„Noi vrem unirea!” Despre patriotism şi simţire românească la Sărbătoarea Zilei Naţionale

Mi-am dorit mult, mi-am dorit cu ardoare, în ultimii ani, să pot serba Ziua Naţională a României împreună cu prietenii mei români din Covasna. Aceasta, mai ales pentru că una dintre cele mai frumoase, cele mai calde, mai ziditoare şi înălţătoare experienţe pe care am trăit-o în ultimii cinci ani este legată, fără urmă de îndoială, de cunoaşterea românilor din estul şi sud-estul Transilvaniei, aşezaţi (prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi prin rosturile ascunse ale vremurilor istorice) în curbura interioară a Carpaţilor, într-o zonă mult-încercată de vitregiile timpurilor, trecute sau actuale. Totul a pornit în anul 2011, atunci când am purces la dezvoltarea unui proiect personal care privea cunoaşterea, cercetarea, consemnarea şi valorificarea spiritualităţii şi culturii tradiţionale româneşti din judeţele Covasna şi Harghita. Am constatat (atunci, dar mai cu seamă acum, după aproape cinci ani de la acele începuturi) faptul că acest demers, recuperator pentru fiinţa spirituală a Poporului Român, nu poate fi realizat, decât parţial, prin iniţiative personale. Cu toate acestea, constatând lipsa de iniţiativă a factorilor de decizie de la nivelul central instituţional, privind conceperea şi realizarea unui program naţional pentru păstrarea tezaurului de cultură şi spiritualitate românească din această zonă, am hotărât să persist în această „aventură” solitară, în direcţia aprofundării cunoaşterii realităţilor sociale şi culturale, care caracterizează relaţiile interetnice şi situaţia românilor trăitori pe aceste meleaguri, în contextul unei paradoxale situaţii de minoritate, aflată în însăşi inima Ţării. Astfel am ajuns, în acest an, să cunosc bucuria participării la sărbătoarea de 1 Decembrie în trei localităţi din judeţul Covasna.
Duminică, 29 decembrie, după săvârşirea Dumnezeieştii Liturghii Arhiereşti la Biserica de lemn din staţiunea Covasna, cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” şi „Schimbarea la Faţă” (care a primit în acea zi, prin lucrarea sfinţitoare a Preasfinţitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, darul binecuvântării picturii care o înveşmântează), ierarhul românilor din Eparhia Munţilor a spus, la finalul cuvântului de învăţătură adresat poporului: „Să ne ajute Dumnezeu ca Ziua Naţională să fie o sărbătoare frumoasă: şi la Târgu-Secuiesc şi la Sfântu-Gheorghe. La Târgu-Secuiesc vom fi împreună şi cu domnul prefect de Harghita şi cu domnul general Marius Giurcă, şeful Brigăzii de la Miercurea-Ciuc, să „întărim” puţin şi „garnizoana” din acel oraş”. Dar, mai înainte de ziua de 1 Decembrie, Preasfinţitul Părinte Andrei a participat, imediat, în acea duminică, la adunarea festivă din cartierul Voineşti al oraşului Covasna, desfăşurată în faţa Bisericii Ortodoxe cu hramul „Înălţarea Domnului”, din Piaţa Eroilor, lăcaş de cult care este străjuit de Monumentul Ostaşului Român şi de bustul Episcopului Justinian Teculescu. Pe o vreme nu foarte prietenoasă, cu vânt şi lapoviţă, a fost intonat Imnul de Stat al României de toţi participanţii şi întreaga asistenţă. Au fost prezenţi ostaşi ai Garnizoanei Militare din Sfântu-Gheorghe (conduşi de comandantul col. Gheorghe Lupu), autorităţi centrale şi locale: dr. Codrin Munteanu - secretarul general al Ministerului Apărării Naţionale, Sebastian Cucu - prefectul judeţului Covasna, Tiesz Janos - primarul oraşului Covasna, Gheorghe Marin - primarul comunei Barcani şi Marius Obreja - senator de Covasna. Preasfinţitul Părinte Andrei, împreună cu un sobor de preoţi, a oficiat slujba de pomenire pentru eroii care s-au jertfit pentru apărarea Ţării şi întregirea Neamului, având credinţa fierbinte că Dumnezeu va veghea asupra acestui pământ sfinţit cu sângele jertfei lor, pentru ca fiii şi nepoţii lor să trăiască într-o Românie demnă şi prosperă. În acest context, mi-am amintit de cuvintele pilduitoare, care fuseseră adresate, cu dragoste părintească dar şi cu durere, de PS Andrei cu doar o oră în urmă, de la altarul Bisericii de lemn din Covasna: „Dacă eroii noştri s-au jertfit pentru pământul străbun şi pentru viitorul urmaşilor lor, noi, aceşti urmaşi, nu mai vrem decât un trai cât mai bun, pentru care ne-am vinde şi sufletul, într-o Europă descreştinată, iar pentru Dumnezeu nu mai avem timp şi nici dispoziţie”. Poate că tânăra şi foarte tânăra generaţie, prin frumoşii copilaşi din Voineşti-Covasna, să fie mai deschişi decât părinţii lor către cele sfinte, după cum se spune şi în Evanghelia după Matei: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33) şi iarăşi: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 3).
În ziua următoare, a prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, şi a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, bucuria sărbătorii a fost umbrită de o veste care a căzut ca trăsnetul: a fost furat Drapelul Tricolor de la Monumentul Ostaşului Român din Sfântu-Gheorghe! Mâini criminale, aflate sub ascultarea unor minţi bolnave de ură şi neliniştite de un iredentism care se pare că a devenit endemic în sud-estul Transilvaniei, au înfăptuit ceea ce oamenii cu o conştiinţă rezonabilă nici nu îndrăznesc să gândească. Oare ce s-a urmărit, prin acest act de vandalism şi de ofensă la adresa însemnelor Statului? Intimidarea românilor minoritari în Sfântu-Gheorghe? Batjocorirea Zilei Naţionale a României? Punerea „la încercare” a autorităţii Statului Român, în această parte de Ţară în care autoritatea oficială nu prea se exercită? Nu este de competenţa mea şi nici nu intenţionez să mă pronunţ în această chestiune. Cert este că a fost o acţiune concertată, dacă ne gândim că şi la Târgu-Secuiesc a avut loc, în aceeaşi zi, un incident cu mult mai grav, caracterizat de organele competente drept „un potenţial atac terorist cu materiale pirotehnice”. Din fericire pentru starea de spirit a românilor participanţi la sărbătoarea Zilei Naţionale, autorităţile nu au mediatizat acest incident decât după ce paradele militare şi manifestările populare din cele două oraşe au luat sfârşit, după ora prânzului, în ziua de 1 Decembrie.
În acest context tensionat şi îngrijorător (ale cărui proporţii nu le cunoşteam la acea oră), am avut totuşi bucuria de a fi prezent la manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie la Târgu-Secuiesc, mai întâi cu slujba pomenirii eroilor (săvârşită de Preasfinţitul Andrei şi de un sobor de preoţi, la troiţa ridicată în curtea Bisericii „Pogorârea Duhului Sfânt”), care a fost urmată de cuvântul de învăţătură al Preasfinţitului Părinte şi de cuvântările prefecţilor judeţelor Covasna (Sebastian Cucu) şi Harghita (Jean Adrian Andrei), care s-au referit la însemnătatea Actului Unirii de la 1918 şi la importanţa raportării permanente la această zi, ca o datorie sfântă a Poporului Român de pretutindeni. Au mai fost prezenţi, de asemenea, generalul Marius Giurcă - comandantul Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” din Miercurea-Ciuc, colonelul Gheorghe Lupu - comandantul Garnizoanei Militare din Sfântu-Gheorghe şi senatorul Marius Obreja. Dincolo de parada militară şi de simbolica Horă a Unirii în care s-au prins sutele de români participanţi la acest eveniment, lucrul cel mai impresionant a fost (pentru mine, un simplu bucureştean „rătăcit de bunăvoie” prin judeţul Covasna) participarea la defilare a întregii asistenţe (sutele de oameni, în frunte cu Armata Română şi cu oficialităţile) prin centrul oraşului Târgu-Secuiesc. Au fost momente înălţătoare, atunci când, pe străzile vechiului târg, care s-au „colorat” brusc cu falduri tricolore româneşti, au răsunat marşurile istorice ale ostaşilor români, ca o rememorare a Marii Uniri.
Prin purtarea de grijă a prietenilor mei, în aceeaşi zi de 1 Decembrie am fost bucuros să particip şi la manifestările de la Sfântu-Gheorghe. Soarele strălucea cu o lumină caldă, aproape ireală, în ciuda unui vânt puternic, care zburătăcea norii de pe cer. Socotesc că este important să menţionez contribuţia Primăriei din comuna Vâlcele şi implicarea nemijlocită a viceprimarului acestei comune, Nicolaie Cucu, care a organizat, în deschiderea evenimentelor sărbătoreşti care aveau să se desfăşoare la baza Grupului Statuar „Mihai Viteazul”, un marş simbolic la care a participat un grup de 20 călăreţi vâlceleni, însoţind o căruţă care a simbolizat deplasarea românilor din 1918, la Alba-Iulia. De asemenea, Corul „Voievozii Munţilor”, tot din Vâlcele, a susţinut un program artistic care a cuprins mai multe piese cu o simbolică încărcătură patriotică. Alături de oficialităţile prezente (prefectul Sebastian Cucu, comandantul Garnizoanei Militare, colonelul Gheorghe Lupu, senatorul Marius Obreja şi deputatul Horia Grama), asistenţa a cuprins oameni de toate vârstele (copii, tineri şi vârstnici), pe care i-am văzut, în acele clipe, uniţi şi fericiţi sub faldurile tricolore româneşti, chiar dacă vicisitudinile traiului zilnic într-un context interetnic nu foarte prietenos cu românii i-au determinat, pe mulţi dintre ei, să „rupă” unitatea şi să se disipeze într-o individualitate atomizantă, atent şi abil speculată de cei care doresc eliminarea elementului etnic românesc din această zonă. La baza Grupului Statuar „Mihai Viteazul” au fost apoi depuse coroane de flori: din partea autorităţilor judeţene şi locale (inclusiv din partea Consiliului Judeţean şi Primăriei Sfântu-Gheorghe, ai căror lideri s-au remarcat, însă, printr-o elocventă absenţă, ca de obicei!), din partea Primăriei Vâlcele, a instituţiilor deconcentrate ale Statului, asociaţiilor culturale şi civice româneşti, partidelor politice, oamenilor de omenie care simt şi trăiesc româneşte, în această parte de Ţară. O paradă militară, prin care s-au prezentat armamentul şi tehnica aflate în dotarea Garnizoanei din Sfântu-Gheorghe, a condus către finalul de mare încărcătură emoţională: Hora Unirii - intonată vocal de Corul „Voievozii Munţilor” din Vâlcele şi jucată, cu patos şi cu bucurie, de miile de oameni, români şi maghiari din Sfântu-Gheorghe şi din împrejurimi.
În toate aceste rânduri pe care le-am expus trebuie să mărturisesc şi să recunosc un anume grad de subiectivism în nemărginirea bucuriei de a fi alături de prietenii mei români din Arcul intracarpatic, la sărbătorile Zilei Naţionale. Nici nu ar avea cum să fie altfel, deoarece, aşa cum menţionam încă de la începutul aşternerii acestor gânduri, unele dintre cele mai frumoase experienţe şi lecţii de viaţă mi-au fost dăruite, în ultimii cinci ani, mai ales datorită contactului nemijlocit cu aceşti oameni minunaţi şi cu ale lor crezuri fundamentale care se află la originea organizării programelor şi evenimentelor legate de sărbătoarea Zilei Naţionale a României, ca o lecţie veritabilă a păstrării, dăinuirii şi transmiterii valorilor culturale şi spirituale ale identităţii româneşti, a patriotismului şi conştiinţei naţionale, tot mai mult puse la încercare în aceste vremuri tulburi.

Categorie: