PASTORALĂ cu prilejul marelui praznic al Învierii Domnului

Prin Harul lui Dumnezeu

† Andrei

Episcopul Covasnei şi Harghitei

Preacuviosului cin monahal,
Preacucernicilor Părinţi, slujitori ai Sfintelor Altare,
Stimate autorităţi,
Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,

Hristos a Înviat!

Domnul nostru Iisus Hristos a propovăduit, timp de trei ani şi jumătate, Cuvântul Evangheliei Sale, săvârşind multe fapte şi minuni, care au uimit pe cei care l-au văzut şi l-au auzit. Mulţi din cei care l-au auzit doreau să-L urmeze simţind o deosebită plăcere în a-L asculta. Între cei care L-au ascultat şi s-au bucurat de minunile pe care le-a săvârşit, au fost cei cărora Domnul Iisus le-a făcut mult bine. I-a tămăduit de boli, le-a redat vederea şi a izgonit duhurile necurate din cei îndrăciţi. Toate minunile le-a săvârşit Fiul lui Dumnezeu din dragoste faţă de oameni.
Cei asupra cărora Mântuitorul Iisus Hristos S-a milostivit s-au bucurat nespus de mult, au fost plini de mulţumire, nu le-a mai trebuit nimic pe pământ, au stat alături de El şi l-au urmat în permanenţă. Din Sfintele Evanghelii aflăm că au fost puţini aceia care au plecat de lângă El după ce s-au vindecat. Au mers la casele lor numai aceia cărora Iisus Hristos le-a spus: „Întoarce-te la casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu” (Luca 8, 39).
Numărul celor care doreau să fie în permanenţă cu Mântuitorul Hristos a fost foarte mare. Ca martori ai unor momente trăite în preajma lui Hristos, mărturiseau ceea ce au auzit cu urechile lor şi ceea ce au văzut cu ochii lor. Sfintele Evanghelii vorbesc numai despre o parte din minunile pe care le-a săvârşit Domnul Hristos. Este important ca cineva să poată prezenta în scris ceea ce a spus şi săvârşit El. În acest sens, Sfântul Ioan Evanghelistul ne precizează: „Dacă s-ar fi scris toate câte a făcut şi învăţat Iisus Hristos, nici în lumea aceasta n-ar încăpea cărţile care s-ar fi scris” (Ioan 21, 25).

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Pentru că suntem în Noaptea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, se cuvine să cugetăm acum la o persoană care L-a urmat pe El tot timpul şi căreia i s-a arătat după Înviere. Este vorba despre Maria din Magdala, galileeancă de neam.
Despre această femeie mironosiţă, Sfântul Ioan Evanghelistul ne spune că a fost îndrăcită şi că Domnul Hristos scosese din ea şapte diavoli. Înţelegem că ea a fost rău chinuită. Niciunul dintre noi, slujitori şi credincioşi, nu putem înţelege suferinţa mare prin care trece o persoană stăpânită de diavolul.
Dacă încercăm să înţelegem binele pe care Domnul Hristos l-a făcut Mariei Magdalena, putem să deducem bucuria ei imensă când a primit tămăduirea. Cuvintele ei de mulţumire erau neputincioase. Minunea aceasta şi cuvântul Evangheliei a determinat-o să fie în permanenţă în apropierea Mântuitorului Iisus Hristos. A rămas îndurerată la prinderea, pătimirea şi răstignirea Mântuitorului, împreună cu Fecioara Maria şi Sfântul Ioan Evanghelistul. Aceştia L-au plâns, aceştia au suferit, dar tot aceştia s-au bucurat după aceea văzându-L înviat din morţi.
Prima persoană care s-a bucurat să-l vadă pe Hristos înviat a fost Maria Magdalena. Sfântul Ioan Evanghelistul ne relatează dialogul dintre îngeri şi Maria Magdalena: „Femeie, de ce plângi? Ea le-a zis: Pentru că L-au luat pe Domnul şi nu ştiu unde L-au pus” (Ioan 20, 13).
Ceilalţi trei Sfinţi Evanghelişti o menţionează în primul rând pe Maria Magdalena alături de alte femei care purtau de grijă să procure miresme şi să meargă cu ele la mormânt. Ele au pregătit miresme ca să ungă, conform tradiţiei, trupul lui Iisus aşezat în mormânt. Trăiau în acelaşi timp sentimentele de nelinişte şi frământare, grija şi frica au pus stăpânire pe sufletele lor mult îndurerate. Îşi făceau probleme şi se întrebau cine le va prăvăli piatra de la gura mormântului. Curajoasă, Maria merge înaintea femeilor mironosiţe la locul de îngropare; dorea să fie acolo, mai aproape de Hristos.
În timp ce ele mergeau spre mormânt, a avut loc Învierea, iar oamenii au simţit cu toţi cutremurul. Soldaţii, în timpul acestui cutremur, au căzut cu toţii cu feţele la pământ, iar un înger s-a coborât din cer şi a dat la o parte piatra care era la uşa mormântului. Unii dintre păzitorii Sfântului Mormânt au mers la arhierei anunţându-i despre toate aceste lucruri minunate (Matei 28, 1-11).
Maria Magdalena, care a ajuns prima la mormânt, a văzut piatra răsturnată; n-a mai aşteptat pe celelalte mironosiţe, a mers să spună în primul rând Sfinţilor Apostoli cele întâmplate. A alergat şi i-a găsit pe Petru şi pe Ioan.
Suferinţa din inima ei crescuse, era convinsă că cineva a profanat mormântul şi l-a luat pe binefăcătorul ei, Iisus Hristos. Împreună cu cei doi apostoli, Petru şi Ioan, se îndreaptă spre mormânt. Este evident că aceştia au putut alerga mai repede decât ea. Primul care a ajuns a fost Sfântul Evanghelist Ioan, care a văzut piatra răsturnată de la uşa mormântului, dar nu a intrat, fricosul! A venit şi Sfântul Apostol Petru, şi el a intrat în mormânt (Ioan 20, 6). Ajunsese şi Maria Magdalena.
Sfinţii Apostoli au văzut cele întâmplate, însă înmărmuriţi, au plecat, pentru că nu înţelegeau Scriptura, „că Iisus trebuia să învieze din morţi” (Ioan 20, 9). Chiar dacă Învăţătorul le vorbise despre Învierea Fiului Omului, ei nu au înţeles nimic din aceasta, căci cuvântul acesta era ascuns pentru ei. Aşadar, speriaţi, Apostolii pleacă.
Maria Magdalena nu mai avea unde să meargă. Stătea acolo cu inima sfâşiată de durere, istovită de puteri, şi plângea privind mormântul gol. I s-au arătat doi îngeri, care au întrebat-o: „Femeie de ce plângi?”. Iar ea răspunde: „Au luat pe Domnul şi nu ştiu unde L-au pus” (Ioan 20, 13). Fără ca ea să observe, în locul celor doi îngeri apare Domnul Iisus Hristos. Este prima arătare a Sa după Înviere. El i se arătă acestei femei din care scosese şapte diavoli şi începe să-i vorbească. Ea a considerat că vorbeşte cu un grădinar, cu un om pământean. Probabil din cauza ochilor împăienjeniţi de lacrimi, şi a oboselii şi stării sufleteşti, nu-l recunoaşte pe Învăţătorul. Cum am putea noi să descriem şi să prezentăm starea ei sufletească? Pe de o parte, să vadă în faţa ei îngeri, să dialogheze cu ei, dar să nu-i dispară starea aceea de durere. Când constată că are în faţa ei un pământean, devine mai lucidă şi cuvintele ei se transformă în rugăminte: „Doamne, dacă Tu L-ai dus de aici, spune-mi unde l-ai pus, iar eu Îl voi lua” (Ioan 20, 15). Atunci Domnul Iisus o strigă pe nume: „Maria!” (Ioan 20, 16) şi de data aceasta urechile unui trup istovit şi ale unei inimi sfâşiate recunosc vocea lui Iisus.

Vedeţi, fraţilor şi surorilor?

Ce rol mare are comunicarea. Maria Magdalena Îl recunoaşte într-o clipă, I se închină, şi chiar mai mult, I se adresează cu cuvântul „Rabuni!”, cuvânt care denotă o apropiere.
În momentele acelea, cuprinsă de bucurie, ea se apropie de Iisus, Îi cade în genunchi şi doreşte să-i cuprindă picioarele, însă Domnul o opreşte, spunându-i: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu m-am suit la Tatăl Meu” (Ioan 20, 17).
O bucurie imensă i-a cuprins inima Mariei din Magdala, nu mai putea nici să vorbească. Domnul Iisus îi încredinţează misiunea să binevestească ucenicilor: „Mergi la fraţii mei şi spune-le: Mă voi sui la Tatăl Meu şi Tatăl Vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul Vostru” (Ioan 20, 17). Având în vedere zelul misionar cu care Maria Magdalena l-a mărturisit până la sfârşitul vieţii pe Hristos cel Înviat a treia zi din morţi, Biserica Ortodoxă a numit-o întocmai cu Apostolii.

Iubiţii mei fraţi şi surori întru Domnul,

Se cuvine ca şi noi, fii Bisericii Ortodoxe Române, să trăim cât de intens bucuria Învierii, aşa cum a trăit-o Maria Magdalena, pe care o prăznuim la data de 22 iulie. Cu toţii suntem îndatoraţi, tineri şi vârstnici să devenim mărturisitori ai Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, să mărturisim dumnezeirea Lui, că El a fost fără de păcat. Nimeni să nu săvârşească glume, sau să ia în râs cele sfinte. Învăţătura Bisericii noastre ne spune: „Să nu iei numele Domnului, Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui” (Ieşire 20, 7).
Nimeni dintre noi să nu se ruşineze a-l mărturisi pe Hristos, căci El ne-a spus: „Oricine se va ruşina de Mine în acest neam de oameni păcătos şi desfrânat şi eu mă voi ruşina de El înaintea Tatălui Meu” (Matei 10, 33).
Fiecare credincios care a participat la Sfânta Liturghie să mărturisească cele auzite şi să spună tuturor celor din casă că Hristos a Înviat!
Nimeni să nu deznădăjduiască, aşa cum nici femeile mironosiţe nu au deznădăjduit, pentru că spusele lor despre Înviere li s-au părut oamenilor ca o aiureală, o minciună. Entuziasmul Mariei din Magdala să fie şi entuziasmul nostru. Nu putem să-L mărturisim pe Hristos cel Înviat dacă nu-L urmăm aşa cum L-a urmat ea. Să avem grijă permanentă de a ne ruga Lui să-L preamărim prin faptele noastre de dragoste frăţească, românească şi ortodoxă, având în inimi pe toţi fraţii noştri creaţi de Dumnezeu pe faţa pământului, îngăduindu-ne unii pe alţii şi sfătuindu-ne cu înţelepciune la săvârşirea faptelor bune. Să împlinim testamentul Sfântului Andrei, Mitropolitul Ardealului: „Fiţi pe pace, aveţi-vă bine şi nu vă sfădiţi!”.
Aşa vom fi făcători de pace, devenind fii ai lui Dumnezeu (Matei 8, 9), rugându-ne şi a cultiva pacea între noi, între popoare şi pacea cu Dumnezeu Atoatecreatorul.
Închei aceste gânduri, dorindu-vă ca bucuriile să sporească în sufletele fiecăruia dintre frăţiile voastre, acum şi în vecii vecilor. Amin.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al vostru părinte duhovnicesc iubitor,
de tot binele doritor
şi pururea către Hristos Cel Înviat rugător,
† Andrei
Episcopul Covasnei şi Harghitei

(Dată astăzi din Reşedinţa Eparhială de la Miercurea-Ciuc, 16 Aprilie 2017)