O viaţă închinată Bisericii noastre strămoşeşti

Aşa a fost viaţa părintelui arhimandrit Mihail Goia, fostul stareţ al Mănăstirii „Sfântul Ilie” din municipiul Topliţa, judeţul Harghita. Fiindcă a slujit-o, vreme de 76 de ani, cu credinţă şi cu dragoste neţărmurită până în ultimele sale clipe de viaţă. În acel an de cumplite pătimiri româneşti, 1940, mama sa, Victoria, l-a luat de mână, au trecut munţii şi s-au oprit la istorica Mănăstire a Neamţului. Avea doar 13 ani. Acolo a urmat cursurile seminarului, iar apoi, mai târziu, şi-a desăvârşit studiile la Institutul Teologic din Sibiu.
De atunci, de la vârsta fragedă a copilăriei, viaţa sa s-a contopit cu cea a Bisericii strămoşeşti. Paşii şi evenimentele l-au purtat, de-a lungul vieţii, prin multe mănăstiri şi biserici. Mai întâi la Mănăstirea Pângăraţi. Apoi, în 1848, după ce a îmbrăcat haina monahală, împreună cu arhimandritul Varaiil Jitaru, fostul stareţ de la Pângăraţi - cel care în 1946 avea să dăruiască icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, Bisericii-catedrală „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil” din Topliţa -, a ajuns la Mănăstirea Nicula, părăsită de vieţuitori. Un an mai târziu, în 1949, a devenit stareţul Mănăstirii Nicula, după ce, în Catedrala Ortodoxă din Cluj-Napoca, a fost hirotonit preot de către Preasfinţitul Nicolae Colan, Episcopul Vadului, Feleacului şi Clujului.
După aproape un deceniu, în 1957, a reuşit să-şi vadă visul împlinit: acela de a reveni acasă, la Topliţa, pentru a sluji la altarul Mănăstirii „Sfântul Ilie”, ctitoria întâiului Patriarh al României şi al Bisericii Ortodoxe Române. Nu avea să se bucure însă prea mult de această revenire, fiindcă numai după doi ani, în 1959, regimul comunist, ateist, a desfiinţat mănăstirile (Decretul 410), astfel că vieţuitorii acestora - călugării şi maicile - au trebuit să plece care pe unde au putut spre a-şi câştiga existenţa. Părintele Mihail Goia a fost transferat la Catedrala Reîntregirii din Alba-Iulia. Acolo avea să rămână vreme de un deceniu, slujind mai întâi ca ucenic al Preasfinţitului Veniamin Nistor, iar după moartea acestuia, împreună cu arhimandritul Emilian Birdaş, cel care avea să devină primul Episcop al Episcopiei Alba-Iuliei, după reînfiinţarea acesteia, în 1975.
După ce a slujit timp de doi ani la altarul bisericii din Lunca Bradului, în 1970 a revenit acasă, la Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Topliţa, avândul ca stareţ pe Preasfinţitul Emilian Antal, nepotul Patriarhului Miron Cristea. După numai un an, în 1971, Preasfinţitul Emilian a trecut la cele veşnice, astfel că părintele arhimandrit Mihail Goia a fost numit stareţ. Iar în 1994 a fost numit şi exarh al mănăstirilor din nou înfiinţata Episcopie a Covasnei şi Harghitei.
Chiar dacă s-a pensionat în 2004, părintele arhimandrit Mihail Goia a rămas la fel de activ şi a continuat să slujească, cu dăruire şi dragoste, Biserica străbună, de care nu s-a despărţit timp de 76 de ani! Fără îndoială că cei mai frumoşi şi mai rodnici au fost cei 33 de ani pe care i-a petrecut la Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Topliţa, ca stareţ. Prin râvnă şi muncă neobosită, avându-l alături pe inimosul şi harnicul părinte arhimandrit Emilian Telceanu, actualul stareţ, Mănăstirea „Sfântul Ilie” şi-a schimbat faţa, purtând, întipărite puternic, semnele unui conducător chibzuit, blând şi harnic, cu inima plină de bunătate şi cuvinte înţelepte.
Astfel, Mănăstirea „Sfântul Ilie” a devenit, în scurt timp, ceea ce a dosit chiar ctitorul ei, Patriarhul Miron Cristea: un adevărat focar de credinţă străbună, dar şi unul de răspândirea culturii din această arie geografică a Mureşului de Sus. Sărbătorea hramului, în 20 iulie, a devenit, an de an, nu numai o sărbătoare a românilor topliţeni, ci şi a românilor din Transilvania, ba chiar şi a celor de peste munţi, din Moldova.
De puţin timp, părintele arhimandrit Mihail Goia nu mai este printre noi. Ne-a părăsit pentru a trece într-o altă viaţă. Cea a odihnei veşnice. S-a despărţit de noi în cea dintâi zi de toamnă calendaristică. S-a desprins - cum spunea Înaltpreasfinţitul Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului - uşor, precum o frunză îngălbenită dintr-un tei din grădina mănăstirii în care şi-a petrecut cei mai frumoşi şi rodnici ani. Dar această desprindere a însemnat momentul trecerii sale în viaţa veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu. Fraţii călugări care i-au deschis mormântul, nu au făcut altceva decât să-i deschidă uşa spre această împărăţie.
Înainte de a păşi spre aceasta, părintele arhimandrit Mihail Goia i-a avut alături pe Înaltpreasfinţitul Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, cel care l-a avut pe părintele Mihail naş la tunderea în monahism; Înaltpreasfinţitul Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, cel care în 1994 a fost hirotonit, ca episcop al nou-înfiinţatei Episcopii a Covasnei şi Harghitei, la Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Topliţa; pe Preasfinţitul Ignatie Mureşanul, Episcop-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei. I-au fost alături călugării şi fraţii trăitori la această Sfântă Mănăstire, în frunte cu părintele arhimandrit Emilian Telceanu, cei cu care a împărţit bucuriile şi necazurile din anii petrecuţi împreună. Au venit să-şi ia rămas bun numeroşi călugări şi preoţi din aproape tot Ardealul, dar şi din Moldova, precum şi câteva sute de credincioşi din localităţile din nordul judeţului Harghita şi din judeţele Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Neamţ.
Dumnezeu să-l ierte şi să-i dăruiască odihnă veşnică în împărăţia Sa!

Categorie: