Păcatele capitale ale României post-decembriste

Atunci, în 1989, nimeni nu gândea că lucrurile din România vor lua o astfel de turnură, că structura societăţii româneşti pare că se dezintegrează în progresie geometrică, că „viitorul luminos” este tot mai îndepărtat de români, că luminiţa de la capătul tunelului aproape că s-a stins. Am încercat, timp de 50 de ani, comunismul în România, şi nu a mers, Din 1989, încercăm economia de piaţă şi democraţia, şi suntem la un pas de catastrofă. Pe români îi irită faptul că iarăşi şi iarăşi, după 20 de ani de democraţie, un om sau un grup de oameni le dictează ce trebuie şi ce nu trebuie să facă.

Acum 2300 de ani, marele prooroc Moise cobora Muntele Sinaiului cu Cele Zece Porunci, numite Decalog, aducându-le poporului evreu, care, ca şi poporul român de astăzi, era dezorientat şi debusolat în căutarea viitorului incert. Ele nu au fost ascultate nici atunci de poporul evreu şi nu sunt ascultate nici astăzi în România anului 2009.
Prima poruncă a Decalogului este: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine”. Ce vedem în România anului 2009? În paginile ziarelor de mare popularitate apar tot felul de vrăjitori, descântători, anunţuri de magie albă sau neagră şi, mai ales, mii de români care apelează la ei pentru a face sau a desface ceva, pentru a alunga duhurile necurate, pentru a vorbi cu morţii.
A doua poruncă sună aşa: „Să nu-ţi faci chip cioplit...”. Ce vedem în România anului 2009? Sute de icoane făcătoare de minuni, sute de artefacte şi moaşte vindecătoare şi, mai ales, cozi interminabile în care românii se calcă în picioare, se agită pentru a-şi demonstra credinţa şi pentru a se vindeca.
A treia poruncă este: „Să nu iei numele Domnului în deşert”. Ce vedem în România anului 2009? Jurăminte pe Biblie ale politicienilor care sunt numiţi şi, mai apoi, cad ca frunzele copacilor toamna; jurăminte care, bineînţeles, nu sunt ţinute. Injurii, sudălmi şi cuvinte de ocară auzi pe toate drumurile publice, în restaurante, la şcoală, dar, mai ales, din gurile tinerilor.
A patra poruncă: „Aminteşte-ţi de ziua de Sâmbătă şi o cinsteşte”. În această viaţă stresantă şi agitată, mergem la serviciu şi sâmbăta, şi duminica. Mai mult, duminica mergem la ţară, la părinţi, şi-i ajutăm la munca câmpului. De multe ori numai când se întâmplă vreun accident de muncă duminica, ne amintim de sfânta zi de sărbătoare, în care ar trebui să fi m în Casa Domnului.
A cincea poruncă: „Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta...”. Ce vedem în România anului 2009? Părinţi agresaţi de copii, părinţi părăsiţi în azilele de bătrâni, mai mult sau mai puţin decente, fără a se bucura de afecţiunea familială.
A şasea poruncă: „Să nu ucizi”. Ce vedem în România anului 2009? Din 1989 până în prezent, s-au făcut peste 9 milioane de avorturi legale şi alte câteva milioane la voia întâmplării, lovind în însăşi patrimoniul genetic al poporului român.
A şaptea poruncă: „Să nu fi m desfrânaţi”. În această epocă pornografi că şi decadentă, se încearcă şi în România legalizarea homosexualităţii, a drogurilor şi a caselor de toleranţă.
A opta poruncă: „Să nu furi”. Furtul în România este prezent de la „mica ciupeală” la „marea corupţie”. Patronii fură munca muncitorilor, muncitorii fură de la patron, comercianţii înşeală clienţii, iar politicienii patronează totul.
Porunca a noua: „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău”. Toată lumea minte cu seninătate, începând de la mica minciună convenţională folosită pentru a ieşi din situaţii jenante, minciuna în familie, minciuna între prieteni şi până la marea minciună politică.
Porunca a zecea: „Să nu pofteşti nimic din câte sunt ale aproapelui tău”. În România anului 2009, fi ecare din noi se luptă pentru o viaţă mai bună, pentru o funcţie ici, acolo; însă, de obicei, fi ecare foloseşte toate armele pentru a câştiga, neţinând cont de semenul tău.
Iar porunca adusă de Fiul lui Dumnezeu, „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, în România este imposibilă. Să iubeşti pe omul care te agresează verbal pe stradă, care te fură, care te vorbeşte de rău pe la colţuri, este aproape imposibil.
Stimaţi români, dacă nu ne putem iubi, cel puţin să ne respectăm unii pe alţii şi să încercăm să facem un bine măcar atunci când este posibil. şi, poate, atunci o să ducem o viaţă mai bună.