Pastorală

„Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem.”
(I Ioan 4, 9)

Iubiţi credincioşi,

În fiecare an, noi, creştinii, aşteptăm acest Praznic al Naşterii Domnului cu dor şi nădejde pentru mai bine, în împlinirea Evangheliei lui Hristos, întru întărirea dragostei noastre pentru Dumnezeu şi pentru semenii noştri.
Iată, după această binecuvântată de Dumnezeu călătorie spre Betleem prin Postul Naşterii Domnului, primim astăzi „lumina cunoştinţei” şi „har peste har” (Ioan 1, 16); Îl primim pe Pruncul Iisus, Fiul lui Dumnezeu întrupat din Fecioara Maria. Este darul Cerului. Ce dar mai mare ca acesta ne-ar fi putut oferi Dumnezeu?! Iubirea Se întrupează, ca din ea să ne putem împărtăşi şi noi.

Până astăzi, omul a simţit doar, din când în când, iubirea lui Dumnezeu, însă de astăzi, el se poate împărtăşi din ea şi poate locui cu ea - adică omul se poate îndumnezei.
Trecem de la starea de ţărână însufl eţită la starea de îndumnezeire a omului - coroana creaţiei lui Dumnezeu.
Dacă în Rai, protopărinţii noştri au fost opriţi de a gusta din roada unui pom, de astăzi, aici pe pământ, Dumnezeu ne cheamă să ne hrănim cu El - Hristosul lui Dumnezeu.
De unde atâta îndurare la Dumnezeu faţă de noi, care suntem cu mult mai păcătoşi decât protopărinţii noştri?! Într-adevăr, nesecat este izvorul Iubirii lui Dumnezeu!
Astăzi a rodit Cerul pe pământ, de astăzi nimeni nu va mai înseta şi nici nu va mai fl ămânzi, căci roada Cerului este din belşug pentru toţi câţi vieţuiesc pe pământ.
De astăzi, omul creşte în Dumnezeu fi ind hrănit cu iubire şi nu numai cu pâine.
De astăzi, în noi se seamănă viaţa cea nepieritoare; se seamănă în inimile noastre Hristos.
Să ne deschidem deci, fraţilor, inimile ca să cadă în ele această sămânţă a nemuririi şi fericirii veşnice în Hristos Domnul.
Hristos vine astăzi la noi; nu vine ca să plece, ci să rămână în noi, să ne facă şi pe noi fi i ai Celui Preaînalt.
Ne-am curăţit oare, iubiţilor, inimile noastre în acest post pentru a-L primi pe Hristos în ele?! Deschide oare smerenia poarta inimii noastre să intre Hristos, sau am pregătit inimile noastre pentru un alt oaspete?!
Astăzi avem de ales în a primi pe Oaspetele Ceresc sau a primi desfătările şi plăcerile lumii acesteia. Cu cine ne însoţim astăzi? Cu Hristos sau cu Mamona? Ce alegem astăzi: viaţa sau moartea, veşnicia bucuriei sau veşnicia durerii celei mari?
Mai contestă astăzi cineva adevărul pe care noi, creştinii, îl prăznuim - Naşterea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu?! Poate mai sunt! Însă noi le spunem că Hristos Domnul S-a născut din Fecioara Maria: „Iar Naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fi ind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a afl at având în pântece de la Duhul Sfânt. (...) Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu...” (Matei 1, 18-25).
La „... plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege” (Galateni 4, 4), pe când împărat al Romei era Cezarul Octavian Augustus (27 î. Hr. - 14 d. Hr.) şi pe când ocârmuitor al Siriei era Qvirinius (Luca 2, 1-2). Naşterea Mântuitorului a avut loc în „cetatea lui David care se numeşte Betleem” (Luca 2, 4), unde Sfânta Fecioară Maria împreună cu cel ce avea poruncă de la Dumnezeu de a fi ocrotitor, dreptul şi temătorul de Dumnezeu Iosif, a mers „ca să se înscrie” (Luca 2, 5) la recensământul populaţiei rânduit în vremea aceea în Palestina.
La Betleem, în ieslea animalelor şi în armonia cântărilor îngereşti Se naşte Fiul lui Dumnezeu.
Păstorii s-au învrednicit a auzi mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu: „Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu şi pe pământ pace între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).
Oamenilor simpli, păstorilor, li s-a descoperit pentru prima dată Evanghelia păcii şi a mântuirii. Ei au fost şi primii mărturisitori ai Evangheliei lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei ne relatează despre venirea şi închinarea magilor de la Răsărit care „... s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă” (Matei 2, 11).
Betleemul devine astfel cetatea bucuriei, de unde păstorii şi magii au plecat „slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră, precum li se spusese” (Luca 2, 20).
Sfânta Fecioară Maria a rămas aici păstrând „toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa” (Luca 2, 19) şi pe care, totuşi, le va dezvălui la vremea potrivită Sfinţilor Apostoli şi ucenici ai Domnului nostru Iisus Hristos.
Sfinţii Părinţi, la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, au aşezat acest mare eveniment din istoria mântuirii omului în Simbolul de credinţă; avem astfel, aşezat împreună, şi adevărul istoric şi adevărul de credinţă:
„Cred Într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul... Şi într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,
Născut, nu făcut, Cel de o fi inţă cu Tatăl, prin
Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri, şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om”.
Mărturisim aici o îndoită naştere - cea din veşnicie din Tatăl şi cea în timp din Sfânta Fecioară Maria.
Numai prin credinţă şi ca adevăr de credinţă, în lumina credinţei înţelegem că în Persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos sunt două fi ri.
După firea dumnezeiască, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu Se naşte din veşnicie din Tatăl, aşa cum afl ăm de la Sfântul Evanghelist Ioan, când zice: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan 1, 1).
Însă, din dragoste faţă de noi, Fiul unic al Tatălui a devenit „Fiu unic” al Sfi ntei Fecioare Maria, smerindu-Se „pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca om” (Filipeni 2, 7).
Naşterea în timp a Domnului nostru Iisus Hristos din Sfânta Fecioară Maria, este o lucrare a Sfântului Duh, Care a umbrit-o după spusa îngerului Gavriil: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri şi Sfântul Care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema” (Luca 1, 35).

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Vă îndemn şi eu să primiţi cu bucurie vestea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, care a schimbat cu totul sensul şi cărarea vieţii noastre pământeşti.
De astăzi, nu mai călătorim către nicăieri - către un „încotro” nedefi - nit, ci către şi împreună cu Hristos, Care a venit să păşească alături de noi pe cărarea Raiului.
Prin Întruparea Sa din Fecioara Maria, Hristos Domnul ne arată că omul nu este o masă inertă ce se mişcă către nicăieri în Univers, ci o fiinţă pe care El şi-a ales-o de mireasă.
Iată ce le rostea din adâncul inimii sale, Sfântul Grigorie de Nazianz, la acest Praznic, credincioşilor: „Hristos Se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă. Cântaţi Domnului toate neamurile. Cerurile să se veselească şi pământul să se bucure” (Catavasiile Naşterii Domnului).
Să-l primim deci, iubiţi fraţi, în inimile noastre cu toată dragostea, curăţia şi sfi nţenia. Suntem îndemnaţi de Sfântul Grigorie să ne înălţăm; dar oare la ce fel de înălţare?! Aceea prin credinţă şi prin fapte bune, prin schimbarea din om al păcatului şi al întunericului, în om al virtuţii şi al luminii; în a trăi după Cuvântul Evangheliei lui Hristos, cum a trăit Hristos, dăruindu- Se şi jertfi ndu-Se; trăind ca nişte „casnici ai lui Dumnezeu” şi „împreună lucrători cu Hristos” (2 Corinteni 6, 1).
Suntem chemaţi să umblăm tot timpul „întru înnoirea vieţii” (Romani 6, 4).

Iubiţi fii duhovniceşti,

„Cuvântul lui Dumnezeu Trup S-a făcut şi S-a sălăşluit întru noi” (Ioan 1, 14).
Să ne bucurăm de Naşterea Domnului, să-L slăvim şi să-L întâmpinăm, înălţându-ne de la cele pământeşti la cele cereşti.
Să fim conştienţi de faptul că, născându-Se Domnul, ne-a dat darul şi „Duhul înfi erii care ne dă dreptul să strigăm: Părinte!” (Romani 8, 15).
Acest dar al înfi erii noastre de către Dumnezeu, ne-a făcut să cunoaştem mai lămurit că suntem şi noi fii ai lui Dumnezeu şi că suntem fraţi între noi, prin iubirea lui Dumnezeu, care s-a vărsat în inimile noastre „prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă” (Romani 5, 5).
Se cuvine, deci, să ducem o aleasă viaţă creştină, manifestată prin iubirea faţă de Dumnezeu şi semenii noştri.
Noi, toţi creştinii, devenim prin botez mădulare ale Trupului lui Hristos şi aceasta ne obligă ca toţi să ne silim printr-o viaţă plină de virtuţi, la împlinirea şi desăvârşirea frumuseţii Trupului lui Hristos, care este Biserica Sa (Efeseni 5, 23).
Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos ne-a descoperit marele adevăr că „toţi suntem fi i ai lui Dumnezeu” (Galateni 3, 26) şi, deci, fraţi între noi, fără nicio deosebire „căci nu mai este iudeu, nici elin, nici rob, nici slobod; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Galateni 3, 28).
Avem, deci, îndatorirea de a iubi pe semenii noştri de orice neam, cu care se cuvine în pace şi bună înţelegere a trăi.
Să ne arătăm prin toată lucrarea noastră vrednici şi credincioşi fii ai Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române şi ai binecuvântatului neam românesc, căci România nu s-a născut prin clonare, ci prin binecuvântarea lui Dumnezeu.
Bunul Dumnezeu să dea neamului nostru un curcubeu la fi ecare furtună.
Hristos a venit în lume şi a binecuvântat timpul şi istoria, care după Hristos nu se întâmplă, ci se trăieşte şi se proniază; însă lumina nu se aprinde pentru orbi.
Omul nu este sortit după naştere să trăiască pe hârtie în istorie, ci să înceapă o călătorie spre Dumnezeu şi nu în jurul pământului.
Nu te opri dacă ai început această călătorie cu şi înspre Hristos, de la Betleem! Astfel, vei ajunge într-o zi în Ţara icoanelor în Rai, căci altfel, viaţa omului ar fi rămas o simfonie neterminată fără Întruparea lui Hristos.
Împărtăşindu-se cu Hristos, omul nu mai rămâne aşa cum cred unii o simplă formulă informatică - el este cer şi pământ.
La Betleem se naşte astăzi şi Hristos şi icoana Sa - de aceea am dat fi ecare dintre noi, astăzi, o dulce sărutare icoanei cu Naşterea Domnului în Bisericile noastre.

Iubiţi credincioşi,

Rămâneţi statornici în credinţa pe care am moştenit-o de la strămoşii noştri, păstrând rânduielile noastre bisericeşti, căci cultura fără Dumnezeu nu poate ţine loc de liturghie, iar muzeul loc de biserică - toate îşi au locul şi rostul lor în viaţa noastră.
Cunoscând că „Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” ( Efeseni 5, 25), iar noi „suntem mădulare ale trupului Lui” (Efeseni 5, 30), să fi m „sfinţi, fără prihană şi nevinovaţi” (Coloseni 1, 22), ca să binemerităm „Harul Domnului nostru Iisus Hristos care să fi e cu duhul nostru” (Galani 6, 18) în toate zilele vieţii noastre.

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor,
† IOAN, Arhiepiscop