Nu-i prost cel care mănâncă şapte pâini, ci acela care i le dă!

I-am auzit, de atâtea ori, pe mai-marii struţo- cămilei udemeriste tunând şi fulgerând că ei, minoritatea maghiară din România, nu au drepturi! Că ei, şi înainte de decembrie 1989 au fost oprimaţi, şi sunt şi azi! Europarlamentarul Tokes Laszlo, ajuns azi - ce ironie! - vicepreşedinte al Parlamentului Europei, cel care înjură România pe toate drumurile, îl invită pe Dalai Lama în Ardeal, „Tibetul românesc”, pentru a se convinge ce năpăstuiţi sunt maghiarii din această ţară, dată mereu model, de forurile europene, pentru rezolvarea problemei minorităţilor.
Ar fi unul dintre motivele pentru care m-am hotărât să mă întorc în urmă cu zece ani, la acel „Program electoral 2000” al UDMR. Gândindu-se mai mult la „viitorul pentru maghiarii din Transilvania” decât la cel al tuturor românilor din România, liderii UDMR aveau, au şi vor avea, veşnic, în faţă „îndeplinirea misiunii de apărare a intereselor comunităţii naţionale maghiare din România”. Adică, a „intereselor regionale din domeniul economic, al educaţiei şi al culturii, mult mai clar decât până acum”.
Deci, o poziţie fermă, tranşantă, încă de la început aşezată sub imperativul întrebării: „Ce fel de Transilvanie dorim?”. Ce fel de Transilvanie vor ei, noi ştim! Şi încă prea bine! Ţintele sunt: „Legea învăţământului, Legea pământurilor şi a pădurilor confi scate etc.”. Cum? Nu are nicio importanţă! Scopul scuză mijloacele! Ca prim-pas, „din punct de vedere economic - se preciza acolo - trebuie să ridicăm Secuimea. (...) Trebuie să luptăm, în acelaşi timp, pentru universitate maghiară de sine stătătoare. (...), pentru supravieţuirea noastră în Secuime şi în alte locuri, precum şi rămânerea pe pământul natal...”.
Toate erau considerate, în acel „Program electoral 2000”, „puncte de cotitură”, din păcate nu prea luate în seamă la vremea respectivă. Sintagma, de ei inventată, „naţiune dominantă” ar trebui să fi e înlocuită, zic ei, cu „popoare reciproc răspunzătoare”. Doar aşa se poate realiza o „reală egalitate de şanse”. Iar despre „dezvoltarea autoidentităţii naţionale” poate fi vorba doar prin „diferitele forme de autonomie”! Numai aşa, afi rmă ei, este posibilă democraţia! Altfel, nu! „Interesele regionale ale Transilvaniei” nu pot fi concepute fără „dezvoltarea autonomă a regiunilor”. Cum? „Prin asigurarea drepturilor colective ale comunităţii etnice”, prin „folosirea limbii materne în administraţia locală, în justiţie şi în viaţa publică, în general, precum şi în învăţământul la toate nivelele”, prin „retrocedarea generală a tuturor bunurilor şi proprietăţilor”, prin „dreptul la decizie şi acţiune autonomă”.
Un punct esenţial, în programul amintit, îl constituie, după cum era şi de aşteptat, învăţământul „la toate nivelele, formele şi tipurile educaţionale”, prin „autonomizarea formelor şi nivelelor”, scopul „primordial, continuu, al UDMR fiind înfiinţarea universităţii maghiare de stat”, atenţie deosebită fi ind dată regiunilor locuite de ceangăi, unde trebuie asigurate, „prin lege, toate formele de învăţământ în limba maternă”.
În cultură, opţiunea este şi mai evidentă. „Garanţia dezvoltării noastre culturale - se spune în Program - este autonomia culturală” (muzeu maghiar de stat, descentralizarea sistemului de arhive, folosirea liberă a simbolurilor naţionale proprii, alături de ale statului român).
Principiile de bază ale politicii confesionale a UDMR cuprindeau: „retrocedarea bunurilor mobile şi imobile naţionalizate, retrocedarea, imediată, proprietarilor de drept a tuturor bunurilor bisericeşti şi imobiliare - pământuri, clădiri, păduri, biblioteci, arhive, obiecte de cult etc.”, „îndeplinirea revendicărilor ceangăilor din Moldova”, totul în „strânsă colaborare cu bisericile istorice maghiare din Transilvania”.
Printre strategiile de presă figurează: „folosirea neîngrădită (n.a. - oare cine ne înjură, „neîngrădit”, în presa maghiară din judeţele Harghita şi Covasna?!) a limbii materne în viaţa publică, învăţământ, cultură şi presă”, un „sistem naţional public de radio şi televiziune în limba maghiară, bazat pe studiourile teritoriale”, care ar include „înfi inţarea unui studio de radio şi televiziune în Secuime” şi „a unui post de radio FM pentru comunitatea ceangăilor din România”.
Priorităţile organizaţiilor teritoriale ale UDMR, ca anexă la acel Program, erau: repunerea în drepturi a Colegiului „Bethlen Gabor” asupra proprietăţii locuinţelor profesorilor de la Aiud şi renovarea castelului, asigurarea funcţionării autonome a Liceului „Csiky Gergely” din Arad, prin mutarea Liceului „Henri Coandă” (n.a. - La Târgu- Mureş a fost mai simplu: elevii şi profesorii de la Liceul „Bolyai” au fost, pur şi simplu, daţi afară! Alungaţi, deci!), amplasarea statuii Libertăţii, de la Arad, „într-un loc de cinste”, redobândirea titlului de proprietate asupra ansamblului de clădiri „Bombardir”, recondiţionarea monumentelor istorice de la Beclean şi Rodna, din Bistriţa-Năsăud, asigurarea difuzării, la Vatra Dornei, a emisiunilor postului ungar Duna TV (n.a. - potrivnic României!), retrocedarea imobilului „Casa cu Arcade” din Sfântu-Gheorghe, limitarea construirii cazărmii Garnizoanei din Covasna, sprijinirea consiliilor locale, în cazul comunităţilor care solicită desprinderea din structura administraţiei publice actuale (Valea Izvoarelor, Chibed, Mădăraş, Glăjarie), transformarea Liceului „Bolyai” în colegiu reformat, cedarea Bibliotecii Teleki Consiliului Local (din judeţul Mureş), restaurarea castelului Bolyai şi al lui Apafi , de la Dumbrăveni, a bisericilor reformate de la Alma, Smog, Micăsaşa, Ocna Sibiului, ridicarea unui monument Bolyai la Buia, un altul în memoria bătăliei din 1849 (la Ocna Sibiului), înfiinţarea, la Timişoara, a unei şcoli cu internat pentru elevii „din diaspora”, desprinderea unor localităţi cu populaţie majoritar maghiară la Otelec, Tormac etc..
Un bob zăbavă! S-o luăm cu începutul! Cam tot ce UDMR îşi propunea, prin „Programul electoral 2000”, s-a şi realizat, apărându-şi, prin „strategia paşilor mici”, îndeplinirea unei misiuni, cea a intereselor proprii, într-o Transilvanie pe care ar dori-o, cât mai grabnic, maghiarizată! Şi-au dorit putere? Au obţinut-o! Din 1990 încoace, UDMR a fost mereu la guvernare sau în preajma scaunului Puterii, sugând de la toate oile (guvernările postdecembriste). Marko Bela, cel care-şi cere „Patria (n.n. - adică Ardealul!) înapoi!”, a fost şi este vicepremier, răspunzând - culmea! - de cultură, învăţământ, integrare europeană, avându-i în preajmă mereu pe cei patru, apoi trei, miniştri udemerişti (unul dintre ei cu dosar penal, bănuit de spionaj!).
Au dorit învăţământ în limba maghiară? Au peste tot: de jos până sus, şi invers! S-au zbătut să obţină un „punct de cotitură” în Legea învăţământului? Nicio problemă. Cu largul sprijin al PD-L, tovarăş de guvernare, Geografi a şi Istoria României vor fi predate, de acum încolo, ungureşte, în şcolile maghiare!
„Trebuie să ridicăm Secuimea!” - spuneau ei în anul 2000. Azi, de facto, au autonomia teritorială, „garanţie, pe termen lung, a vieţii noastre”, pe criterii etnice, a ţinutului secuiesc. „Bunăstarea” propriei comunităţi o concep doar prin separatism, considerând că „banii noştri merg la îmbogăţirea altora”. Lipseşte doar „autonomia de jure”. Le-a mai rămas, din 1990 încoace, de trecut doar acest hop!
Au cerut retrocedarea pământurilor şi, mai ales, a pădurilor, de sute de mii de hectare? Au obţinut (cu sprijinul complice al unor jurişti români vânduţi!), de multe ori ilegal, de către nişte urmaşi ai grofilor, de a şaptea spiţă, tot ce le-a dorit inimioara! Cică, ei numai „aşa pot supravieţui!”.
Râvneşte sufl eţelul lor udemerist la o nouă regionalizare a României, în zone din Ardeal, după „frontierele” Dictatului de la Viena, din 30 august 1940, un alt cuţit în inima ţării? Parţial au obţinut şi acest deziderat, prin trecerea tacită, în Senat, a propunerii legislative a UDMR. Bravo, parlamentari români!
Ei, udemeriştii, se vor mai egali decât alţii, maghiarii dorindu-se „popor” care să lupte împotriva „naţiunii dominante” (adică, românii!), prin „autoidentitate naţională” şi „autonomie”, demolând Articolul 1 (România - stat naţional unitar) din Legea fundamentală - Constituţia ţării. Altfel, ei nu concep, nici democraţia, nicio egalitate de şanse reală!
Multe a mai făcut, din 1990 încoace, UDMR pentru a-şi realiza interesele regionale în Transilvania, în ideea dezvoltării autonome, a dobândirii unor drepturi colective, în funcţie de doleanţele lor egoiste, separatiste, neconforme cu Constituţia şi cu legile ţării! Au obţinut folosirea limbii maghiare în administraţie, justiţie, în toate formele de învăţământ, retrocedarea pădurilor, a imobilelor, a proprietăţilor bisericeşti, drepturi de decizie autonomă. Au fost înfi inţate, pe lângă numeroasele existente deja, secţii cu predare în limba maghiară la facultăţile de Drept şi Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, numărul studenţilor maghiari crescând de trei ori, au fost înfi inţate colegii afi liate Universităţii clujene la Miercurea-Ciuc, Odorheiu-Secuiesc, Gheorgheni, Târgu-Secuiesc, Satu-Mare, Aiud. Numai că ei, în dorinţa totală a autonomizării, doresc înfi inţarea universităţii maghiare de stat pe banii românilor! N-au decât să şi-o facă singuri! Nu s-au dat în lături de la îmbrobodirea ceangăilor din Moldova, cosmetizând şi falsifi când o realitate istorică. N-a fost, deloc, o problemă să înfi inţeze un muzeu secuiesc, desfi inţând unul românesc, ca şi „comunitate periclitată de procesul de asimilare”, să ceară „Arhive Naţionale”, să folosească simboluri proprii (imn, drapel, stemă), ale aşa-zisului ţinut secuiesc, stat în stat, să obţină retrocedări, „repunerea în drepturi” a unor colegii, licee, redobândirea unor titluri de proprietate, de multe ori pe căi ilegale, restaurări şi dezveliri de monumente non-grata, desprinderea din structura administraţiei publice a unor localităţi, pe criterii clare de separatism etnic, totul culminând cu reamplasarea statuii „Libertăţii” la Arad, mărturie a intoleranţei şi urii milenare, cu largul sprijin al guvernării PSD, pe timpul premierului Adrian Năstase!
Vorba românului: „Nu-i prost cel care mănâncă şapte pâini, ci acela care i le dă!”.