Pagube de 3,5 milioane de lei în urma ploii torenţiale din municipiul Săcele


Actualitatea ardeleană - Braşov

luni seară (16 mai 2011 - n.r.), se ridică la 3,5 milioane de lei după evaluările făcute marţi, a declarat primarul municipiului, Radu Nistor (foto).
„A fost foarte multă apă pentru că a plouat torenţial cu grindină timp de o oră. Paguba înregistrată la drumurile pietruite se ridică la suma de 2,5 milioane de lei, iar la cele asfaltate la un milion de lei. Pe lângă acestea, lucrători de la Compania Apa, ajutaţi de reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, lucrează de aseară la scoaterea apei din subsolurile, curţile şi grădinile a 350 de case.

Au fost afectate zonele Turcheş, Baciu, Cernatu, Hotar, Satu Lungu din municipiu”, a spus primarul Radu Nistor.
Acesta a adăugat că localitatea a mai avut probleme din cauza ploilor şi în alţi ani, dar nu cum s-a întâmplat luni seară, când într-un timp foarte scurt apa adunată în curţi şi pe străzi depăşea o jumătate de metru.
 Prefectul Braşovului, Ion Gonţea, a declarat, marţi, că se va întocmi un material cu valoarea pagubelor pe care îl va trimite la Guvern pentru despăgubiri.

Categorie: