Noi mereu am fost (şi suntem) cu datul, alţii cu luatul!

Domnul Dan Brudaşcu, fost deputat în Parlamentul României, director al Casei Municipale de Cultură din Cluj-Napoca, anunţa, cu câteva luni în urmă, intenţia de a face demersurile necesare, în nume personal, pentru „alcătuirea unui inventar al tuturor asociaţiilor şi fundaţiilor constituite de către personalităţi de origine română, înainte de 1918, pe teritoriul Transilvaniei, al întregii ţări, dar şi în afară, pentru a recupera patrimoniul românesc pierdut odată cu scurgerea timpului”. (...) „Comunităţilor maghiare din Transilvania - preciza domnul Dan Brudaşcu - li s-au retrocedat inclusiv bunuri şi proprietăţi asupra cărora nu aveau dreptul, lucruri pe care le-au obţinut în mod nelegal. Noi nu cerem ceva ce nu ne aparţine, noi cerem să se facă dreptate.”
Conform „Romanian Global News”, Dan Brudaşcu cere retrocedarea proprietăţilor care au aparţinut prof. dr. Gheorghe Bilaşcu, deţinătorilor de drept ai acestora. Student inteligent şi sârguincios la Universitatea de Medicină din Budapesta, Gheorghe Bilaşcu a devenit cadru didactic. Numit „regele dentiştilor”, profesorul a acumulat o avere impresionantă, investind, mai ales, în domeniul imobiliar. Organizator al învăţământului de stomatologie în oraşul de pe Someş - Clujul, pe care l-a condus în perioada 1919-1926, deputat de Vişeu în Parlamentul de la Bucureşti, „fondator al învăţământului stomatologic românesc”, „creatorul Şcolii stomatologice clujene” a lăsat, spre sfârşitul vieţii, la fel ca şi Emanoil Gojdu, un testament, prin care toate imobilele lui să rămână studenţilor merituoşi din Maramureşul în care s-a născut, precum şi „instituţiilor care organizează acte culturale în interesul cetăţenilor români”.
Dan Brudaşcu urmează să depună „o cerere la adresa serviciilor diplomatice româneşti de la Budapesta, pentru demararea unei proceduri de identifi care a proprietăţilor aparţinând profesorului şi doctorului Bilaşcu şi, apoi, retrocedarea lor”. Ar fi păcat ca să se repete povestea, ca în „Cazul Gojdu”, avocat de succes, politician, patriot ardelean, luptător pentru drepturile naţionale ale românilor din Transilvania, care, prin testamentul din 4 noiembrie 1869, de la Budapesta, lăsa întreaga lui avere „acelei părţi a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania care aparţine de confesiunea orientală ortodoxă”, pentru burse studenţilor şi pentru ajutorarea preoţilor. Printre cei care au benefi ciat, prin „Fundaţia Gojdu”, de burse, s-au situat Traian Vuia, Octavian Goga, Constantin Daicoviciu, Petru Groza, Victor Babeş şi mulţi alţii. După 1945, bunurile Fundaţiei au fost naţionalizate de statul ungar, iar, în octombrie 2005, primul ministru Călin Popescu Tăriceanu şi ministrul de Externe de atunci, Mihai Răzvan Ungureanu, au semnat cedarea gratuită, către Ungaria, a patrimoniului Fundaţiei „Gojdu”.
Personal, doresc, din tot sufl etul, succes demersului domnului Dan Brudaşcu, în primul rând dintr-un act de dreptate! Aici, pe la noi, pe meleagurile mioritice, mai ales prin judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, autorităţile postdecembriste româneşti prea s-au dovedit darnice, din cale afară, atunci când, conform unei legi stupide şi antinaţionale, au dat totul celor veniţi „în numele înaintaşilor”, unii rude de-a şaptea spiţă, să ceară chiar ce, uneori, nici nu li se cuvenea. Şi li s-au dat! Li s-au dat clădirile unor licee, spitale, şcoli, grădiniţe, ministere, universităţi, imobile ale instituţiilor româneşti, numai să fi m pe placul străinilor şi al UE! A fost cedat totul (vezi cazul Urmanczy, de la Topliţa!), mii, zeci de mii de hectare de pădure, terenuri arabile, imobile, cu uşurinţa cu care, pe timpul preşedintelui Emil Constantinescu şi al ministrului de Externe Adrian Severin, prin semnarea Tratatului bilateral cu Ucraina, ne trădam fraţii cosângeni, vânzându-i, defi nitiv, lăsându-i de izbelişte, odată cu teritoriile româneşti furate, în mâna străinului lacom şi neîndurător. Iar explicaţiile puternicilor vremii, nişte bâiguieli năroade, au fost de-a dreptul penibile. De pildă, atât Adrian Severin, cât şi Emil Constantinescu, autori morali şi semnatari ai unui act antinaţional, susţineau atunci tâmpenia că totul se face „în numele şi spre binele fraţilor noştri români” de dincolo de graniţă, într- un teritoriu răpit mişeleşte, prin acelaşi pact, al hoţiei, Ribbentrop- Molotov. „Nu există victime! Ambele părţi au câştigat! Am semnat de dragul românilor din Ucraina!” - clama Adrian Severin. Se spune că trădările se plătesc! Oare când?
În privinţa Fundaţiei „Gojdu” şi a demersurilor făcute, mulţi ani, de Statul Român, pentru respectarea testamentului lăsat, bunurile moştenirii lui Emanoil Gojdu au fost pierdute tot prin trădarea interesului naţional! De data aceasta, vânzarea a fost făcută de Anton Constantin Călin Popescu Tăriceanu, primul ministru pe care nu l-au prea interesat verticalitatea personală şi demnitatea naţională. O dovedeşte cadoul făcut, cu atâta generozitate, statului ungar, prin actul de laşitate condamnabilă şi de trădare a interesului naţional de care pomeneam.
Doresc, din mai multe motive, inclusiv cel al demnităţii naţionale, ca demersul domnului Dan Brudaşcu să fi e încununat de succes. Însă am, ca român, şi unele îndoieli. Prea suntem păţiţi, ca popor, atunci când cerem eradicarea unor abuzuri şi împlinirea unor acte de dreptate, în istoria noastră zbuciumată. Dar am şi motivele mele să cred, să sper că, în cazul profesorului şi doctorului Gheorghe Bilaşcu, şansele pentru o materializare a unei intenţii nobile ar fi ceva mai mari decât în privinţa recuperării moştenirii Gojdu. Cauză considerată de mulţi defi nitiv pierdută! Îmi amintesc de cele două vizite ale delegaţiei Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre, din perioada 1996-2000, când mă afl am printre cei trimişi de Parlamentul României, la Budapesta, cu diverse însărcinări, unde am rămas aproape o zi, cu ocazia unei escale mai lungi, în drum spre Erevan. Una dintre ele o constituia şi „Cazul Gojdu”. În urma unei întâlniri şi a discuţiilor cu ambasadorul de atunci al României la Budapesta, domnul Petre Cordoş, mi-am dat seama că demersurile sunt deja tardive, depăşite, că totul ar fi pierdut, în urma unui decret de prin anii ‚50, prin care întreaga avere trecea în benefi ciul statului ungar. Iar ce nu era încă total bătut în cuie a desăvârşit fostul premier Tăriceanu, care-şi petrece sfârşitul de săptămână mai mult la Budapesta decât la Bucureşti! Am văzut atunci clădirile, situate pe două străzi din Budapesta, care au aparţinut lui Emanoil Gojdu. Un dezastru! Prin acoperişul bisericuţei, se zărea cerul! Trebuia, din anumite calcule, să arate totul aşa cum doreau autorităţile ungare! Numai că averea faimosului avocat, mare patriot şi om de afaceri, nu constă doar în clădiri, ci şi în uriaşe sume de bani!
S-ar putea ca, în cazul Bilaşcu, lucrurile să se fi nalizeze altfel! Deocamdată, aşa cum mai mereu ne-am aşezat în istorie, noi, de fi ecare dată, suntem cu datul, iar alţii cu luatul!