Păcatul uitării

Într-o noapte rece, un om bogat a întâlnit în faţa casei lui un biet bătrân. L-a întrebat: - „Nu simţi că este frig afară şi nu porţi niciun palton?”.
Bătrânul a răspuns: - „Nu am, dar m-am obişnuit cu asta”.
Bogatul i-a răspuns: - „Aşteaptă-mă. Am să intru acum în casa mea şi am să-ţi aduc unul”.
Bietul bătrân a fost atât de fericit şi a spus că îl va aştepta. Bogatul a intrat în casă şi l-a uitat pe bătrân. Dimineaţa, şi-a amintit de acel biet bătrân şi a ieşit să-l caute, dar l-a găsit mort din cauza frigului. A lăsat însă lângă el o hârtie: - „Când nu aveam haine calde, am avut puterea de a lupta cu timpul rece, pentru că eram obişnuit cu asta, dar când mi-ai promis că mă vei ajuta, m-am ataşat de promisiunea ta şi asta mi-a luat puterea de a rezista”.
Cuvântul traduce pe înţelesul vremurilor de azi următorul îndemn: Nu promite nimic, dacă nu-ţi poţi păstra promisiunea. S-ar putea să nu însemne nimic pentru tine, dar ar putea însemna totul pentru altcineva! Că uitarea vine de la neatenţie, de la neseriozitate, insensibilitate şi nepăsare faţă de păcat.