„Nu contează cât de lung am părul…”

Titlul prezentului articol este, de fapt, un vers dintr-un cunoscut cântec, devenit chiar şlagăr, ce se auzea des la radio sau la tv. Nu-mi mai aduc deloc aminte dacă membrii trupei respective (cred că este vorba de cei de la Pasărea Colibri) aveau sau nu părul lung. Cântecul lor, însă, se bucura de o largă audienţă nu numai prin frumuseţea melodiei, ci şi datorită versurilor sale, inteligente şi logice: „Nu contează cât de lung am părul, / Important e cât şi cum gândesc”.
Da, este cât se poate de adevărat. Fiindcă de-a lungul vremii au existat şi vor exista „mode” în ce priveşte fizionomia bărbaţilor şi chiar a femeilor: cu păr lung, cu păr scurt, cu mustăţi sau fără mustăţi, cu barbă (barbişon) sau fără barbă etc. etc.. Toate acestea nu au avut şi nu ar trebui să aibă vreo influenţă asupra adevărului cuprins în sintagma „cât şi cum gândesc”.
Şi totuşi, îmi vine să cred că logica de care aminteam mai sus începe să se clatine. Fiindcă, în ultimii ani, a apărut acea categorie de indivizi care se cred altfel decât semenii lor. Sunt convinşi că le sunt superiori. Şi asta doar prin lungimea părului! Mă gândesc la nonconformişti, dar nu la toţi, ci doar la o parte. Mă gândesc numai la acei „nonconformişti” care au preluat de la înaintaşii lor doar „moda” părului lung, însă au moştenit şi acea vorbă din popor despre „părul lung şi mintea scurtă”! Iar această „zicere”, sau vorbă bătrânească, s-a născut din înţelepciunea poporului. Ea nu minte! Ea constată doar un adevăr născut din experienţa de viaţă. Iar aceasta vrea să spună că mintea acelora cu părul lung este ceva mai „măruntă”, adică mai scurtă decât a celorlalţi.
M-am gândit la toate acestea ascultându-i cu câtă îndârjire încercau să ţină piept şi să-şi apere ideile neghioabe doi indivizi, la o recentă dezbatere, la un anumit post tv, despre scoaterea religiei din şcoală! Sunt, din păcate, oameni relativ tineri şi ar trebui să se „bată” pentru idei constructive în învăţământul românesc. Şi ar trebui multe pentru ca acesta să revină ce a fost, să fie reaşezat pe temelii solide. Nu, ei sunt preocupaţi doar de „idei noi”, conforme - zic - cu spiritul epocii. Respectivii indivizi încercau să impună, de fapt, o altă logică, bazată pe modul lor de a gândi. Cu alte cuvinte, încercau, în fel şi chip, să răstoarne adevărul cuprins în proverbul popular „părul lung şi mintea scurtă”, în sensul că doar cei cu părul lung sunt cei ce gândesc logic, că ei sunt deţinătorii adevărului, că ei sunt cei care vor reforma lumea.
Pe unul dintre ei l-am recunoscut imediat. Este Emil Moise, cel care, în urmă cu câţiva ani, pornise, tot aşa ca să se afle în treabă, o teribilă campanie pentru scoaterea icoanelor din şcoală! Susţinea că locul acestora era doar în biserică! Era şi campania aceea de atunci, ca şi cea de acum, un moment ce va trebui să rămână consemnat în paginile despre idioţiile şi prostiile unor indivizi, care atâta ştiu să facă: să provoace scandal. Să atragă atenţia asupra lor. Să intre în atenţia opiniei publice, prin ce o fi, numai să fie.
Celălalt este „pitorescul” parlamentar Remus Cernea, figură absolut singulară între cei vreo şase sute de indivizi care au ajuns, printr-un joc al prostiei - sau al intereselor? -, în aşa-zisul Parlament al României, devenit o adunătură uriaşă care nu depăşeşte nivelul de inteligenţă al celor cărora marele Eminescu le-a pus pentru vecie eticheta: „Fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii / Bâlbâiţi cu gura strâmbă, sunt stăpânii astei naţii”!
Pe undeva sunt revoltat pentru tot ceea ce au făcut şi fac aceşti indivizi. Pe de altă parte sunt trist, ba chiar mâhnit, pentru că, oameni tineri fiind, numai atâta le poate mintea! (Iar asta o spune unul care a lucrat o viaţă întreagă, 55 de ani, numai cu oameni tineri.) Cum spune poporul: numai atâta îi duce capul…? Însă dacă stau şi mă gândesc bine ei, ca nişte indivizi deosebiţi de ceilalţi oameni de rând, nici nu pot gândi altfel, adică… numai atâta îi duce capul! Fiindcă nu sunt decât nişte produşi jalnici ai epocii în care s-au născut şi crescut. Nişte triste relicve ale acelei epoci. Mă refer, desigur, la epoca comunisto-păgână, în care ambii s-au născut şi şi-au petrecut tocmai acei ani în care influenţa societăţii, în care tânărul cunoaşte lumea înconjurătoare, deschid ochii asupra acesteia. Acei ani sunt pentru fiecare tânăr extrem de importanţi, deoarece îşi pun pecetea pe personalitatea individului.
Generaţia mea face parte dintr-o altă lume, o lume absolut străină generaţiei din care fac parte Remus Cernea şi Emil Moise. Cei din generaţia mea - mulţi, puţini, câţi or mai fi trăind - au făcut primele clase de liceu sub îndemnul care ni s-a întipărit pentru totdeauna în memorie, dar mai ales în suflet: „Nihil Sine Deo”! Adică: „Nimic fără Dumnezeu”! Era „aforismul” ce se afla în fiecare clasă, pe peretele din faţă, sub care se găsea portretul regelui. Au urmat apoi anii de după 1947, anii de îndoctrinare cu aşa-zisele „principii de viaţă” ale noii ideologii comuniste. Epoca în care „Nihil Sine Deo” a dispărut din clasă, odată cu portretul regelui, iar în locul acestuia au apărut „marii dascăli”: Marx, Engels, Lenin şi Stalin. Pentru noi, aceştia nu erau decât: „barbă albă”, „barbă neagră”, „barbă cioc” şi „barbă deloc”! Atât şi nimic mai mult. În locul frumoaselor noastre cântece patriotice şi populare, au apărut cele sovietice. Degeaba! Le-am învăţat, dar le uram şi le uitam repede. Am învăţat toate „noile principii de viaţă ale omului nou, constructor activ al socialismului...”, dar nu „se legau”. Ne erau absolut străine! Nu erau ale noastre. Nu s-au legat niciodată de sufletul nostru. După cum nu se lega de noi nici noua limbă introdusă în locul celei franceze: limba rusă. Îmi aduc aminte că eram în clasa a VII-a elementară - după ce făcusem două clase de liceu - şi pe primul semestru am rămas corigent la limba rusă, în timp ce toate celelalte medii erau peste opt! Am fost declarat duşman al poporului sovietic! (Aveam 13 ani!) A fost chemat tata la şcoală şi eram gata-gata să fiu eliminat!
Chiar dacă ne-a fost dat să trăim cea mai mare parte a vieţii noastre într-o epocă a „dreptăţii sociale”, pe care a trebuit s-o acceptăm, vrând-nevrând, fiindcă a trebuit să muncim spre a ne câştiga existenţa, această societate ne-a rămas străină, potrivnică. Aşa ne-a fost dat. Aşa a fost să fie. Dar cei vreo 40 de ani de comunism nu ne-au putut scoate niciodată din suflete acea convingere cu care am trăit în copilărie: „Nihil Sine Deo”! Cu ea în suflet au trăit, au muncit şi au murit generaţii de români. Cu ea în suflet vom părăsi lumea aceasta şi cei care încă mai suntem în viaţă, domnilor „filozofi” nonconformişti, Emil Moise şi Remus Cernea!
Aţi uitat că Poporul Român a fost creştin de la începuturile istoriei sale. Cu această credinţă s-a petrecut întregul proces al etnogenezei româneşti. Şi fiindcă aţi uitat acest adevăr, ori l-aţi ignorat cu bună ştiinţă, poporul v-a pedepsit. Toată nemernicia iniţiată de voi şi cu scoaterea icoanelor din şcoli, iar acum, cu scoaterea religiei dintre obiectele de învăţământ, s-a întors, ca un bumerang, lovindu-vă drept în „numele tatălui”! Şi nici nu putea fi altfel din moment ce v-aţi eliminat singuri din rândul Poporului Român creştin, care v-a aruncat, ca pe nişte gunoaie, unde vă e, de fapt, locul.

Categorie: