Părintele Arsenie Boca - Ziceri (I)

• Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.
• Cât asculţi de Dumnezeu, atât ascultă şi Dumnezeu de tine.
• Dumnezeu nu uită de om, cum uită omul de Dumnezeu.
• Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui pe noi înşine, pe viaţă.
• Este neînchipuit de mare nepotrivire între ce cer oamenii de la Dumnezeu şi între ce cere Dumnezeu oamenilor.
• Cred că cea mai deformată fi inţă în capul oamenilor este Dumnezeu.
• Grija omului de Dumnezeu simplifi că grija omului de om.
• Mărturisirea lui Dumnezeu cu preţul vieţii este preţul învierii oamenilor întru sfinţi.
• Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut.
• Dumnezeu coboară între oameni şi suie oamenii la Sine pe scara Sfintei Liturghii.
• De cârma minţii atârnă încotro pornim şi unde ajungem.
• Bobul care nu vrea să moară, fie chiar şi de grâu, nu mai aduce nicio roadă.
• Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului.
• Cine nu se va lepăda de sine, nu va fi liber.
• Iubirea trupească de sine şi plină de trufi e numai dragostea aprinsă a lui Dumnezeu o poate scoate şi desăvârşit s-o facă scrum, prin umilinţele cu care o arde.
• Cea mai primejdioasă este mândria sfântului, de aceea sfi nţii adevăraţi sunt cei ce nu ştiu că sunt sfi nţi, ce ţin morţiş că-s păcătoşi.
• Pocăinţa trebuie să fi e o înseninare din ce în ce mai mare a sufletului şi a sănătăţii întregi.
• Fraţilor, ascultaţi de Biserică, fi - indcă cei ce ascultă de preoţii ei, aşa cum sunt, de Dumnezeu ascultă.
• Toată lumea este a ta când ai renunţat la ea. Atunci eşti mai tare ca ea şi te ascultă.
• Dacă tot trebuie să suferim, măcar să nu suferim zadarnic.
• Suferinţa acceptată, smerită, face din Lazării acestei lumi un Lazăr din sânul lui Avraam, încă din lumea aceasta.
• Să nu uităm că una e lupta şi suferinţa omului mărturisit şi alta e suferinţa omului nemărturisit.
• Suferinţa şi iubirea se cresc în progresie una pe alta.
• Cunoştinţa cea din păţanie sau învăţăturile din durere sunt singura Cale care poate învăţa ceva pe oameni.
• Necazurile vieţii sunt un grai mai aspru al lui Dumnezeu către oamenii mai grei sau mai vicleni la minte.
• Nu uita că Iisus a fericit pe săraci, pe Lazări şi pe smeriţi.
•Sunt multe chipuri de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, dar numai o singură uşă: Iisus.
• Iisus doreşte de la toţi credincioşii lumii o linişte de adâncime: liniştea credinţei în Dumnezeu. Aceasta ar da de înţeles că în jurul unui om liniştit (din cauza rădăcinilor lui în cer), se face linişte pe pământ.
• Păcătoşii au un prieten, pe Iisus. Din momentul în care cunoşti că eşti păcătos, te-ai schimbat din vrăjmaşul lui Dumnezeu în prietenul lui Dumnezeu.
• E bine ca povăţuitorii să grăiască totdeauna din conştiinţa slujirii lui Hristos, ca în faţa lui Hristos şi atunci vor fi blânzi întru dojană şi smeriţi întru mustrare.
• Dacă Domnul e ascuns în poruncile Sale, fireşte că este şi în strădania pentru dobândirea virtuţilor. El este puterea sau sufl etul nevoinţelor virtuţii.
• Domnul Hristos a fost răstignit cu spatele pe crucea materială şi cu faţa pe crucea spirituală.
• Aceasta este raţiunea ascunsă a Providenţei: toată lumea este ispitită să se ciocnească de Iisus.
• În legătură cu sexualitatea în familie: nici abuzul, nici refuzul.
• Oxigen, glicogen, somn, să-ţi păstrezi hormon concepţie de viaţă creştină.
• Naşteţi-vă sfinţi!
• Tinerii să se mute de la bătrânii care le strică casa.
• Copiii nefãcuţi strică pe cei făcuţi.
• Păcatele se înregistrează în codul genetic al fiecăruia.
• Cei care opresc copiii de la credinţă sunt osândiţi mai rău ca sinucigaşii.
• Dacă nu poţi vorbi cu copiii tăi despre Dumnezeu, vorbeşte cu Dumnezeu despre ei.
• Să-ţi fereşti capul de frig şi de prostie!
• În veacul al VIII-lea al erei creştine a fost, printre altele, o mare luptă pentru icoane. A trebuit un sobor ecumenic, ultimul sobor, al VII-lea, să apere cinstirea sfi ntelor icoane. Atunci erau iudeii care pârau icoanele la împăraţi, precum că sunt chipuri cioplite şi închinare la lemne. Deşi atunci s-a pus capăt răutăţii şi multe veacuri icoanele au fost în cinste, astăzi iarăşi li se găseşte vină. Atunci li se zicea că-s o închinare greşită lui Dumnezeu. Azi vina lor e că amintesc de Dumnezeu. Dar mai e o icoană în primejdie: icoana lui Iisus, pe care o avem în noi, în fi ecare, căci de la Botez fi ecare suntem destinaţi să fi m o icoană a lui Iisus. Împotriva acestei icoane a lui Iisus în noi se dă azi o luptă mai vrăjmaşă ca odinioară împotriva sfi ntelor icoane. Se dă o luptă împotriva icoanei omului! Unde-i sunt apărătorii!? (va urma)