O oază a ortodoxiei şi românismului, în Carpaţi


Mănăstirea „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ - Valea-Mare, judeţul Covasna
Autor: 

Doru Decebal Feldiorean

Aşa cum deja ne-am obişnuit, pentru că a devenit tradiţie, o mare de oameni a venit pe meleaguri covăsnene, pe 24 iunie, la hramul Sfintei Mănăstiri „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din comuna Valea-Mare.

Mii de credincioşi din întreaga Eparhie a Covasnei şi Harghitei, dar şi din toate colţurile Ţării s-au strâns în această oază a ortodoxiei şi românismului pentru a-l slăvi pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Şi, multe lucruri minunate s-au întâmplat în această splendidă zi de sărbătoare în viaţa sfântului locaş din Carpaţi. Mai întâi, creştinii ortodocşi au participat la o Slujbă Arhierească, la Sfânta Liturghie impresionantul sobor de preoţi şi călugări fiind condus de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului , aflat în premieră în această eparhie sufragană, şi Preasfinţitul Părinte Ioan Selejan, Episcopul Covasnei şi Harghitei.

Apoi, cei prezenţi, în frunte cu autorităţile, au fost martori la oficializarea înălţării în rang a stareţului Mănăstirii Valea-Mare, de acum părintele arhimandrit Gheorghe Avram

.
În final, atunci când cei doi ierarhi şi-au făcut agenda comună în faţa credincioşilor, IPS Laurenţiu a anunţat că - urmare a unei decizii a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, venită datorită meritelor deosebite - PS Ioan a fost avansat la demnitatea de Arhiepiscop onorific şi că înscăunarea va avea loc, în curând, în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Înainte ca fiecare să se îndrepte spre praznicul oferit de ostenitorii mănăstirii, Vlădicul Ioan i-a transmis Părintelui Mitropolit că sunt foarte mulţi braşoveni la faţa locului, întrucât există o mişcare a credincioşilor între cele două eparhii. „Să vă spună braşovenii, Înaltpreasfinţiei Voastre, că au venit pe acest pământ românesc fără să prezinte paşaportul. La Chichiş nu mai este graniţă, aşa cum a fost pentru o scurtă vreme în perioada ’40-’44 şi cum nu va mai fi niciodată“, a încheiat Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioan.

Adaugă comentariu nou

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Taguri HTML permiseŞ <a> <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <br>

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Image CAPTCHA
Enter the characters shown in the image.