb și eu: cu ce se identifică națiunea maghiară în Europa? Cu acei criminali ale căror statui sunt presărate pe pământul celor două județe, Covasna și Harghita, și în alte locuri? Aceasta este pecetea lor ca nație!

Categorie: